Culisele Festivalului „George Enescu”

000 de bilete puse în vânzare pentru cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „George Enescu”, Q Magazine a stat dincolo de cortină şi a aflat cifrele din spatele muzicii, scandalurile de culise şi onorariile titanilor muzicii clasice care au venit la Bucureşti.

Bucureştiul nu mai e o destinaţie de compromis

Pe harta politică a lumii, România nu este considerată o putere economică. Cu toate acestea, statul român a plătit scump luna septembrie a acestui an. Opt milioane de euro au fost dislocate pentru cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „George Enescu”, ediţie care a marcat 130 de ani de la naşterea marelui compozitor. Nicio altă ţară a lumii, indiferent ce forţă economică ar exercita asupra realităţii anului 2011, nu sponsorizează, în această perioadă, un eveniment comparabil măcar cu cele trei săptămâni de magie muzicală de la Bucureşti. Peste 160 de evenimente artistice, 90 de concerte şi spectacole, 65 de ansambluri, 100 de solişti şi 39 de dirijori şi-au inclus Bucureştiul în agendă. Şi, de această dată, nu ca o destinaţie de compromis, ci ca o prioritate profesională. Pentru numele cu greutate prezente în Festival, organizatorii şi-au permis sa ofere onorariile practicate în străinătate. De pildă, onorariul din Festival pentru un dirijor de prim-rang a fost între 20.000 şi 25.000 de euro, în timp ce orchestrele importante au primit 200.000 de euro. Cu toate că aceste sume par încă utopice pentru România, o ţară care-şi plăteşte artiştii încadraţi la instituţiile de stat cu salarii de (puţine) sute de lei pe lună, Mihai Constantinescu, directorul Artexim şi omul-cheie al festivalului, a recunoscut pentru Q Magazine că, în multe cazuri, dialogul cu artiştii a fost facilitat de Ioan Holender. Acesta are o carte de vizită imbatabilă: cei 19 ani de directorat la Opera din Viena, una dintre cele mai importante scene la nivel internaţional, l-au impus ca fiind managerul cu cel mai lung mandat la cârma acestei instituţii. Holender rămâne un as din mâneca Festivalului „George Enescu”. Este paşaportul României spre numele internaţionale. La Gala care a marcat încheierea mandatului său de la Viena au fost prezente nume mari: Placido Domingo, Zubin Mehta şi chiar Anna Netrebko, soprană pe care Holender ar vrea să o aducă în România la următoarea ediţie a Festivalului „George Enescu”.

Festivalul, din ce în ce mai scump

Ediţia din acest an s-a bucurat de nume importante precum Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Murray Perahia sau Antonio Pappano. Ioan Holender consideră că şi contextul economic mondial a dus la rezultatele spectaculoase ale Festivalului, pentru că în această perioadă de nesiguranţă financiară orchestrele sunt în căutare de contracte. Contracte pe care statul român este încântat să le plătească. Dacă ediţia trecută a festivalului a costat România 7 milioane de euro, cea din 2011 a costat 8 milioane, dar poate fi considerată o strategie eficientă de imagine pentru ţara noastră, pentru că, dacă în 2009 România a primit 10.000 de turişti străini veniţi special pentru festival, acelaşi motiv a adus anul acesta 16.000 de străini în ţara noastră. Agenţiile de turism au alcătuit chiar pachete speciale, care conţineau bilete la reprezentaţiile din Festival. Evenimentul este important pentru România pentru că este şi unicul din această parte a Europei, Ungaria, Bulgaria şi Polonia, de pildă, nefiind ţări cu tradiţie în festivaluri de asemenea amploare. Este adevărat însă că sumele care stau în spatele performanţei româneşti sunt duble faţă de cele care sunt frecventate la alte festivaluri de peste hotare. De pildă, Festivalul de Primăvară de la Budapesta are nevoie de patru milioane de euro, dintre care mai puţin de 50% reprezintă contribuţia statului. La Festivalul Primăverii de la Praga, a fost nevoie ca statul să susţină doar 30% din bugetul necesar, adică guvernul Cehiei a dat 2,5 milioane de euro. În cazul Festivalului „George Enescu”, 85% din buget e asigurat de la stat, restul din sponsorizări. Principalii sponsori – UniCredit Ţiriac Bank şi Enel. Mihai Constantinescu a confirmat pentru Q Magazine că sponsorii nu au o contribuţie financiară majoră în Festival. Suma de la care pornesc sponsorizările este de 30.000 de euro şi, în cele mai multe cazuri, sponsorizările constau în produse şi servicii. Ceea ce este oricum un ajutor, pentru că numai promovarea festivalului a cuprins 500 de bannere.

