Radu Canțăr, fost Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea de Justiție a Asociației Liberului Schimb, a lansat o culegere jurisprudențială, în două volume, despre cum a abordat CJUE teme de interes general sau cu specific național.
- Cum a reușit România să transforme internetul într-un succes și energia într-o criză permanentă
- Pantagonul, evacuat parțial
- SUA salvează copiii României. Țara noastră este una dintre principalele surse de minori exploatați din Uniunea Europeană
- Dronele complet autonome au ucis soldați umani pentru prima dată
- Matei Păun, apropiat de Nicușor Dan: Situația țării se va înrăutăți, suntem la un pas de prăpastie
Lansată la ediția a 29-a a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, și publicată la Editura Universitaria din Craiova, culegerea se adresează atât teoreticienilor cât și practicienilor dreptului.
Astfel, cititorii au posibilitatea, ca răsfoind paginile cărții, să poată regăsi acțiuni directe formulate de România în fața Tribunalului Uniunii Europene, acțiuni în care CJUE a fost sesizată de Comisia Europeană cu privire la neîndeplinirea de către România a unor obligații care îi reveneau în calitate de stat membru, precum și intervenții făcute de statul român, în diverse cauze, care prezentau interes direct sau răspunsuri oferite de Curtea de la Luxemburg la întrebările preliminare adresate de instanțe judecătorești, naționale sau străine în problematici juridice precum: fiscalitatea, mandatul european de arestare, concurență, piețele de capital, cooperarea în materie civilă, GDPR, achiziții publice sau protecția consumatorilor.

Invitații au evidențiat inițiativa publicistică, apreciind că aceasta este menită să faciliteze aprofundarea dialogului dintre judecătorul național și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în beneficiul cetățenilor români.

“Pe lângă utilitatea practică, cele 2 volume de jurisprudență, reprezintă și partea obiectivă a unui mandat de un an și jumătate, perioadă în care am avut onoarea de a reprezenta România în peste 90 de proceduri contencioase în fața instanțelor UE și în care am putut să-mi manifest atașamentul față de valorile naționale legitime” – a precizat Radu Canțăr, fost Agent Guvernamental pentru C JUE.
La eveniment au mai participat prof. univ. dr. Bianca Predescu, de la Universitatea din Craiova, și avocatul Cristian Winzer.
















































