Mormântul Sfânt
Actual

Cum vine Lumina din noaptea Învierii la Sfântul Mormânt

Hristos Învie, Slăviţi-L” este îndemnul Arhimandritului Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon… Gânduri și mărturii de la Ierusalim pentru cititorii Q Magazine

Aici Învie Iisus

Cum este Paștele de la Ierusalim?

Paștele la Ierusalim este diferit de orice loc din lume și așa trebuie să fie, pentru că aici este locul original unde s-au întâmplat acum 2000 de ani evenimentele sfinte ale mântuirii noastre. La Ierusalim nimic nu seamănă cu ceea ce se petrece altundeva. Aici este o putere specială și un Har pe care îl simt zecile de mii de pelerini care vin să trăiască bucuria pascală în Cetatea Luminii.

Aici Învie Iisus Hristos?

DA. Aici a înviat acum 2000 de ani, în mod real istoric, dar înviază mereu și mereu duhovnicește în inimile credincioșilor care ajung în Țara Sfântă. Prezența lui Iisus cel Înviat este atât de puternică la Ierusalim încât, după ce ajung și se roagă la Mormântul Sfânt, pelerinii rămân în inimă cu un dor de aceste locuri care nu se stinge până ce revin iarăși aici. Este cunoscut obiceiul ca pelerinii care merg pe cărările Țării Sfinte să asculte (sau să citească) cuvintele Sfintei Scripturi, exact pe locul unde au fost ele rostite. Ei bine, când preotul citește Evanghelia Învierii în fața Mormântului lui Iisus și ajunge la cuvintele rostite de înger către femeile mironosițe în dimineața învierii: „Pe cine căutați? Pe Iisus Nazarineanul? Nu este aici, a Înviat! Iată locul unde fusese pus…” cei de față sunt copleșiți de un fior sfânt, căruia nu ii pot rezista: unii izbucnesc în plâns, alții simt o bucurie imensă, iar alții strălucesc efectiv, au fețele transfigurate. Abia atunci simți cum înviază Iisus!

LUmina sfanta 5

Arhimandritul Teofil Anăsătsoaie este monah cu metanie la Mănăstirea „Radu Vodă” din București. A fost slujitor la Catedrala patriarhală, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, stareţ al Schitului bucureştean Darvari şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale.

 

Ce sentimente ați avut de-a lungul anilor în preajma Învierii?

 Eu am preluat responsabilitatea misiunii bisericești românești la Sfintele Locuri la începutul anului 2015. Am fost însă și înainte de aceasta, ca pelerin în Țara Sfântă de mai multe ori și trebuie să vă spun că nu m-am gândit niciodată că o sa am marea bucurie de ține aprinsă Candela Românească pe Pământul Sfânt.

2

Sentimentele sunt diferite și dificil de exprimat, totuși o să vă spun că nu este așa cum mi-am închipuit eu! Când citeam înainte din Biblie sau vizionam filmele despre viața lui Iisus, mi se părea că este o poveste frumoasă, cu accente tragice, dar cu final fericit. Nu este așa! Viața lui Iisus nu este o poveste la care ești spectator pasiv. Aici, pe Pământul Sfânt, viața lui Iisus trece prin tine, o trăiești tu însuți, este un mare mister. Iar Sărbătoarea Învierii, pe măsură ce se apropie, sporește tensiunea. Nu este vorba despre o tensiune omenească neapărat, de o tulburare, ci este o stare sufletească ce se schimbă în fiecare an și care în același timp te înspăimântă, te bucură și te copleșește.


Sâmbăta Mare te coboară până la iad și te urcă apoi în cer

 

Cum a fost Săptămâna Patimilor în primul dvs. an de misiune aici?

În Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Florii, este obiceiul ca Patriarhul Ierusalimului să slujească dimineața în biserica ridicată în satul Betania, pe locul unde a fost odinioară casa surorilor Marta și Maria și a prietenului Său Lazăr. Ei bine, am slujit și eu, iar la finalul Liturghiei se face o procesiune cu toți preoții și credincioșii prezenți până la mormântul lui Lazăr, iar acolo în față se citește pericopa din Evanghelia de la Ioan care relatează evenimentul Învierii lui Lazăr de Iisus. Mormântul se închide și înăuntru intră un preot care poartă o raclă cu Sfintele Moaște ale lui Lazăr. În momentul când se citesc cuvintele lui Iisus: „Lazăre, ieși afară !”, acel preot iese cu moaștele afară din mormânt precum a făcut odinioară Lazăr, dar este însuși Lazăr acolo, pentru că sunt moaștele sale! Este singurul mort care se întoarce în fiecare an la propriul mormânt ca să asculte cuvintele învierii sale!

326

Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.

 

Din Sâmbăta Floriilor încep toate ceremoniile speciale dedicate Săptămânii Pătimirilor lui Iisus, Morții și Învierii Sale, iar aici la Ierusalim se simt diferit. Cu ce aș putea să vă compar emoția pe care o trăiesc în Joia Mare când, în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului spală picioarele la 12 preoți, așa cum Iisus a spălat picioarele ucenicilor?