Sponsorii consideră Festivalul „George Enescu” o oportunitate de a deveni şi mai vizibili. De pildă, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs JTI România, a ales să se implice în festival oferind publicului spectacolul „Noche Bach” în coregrafia lui Gigi Căciuleanu. Gilda Lazăr consideră că JTI a făcut astfel o „investiţie inteligentă”. Oricum, sumele vehiculate în culisele Festivalului lasă un gust amar managerilor instituţiilor de stat care, sub masca anonimatului, au declarat pentru Q Magazine că statul român nu este atât de preocupat de ce se întâmplă în stagiuni. La graniţa cu revolta a fost faptul că, în cazul în care respectiva instituţie de cultură vrea să oferteze un artist de peste hotare, suma maximă pe care i-o poate oferi este de câteva mii de euro, ridicolă pentru un invitat de renume. Ba mai mult, acelaşi artist străin este ofertat de către aceeaşi Românie, cu sume generoase, numai că ofertele sunt valabile doar pentru reprezentaţiile din Festivalul „George Enescu”.

Mai puţini bani pentru artiştii români

Cu banii pe care statul român îi oferă unei orchestre de valoare care cântă în festival, o instituţie asemenea Filarmonicii „George Enescu” ar acoperi o stagiune întreagă de spectacole. Din punct de vedere artistic însă cel mai „fierbinte” subiect al culiselor este cel care condamnă faptul că artiştii invitaţi de peste hotare au onorarii de mii de euro, în timp ce, de pildă, ansamblurile din România au Festivalul „George Enescu” drept sarcină de serviciu. Cu alte cuvinte, artiştii români nu primesc bani în plus la salarizarea pe luna respectivă pentru că participă la festival. Mihai Constantinescu spune că această situaţie nu se va schimba curând, pentru că artiştii români au fost obişnuiţi să se mulţumească cu puţin şi, uneori, au dezamăgit în spectacolele de peste hotare. Directorul Artexim spune că, de regulă, impresarii nu prea sunt interesaţi de orchestrele din România. De partea cealaltă, artişti de la ansamblurile instituţiilor de stat din România au declarat pentru Q Magazine că, în timp ce noi cazăm artiştii străini la hoteluri de multe stele, artiştii noştri sunt trimişi în turnee cu autocarul, nu cu avionul, şi deseori au la cină conserve aduse cu ei în bagaj, din ţară. De ce acceptă?! De nevoie!

Nu mai vor Sala Palatului

Festivalul „George Enescu” a ţinut primele pagini ale presei internaţionale. Spectacolele de la Bucureşti au arătat lumii că România nu generează numai violatori şi criminali, copii abandonaţi sau concepte comuniste. Prin Festivalul „George Enescu”, România a devenit o ţară a elitelor muzicale. Şi, când să fie toate bune, a apărut şi perspectiva care a umbrit magia muzicală: Sala Palatului, instituţia care a găzduit cele mai importante spectacole din Festival, nu are o acustică adecvată! De la ministru la dirijor, toţi cei cu opinii avizate au desfiinţat prin cuvinte singura sală pe care România o are pentru spectacolele cu public numeros.

KELEMEN HUNOR, Ministul Culturii

„În Festivalul «George Enescu» avem şi nemulțumiri: Sala Palatului! Această sală nu are cea mai bună acustică pentru un concert simfonic. Ne dorim îmbunătăţiri mai mult sau mai puţin radicale atât pentru această sală cât şi pentru celelalte săli în care au loc evenimente ale Festivalului. Personal aş dori şi o sală nouă în Bucureşti. Domnul Sorin Oprescu şi cu mine am promis că vom începe reabilitarea Sălii Palatului în aşa fel încât, peste doi ani, la următoarea ediţie a festivalului, să avem condiţii mai bune.”

IOAN HOLENDER, Directorul artistic al Festivalului

„Domnul ministru a spus că speră ca în viitor să se îmbunătăţească acustica Sălii Mari a Palatului. Eu sper nu să se îmbunătăţească, eu sper să primim o sală de concerte adecvată acestei ţări şi culturii acestei ţări. Este a cincea ediţie de când conduc acest festival şi eu zic că lipsa unei săli adecvate este o ruşine. Ateneul Român a devenit prea mic pentru cererile de astăzi, pentru concertele cu orchestre foarte mari. Domnule ministru, sala Palatului nu va avea niciodată o acustică bună! Şi cum arată… nu trebuie să comentez eu, o ştiţi dvs.!”

