Actual

O nouă gafă diplomatică marca Iohannis. Întrebarea lui Macron

Mihai Gâdea a prezentat, marți seară, la emisiunea Sinteza zilei, imagini cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care îl așteaptă minute în șir în stradă pe Klaus Iohannis, la Centrul Georges Pompidou.

„Klaus Werner Iohannis, care se află într-o vizită la Paris, trebuia să se întâlnească cu președintele Franței, numai că obiceiurile unora mor greu. Așa cum nu a participat la întâlnirea de la Bruxelles, considerând că e mai interesat să meargă într-o vizită la Pompei, așa s-a întâmplat și acum. Președintele nostru l-a lăsat în plină stradă pe Macron să aștepte. Așa ceva cred că n-a fost văzut încă niciodată„, a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii.

În imagini se vede cum Emmanuel Macron ajunge la Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou, locul de întâlnire stabilit cu omologul român, și pentru că minute bune este nevoit să-l aștepte pe Klaus Iohannis în stradă, își umple timpul cum poate: interacționează cu trecătorii, își verifică telefonul, vorbește cu diverși oficiali francezi.

AICI puteți urmări materialul VIDEO.

La un moment dat, sosește și mașina care îl aduce pe Klaus Iohannis… Macron îl întreabă cum se simte și când a ajuns, iar președintele nostru răspunde: „Excelent!” și „Am venit de la Bruxelles”.

De altfel, programul afișat pe site-urile oficiale ale președinților Macron și Iohannis diferă. Presidency.ro informa că Sosirea la Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou va avea loc la ora 13:15 (ora României, respectiv 12:15 ora Franței), pe când Palatul Elysees anunța ora 12:00.

Agenda Macron vs agenda Iohannis – QMagazine

Agenda Macron vs agenda Iohannis – QMagazine

Amintim de o situație în care Jean Claude Juncker ajunsese la aeroportul Henri Coandă mai devreme decât ora la care fusese programată întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. Unii colegi din presă calificau situația drept una fără precedent, afirmând că premierul a ratat întâlnirea cu șeful Comisiei Europene.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top