IMG_0672

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, săvârșind taina spălării picioarelor celor 12 ucenici

image8

„Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, aşa să faceţi şi voi” (In, 13, 14-15) 

i

Obiceiul spălării picioarelor pelerinilor veniţi la Ierusalim este pomenit şi în jurnalele pelerinilor români. În 1860, un călugăr de la Mănăstirea Ciolanu vorbeşte despre acelaşi ritual, amintind şi de spectaculosul ritual al spălării picioarelor la care participă slujitorii Sfântului Mormânt, în Joia Mare.

Sau în Vinerea Mare, când parcurg Drumul Crucii chiar pe unde au pășit tălpile însângerate ale lui Iisus? Sâmbăta Mare te coboară până la iad și te urcă apoi în cer, când coboară Sfânta Lumină! Deci … cuvintele sunt insuficiente.


Aici, pe Pământul Sfânt, viața lui Iisus trece prin tine, o trăiești tu însuți, este un mare mister. 


               

Cum ajunge Lumina Învierii din Sfântul Mormânt până la noi, în România?

În Joia Mare, în fiecare an, pleacă din București către Ierusalim o delegație a Patriarhiei Române condusă de un Episcop-vicar delegat de Patriarhul României. Această delegație participă la slujbele speciale de la Ierusalim, în Vinerea Mare este primită de Patriarhul Ierusalimului în Palatul Patriarhiei din Cetatea Veche, împreună cu delegațiile celorlalte țări ortodoxe: Rusia, Ucraina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Georgia, etc…

109

În Sâmbăta Mare, dimineața, coboară în Biserica Sfântului Mormânt unde așteaptă venirea Patriarhului Ierusalimului și începerea Ceremoniei de aprindere a Sfintei Lumini. Slujba începe în jurul orei 13.00, este Slujba Vecerniei din Sâmbăta Mare cu care de fapt începe Sărbătoarea Învierii. După ce alaiul de slujitori înconjoară Sfântul Mormânt de trei ori cu cântări și litanii, se opresc în fața Mormântului lui Iisus, se rupe pecetea de ceară pusă pe ușa Mormântului încă de vineri după Prohodul Domnului, se deschide Mormântul și intră înăuntru doar Patriarhul singur, îmbrăcat doar într-o cămașă albă lungă și fără ornamentele arhierești. Îngenunchează în fața pietrei pe care a stat Trupul lui Iisus și rostește o rugăciune lungă de invocare. În interiorul mormântului totul este în întuneric, candele și lumânările sunt stinse. La un moment dat, în vremea rostirii rugăciunii de Patriarh, se aprinde Sfânta Lumină, focul binecuvântat așteptat cu multă emoție de toți.


500

După 500 de ani, mormântul lui Iisus a fost deschis din nou, în 2016


Acest foc luminos este asemenea trupului luminos al lui Iisus cel Înviat, care a trecut prin piatra mormântului unde fusese închis, de aceea preț de câteva minute deși arde și luminează, nu pârlește, nu mistuiește materia! Patriarhul iese din Mormântul lui Iisus, oferind Sfânta Lumină tuturor celor de față. În câteva minute, întreaga Biserică a Sfântului Mormânt se luminează de zecile de mii de lumânări purtate de credincioșii prezenți. Delegațiile Bisericilor Ortodoxe primesc Lumina Sfântă de la Patriarh și apoi ies în mare grabă și pleacă spre Aeroportul din Tel Aviv, unde avioanele speciale le așteaptă spre a-i duce către țările lor. Delegația Patriarhiei Române pleacă spre București, cam în jurul orelor 17.00 și este așteptată cu bucurie pe Aeroportul Henri Coandă din Capitala României.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (ora 24.00) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.

De acolo sunt pregătiți preoți care pornesc asemenea unor ștafete și duc Lumina în toate direcțiile, astfel încât până la miezul nopții să ajungă în toate colțurile țării, iar când slujitorii ies în fața altarelor la slujba Învierii și adresează chemarea: „Veniți de primiți LUMINA!”, le oferă tuturor românilor Sfânta Lumină de la Mormântul lui Iisus din Ierusalim.

image-2d80130519d71b9529624e3ace1586432e353cdc123774b14055769579e492c1-V

Într-o lume tot mai atee, de ce să credem în Dumnezeu?

Pentru că altfel nu ne putem împlini ca persoane! Noi oamenii am fost zidiți de Dumnezeu și destinați fericirii și iubirii. Un om care nu crede, sau refuză să creadă în Dumnezeu, este un om incomplet care se chinuie luptând împotriva evidenței. În Ierusalim este o poartă celebră, numită Poarta Damascului, una dintre cele opt porți ale Vechii Cetăți, de ea se leagă istoria celebrului Apostol Pavel, descrisă în cartea Faptele Apostolilor din Biblie. Pavel, înainte de a fi apostol se numea Saul și se lupta cu Dumnezeu, dar într-o zi pe când se îndrepta pe drumul Damascului, s-a întâlnit cu El. L-a izbit ca o lumină orbitoare, a căzut jos de pe cal, și-a pierdut vederea și a auzit aceste cuvinte: „Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Greu îți este să lovești cu piciorul în țepușă!”. Din acel moment viața lui Saul s-a schimbat complet. Continuarea o găsiți în Biblie… Deci și atunci când lumea îi întoarce spatele lui Dumnezeu se întâmplă ceva, vine un Drum al Damascului , vine ziua când nu mai poți lovi cu piciorul în țepușă! Închei cu o chemare și un îndemn: dacă vreți să vă întâlniți cu Iisus cel Înviat, veniți la Ierusalim ! VENIȚI SĂ PRIMIȚI  LUMINA!