CRISTIAN MANDEAL, Dirijor

„Ateneul nu corespunde unei orchestre de mari dimensiuni. Ateneul nu mai corespunde nici ca volum acustic. Nu mai încape în Ateneu sunetul unei orchestre de 100 de oameni. Şi nici repertorii de tip Mahler sau Bruckner. Se cere de foarte mulţi ani prezenţa unei noi săli de concert în Capitală. Proiecte au fost şi poate mai există, nu sunt informat, dar ştiu precis că ele au mai murit de două ori până acum, deşi subvenţii pentru acestea existau. Până şi proiecte existau, dar, ca întotdeauna, marile proiecte stârnesc o grămadă de interese particulare în jurul lor, fapt pentru care cred că au ajuns să se asfixieze înainte de a începe. Au fost nenumărate discuţii asupra plasamentului, dimensiunii, polivalenţei sau univalenței sălii respective. Discuţiile astea au făcut ca banii să se piardă şi sala de concert a capitalei să nu existe nici până acum. Exista un proiect de pe vremea lui Ceaușescu pentru centrul civic, care s-a schimbat în altceva. Între timp au apărut şi alte proiecte care nu au fost finalizate. Aşa încât rămânem cu o singură sală posibilă pentru un fenomen artistic de asemenea anvergură: Sala Palatului. Cu toată neplăcerea de a merge acolo, cu toată lipsa de acustică… Oricum s-au făcut nişte progrese din acest punct de vedere. S-a adus o instalaţie de sonorizare mai performantă decât cea de dinainte, aşa încât senzaţia de sunet de conservă să fie mult atenuată. Nici orchestrele din ultimii ani nu s-au mai plâns atât de mult de acustica Sălii Palatului, cum se plângeau prin anii ’90. Cu toate acestea, rămâne o sală improprie concertelor. Chiar această sală ar putea fi îmbunătăţită, deşi nu va deveni niciodată o sală de mare performanţă acustică. Ar trebui găsit un manager care să fie de acord să dezafecteze instituţia pentru un an de zile. Ar trebui organizată o licitaţie internaţională pentru găsirea unei firme care să se ocupe de îmbunătăţirile tehnice. Ar trebui ca firma să fie neapărat din străinătate pentru că acolo există expertiză în acest domeniu. Dar, sigur, acesta este un exerciţiu utopic”.

Misteriosul director al Sălii Palatului

Dacă managerii instituţiilor de cultură din România sunt ei înşiși persoane publice, cel care ocupă în prezent fotoliul de director al Sălii Palatului este o prezenţă discretă. Lucian Iliescu provine din mediul de afaceri şi conduce instituţia de aproape doi ani. În cadrul emisiunii „Economia este viaţă” a postului tv The Money Channel, Iliescu a declarat că Sala Palatului, construită în 1958, a beneficiat de ultimele reparaţii capitale în 1985 – „de atunci nu s-a mai făcut o investiţie de anvergură”. Iliescu a mai declarat că a preluat mandatul de manager cu un minus: insuficienţa personalului. „De la guvern la guvern s-a trecut prin tăieri de personal şi s-a ajuns ca în prezent să funcţionăm cu personal insuficient. Până în 2007 Sala Palatului a fost în subordinea RA-APPS-ului, pentru ca ulterior să treacă în subordinea Ministerului Culturii. Ministrul din 2006 a promovat un proiect care prevedea construirea unui mall cultural în jurul Sălii Palatului. Proiectul acela a eşuat, iar acum suntem în discuţii cu actuala conducere a ministerului”. Sala Palatului organizează spectacole şi expoziţii în nume propriu. „De când am preluat eu mandatul numărul concertelor a crescut cu 25%, iar cel al expoziţiilor, cu 35%, iar în prezent avem contracte ferme pentru conferinţe cu 5 societăţi”. În cadrul Festivalului „George Enescu”, Sala Palatului a găzduit 20 de spectacole, care au cuprins şi reprezentaţiile de deschidere şi, respectiv, închidere. Majoritatea orchestrelor importante au dorit să cânte la Sala Palatului pentru că doar aici au putut beneficia de un public numeros. Lucian Iliescu mai spune că de-a lungul timpului, guvernele nu au arătat un interes deosebit faţă de această instituţie. Cu toate acestea, Sala Palatului face faţă onorabil tuturor provocărilor – de la patinoar pe scenă (în cazul spectacolelor de balet pe gheaţă) la acustică pentru Festivalul „George Enescu”.

Lucian Iliescu: „Cheia nu este la mine, ci la minister!”

