Actual

Cultura românească în lume: Mariana Nicolesco şi Radu Varia, membri ai Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere

Marea soprană Mariana Nicolesco, Membră de Onoare a Academiei Române, şi istoricul de artă Radu Varia, Doctor în Istoria Artei şi Civilizaţiei al Universităţii din Paris, Membru de Onoare al Royal Scottish Academy, au fost aleşi Membri ai Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris.

Tot zilele trecute Radu Varia a devenit Membru al Academiei Scientiarum et Artium Europaea din Salzburg, din care fac parte 34 de laureaţi ai Premiului Nobel.

«Dedic acest titlu memoriei geniului salzburghez care a fost Herbert von Karajan –  a declarat Radu Varia – amintindu-mi cu emoţie că după repetiţiile, concertele ori spectacolele pe care le dirija la Felsenreitschule, el se replia în superba-i reşedinţă din Anif, înota timp de o oră şi, înainte de-a adormi, parcurgea pagină cu pagină cartea mea Brâncuşi, spunând că nimic nu-i aducea ca aceasta sentimentul de pace sufletească», a spus Radu Varia.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top