Poliţiştii de la Rutieră recomandă şoferilor, în perioada sărbătorilor de Paşte, să circule pe rute alternative, pentru evitarea aglomeraţiei pe DN1 şi pe autostrăzile Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Constanţa, potrivit unui comunicat remis vineri de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Intern

Cum să evitaţi aglomeraţia de Paşte. Care sunt rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră

Astfel, pentru DN1, se recomandă folosirea rutelor:

DN 1A (Bucureşti – Buftea – Ploieşti – Braşov) şi

DN 71 (Bucureşti – Târgovişte – Pucioasa – Sinaia – Braşov).

Pentru autostrada Bucureşti – Piteşti, alternativa este DN 7 Bucureşti – Găieşti – Piteşti, iar în locul autostrăzii Bucureşti – Constanţa este recomandată ruta DN2 – DN 2A (Bucureşti – Urziceni – Slobozia – Constanţa).

Poliţiştii anticipează trafic intens şi pe raza municipiilor, mai ales în zona marilor centre comerciale, ca urmare a deplasărilor ocazionate de aprovizionarea pentru zilele de sărbătoare.

Pentru fluidizarea traficului rutier, precum şi pentru prevenirea accidentelor, Poliţia Rutieră va constitui, la nivel naţional, dispozitive care vor totaliza, în perioadele de maximă intensitate a traficului, peste 2.300 de poliţişti, care vor utiliza la întreaga capacitate aparatura de monitorizare a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculelor.

Tot în perioada Paştelui, traficul rutier va fi supravegheat, pe cele mai aglomerate tronsoane de drum şi cu ajutorul elicopterelor din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar pe drumurile care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei se vor desfăşura acţiuni comune în colaborare cu poliţiile rutiere din Ungaria şi Bulgaria.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top