Managerul Lucian Iliescu a declarat la The Money Channel că Sala Palatului a fost pregătită pentru Festivalul „George Enescu”: „În această vară s-a lucrat două luni pentru acest festival Am reparat instalaţia de climatizare a sălii, care a fost fabricată în anul 1958. S-au refăcut toaletele, s-au igienizat toate spaţiile de la artişti. Noi nu suntem cei care produc sunetul şi luminile în acest festival, dar am vorbit cu cei care se ocupă de asta – o firmă contractată de Artexim, şi mi-au spus că acustica este precum cea de la Ateneu. Iar aportul Sălii Palatului, instituţie cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Culturii, a fost foarte mare. Noi, practic, funcţionăm în baza unui tarif aprobat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Ei bine, noi am intrat într-un parteneriat cu organizatorii festivalului şi le-am pus la dispoziţie sala pentru care plătesc jumătate din chiria pe care o percepem în mod obişnuit. Cât despre cei care mă contestă… nu ne cunoaştem personal, deşi uşa biroului meu a fost mereu deschisă. Îi aştept la discuţii şi pe dl. Mandeal şi pe toţi cei care vor să aducă un plus de valoare Sălii Palatului… Cheia nu este la mine. Cheia e la minister”.

Sala Palatului, de la striptease la Enescu

Tariful pentru a închiria Sala Palatului în scopul unei conferinţe cu durata de 5 ore (3 ore repetiţii şi montaj şi 2 ore eveniment) costă 5.500 de euro, iar în cazul unui spectacol tariful începe de la 6.500 de euro. Lucian Iliescu este managerul care a oprit spectacolele de striptease pe scena de la Sala Palatului. Consideră că instituţia ar trebui să rămână polivalentă, însă a impus limite clare pentru cei care vor să închirieze sala. Mai mult decât atât, managerul susţine că artiştii de peste hotare nu s-au plâns niciodată de condiţiile de la Sala Palatului, instituţie care are o capacitate de 4060 de locuri.

Ştiaţi că…

…în această ediţie s-au cântat toate cele 5 simfonii ale lui George Enescu? Creaţia compozitorului a fost onorată cu 24 de interpretări în cadrul Festivalului?

…au fost prezentate 60 de lucrări semnate de 45 de compozitori români?

…festivalul s-a desfăşurat pe opt scene din Bucureşti, dar şi în ţară, la Arad, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu-Mureş şi Timişoara?

…cei care au obţinut premiul I  în concursul din Festival au primit 15.000 de euro?

Rapsodia timbrelor

„Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului XX, creaţia sa tălmăcind sufletul omenesc cu o necontestată unitate de însuşiri creatoare…” (Yehudi Menuhin)
de Nora Noapte

În luna septembrie a acestui an, prin Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”, are loc marea sărbătoare a muzicii clasice româneşti.

George Enescu, vioara nepieritoare a României – de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 130 de ani – a reuşit să dăruiască muzicii universale toate sentimentele şi gândurile sale, în aşa fel încât totul, mereu, s-a contopit cu ecoul sufletului său.

Bucureşti, Viena, Paris, New York, Londra, Berlin, Chicago, Boston, Cincinnati, Philadelphia, Strasbourg se înscriu între marile oraşe ale muzicii în care au răsunat creaţiile enesciene.

Partituri, suite, simfonii, cvartete, rapsodii, lieduri şi o operă – toate sunt creaţii ale marelui compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor, George Enescu.

Camille Saint-Saëns, Edouard Colonne, Alfredo Casella, Pablo Casals, Eduard Caudella, Jacques Thibaud, Leopold Stokowski, Maurice Ravel, Yehudi Menuhin, Béla Bartók, Louis Fournier, Richard Strauss, David Oistrah, Emil Ghilels sunt doar câţiva dintre muzicienii care l-au cunoscut, au colaborat şi l-au admirat pe George Enescu.

Filatelia, această cronică în imagini a numeroase evenimente ale trecutului, dar şi ale contemporaneităţii, constituie o sursă neîncetată de informare şi îmbogăţire a culturii generale.

Răsfoind printre emisiunile mai vechi, putem revedea o multitudine de timbre dedicate, de-a lungul timpului, lui George Enescu şi Festivalului ce-i poartă numele. Opere de artă în miniatură ce dau valoare unui muzician şi unui eveniment cultural major, dar care constituie şi un semn de recunoştinţă pentru ceea ce înseamnă George Enescu, atât pentru România, dar şi pentru întreaga lume muzicală.

A XX-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ este, pentru Romfilatelia, un minunat prilej de a-l omagia încă o dată pe Enescu printr-o emisiune de mărci poştale.

Şi când ne referim la marele compozitor, nu putem omite tot ceea ce este legat de el şi ilustrat pe mărcile poştale ale emisiunii: Festivalul, Ateneul Român (de la punerea pietrei de temelie se aniversează 125 de ani) şi opera „Oedip” (75 de ani de la premiera mondială a operei, ce a avut loc la Opera Garnier din Paris, pe 13 martie 1936, ea fiind un omagiu adus Mariei Rosetti-Tescanu, viitoarea soţie a lui George Enescu).

Şi oare ce poate fi mai frumos decât să asculţi „Rapsodia Română”, privind aceste timbre, veritabili ambasadori ai istoriei, culturii şi civilizaţiei umane?