Sunt binecuvântată că au trecut aproape 20 de ani de la prima mea venire la Ierusalim și mă întorc mereu, și mereu, și mereu… ca o chemare perpetuă pe care o „aud”! Sper în Lumina interioară și în Reînviere pentru toți cei care cred, dar mai ales pentru cei care nu cred… ca să-l perpetuăm pe Pavel…

***

Cum a luat ființă Așezământul românesc din Ierusalim

Istoria Aşezământului românesc din Ierusalim începe în anul 1912, când un comitet de ro­mâni evlavioși, în frunte cu pro­fesorul Teodor Burada de la Universitatea din Iaşi, a cum­pă­rat, cu binecuvântarea Sfân­tu­lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un teren în Ierusalim, în suprafaţă de 2.294 coţi pă­traţi, cu preţul de 20.646 lei, spre a se construi pe el un cămin şi o biserică pentru închinătorii ro­mâni care vor călători la Lo­cu­rile Sfinte.

Așezământul Românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăți a Ierusalimului și are rolul de Reprezentantă a Patriarhiei Române la Sfintele Locuri.

Întrucât străinii nu pu­teau să dobândească bunuri imobiliare în Imperiul Otoman, în cuprinderea căruia se afla atunci Palestina, decât cu încuviinţarea Înaltei Porţi, lucru anevoios şi complicat pentru ro­mânii care nu aveau nici măcar consulat la Ierusalim, comitetul s-a înţeles cu un arab creştin ortodox, recunoscut ca fiind o per­soană corectă, pe nume Ha­nna Baramki, să facă actul de cumpărare pe numele său, urmând ca acesta să dăruiască ulterior terenul unui român sau, de va fi cu putinţă, chiar comitetului.

Astfel, comitetul a plătit 20.000 lei, adunați în mare par­te prin liste de subscripție, iar 646 lei, până la completarea pre­ţului de 20.646 lei, au fost îm­pru­mutaţi de la Hanna Ba­ram­ki, care a mai dat încă 210 lei pen­tru întocmirea actelor de cumpărare, în total 856 lei. Arabul Hanna Baramki a semnat actul de cumpărare, urmând să i se restituite banii pe care acesta i-a împrumutat comitetului (cf. Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 131/1912, f. 575).

Izbucnirea războiului a întârziat pentru o vreme demararea lucrărilor, dar după înfăptuirea Statului Unitar Român (1918) şi ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie (1925), primul patriarh al României a făcut o vizită frăţească Bisericii Ierusalimului (1927) hotărând ridicarea a două aşezăminte bisericeşti româneşti în Țara Sfântă, unul la Ierusalim şi altul pe malul răului sfânt Iordan.

Poate cea mai frumoasă şi mai grăitoare imagine din Biserica Așezământului este icoana Maicii Domnului ocrotitoarea României, icoană care o prezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul în braţe acoperind cu un steag protector România mare.

După întocmirea planurilor în anul 1935 s-a pus piatră de temelie a Bisericii româneşti din Ierusalim, eveniment important la care a participat un mare sobor de ierarhi şi preoţi, alături de numeroşi pelerini şi credincioşi. Lucrările efective au durat până în anul 1938, dar evenimentele petrecute în Europa şi Orientul Apropiat, începând cu anul 1940, au făcut ca legăturile bisericii româneşti de aici cu Patriarhia Română să se întrerupă pentru o vreme. Pentru a supravieţui totuşi, Patriarhia Română a încredinţat grija aşezămintelor româneşti din Țara Sfântă unui administrator.

Urgia războiului a adus în acea vreme mari greutăţi vietuitorilor de aici din cauza situaţiei pe care o avea România în configuraţia alianţelor europene. După ce mai întâi toţi vieţuitorii români fuseseră alungaţi din aşezământul lor, în cele din urmă, administratorului bisericii i s-a permis să locuiască la Aşezământ. Totuşi, i s-au impus pe rând diferiţi chiriaşi, în parte instituţii publice, situaţie care a durat de fapt până în anul 1963, când noul reprezentant al Patriarhiei Române soseşte la Ierusalim cu misiunea de a reda Aşezământului misiunea pentru care a fost conceput.

Minunea care are loc an de an la Sfântul Mormânt al Domnului

Biruinţa Mântuitorului Hristos asupra iadului şi morţii şi redeschiderea porţilor raiului a fost pecetluită cu o minune înfricoşătoare care are loc an de an, la Sfântul Mormânt al Domnului: venirea Sfintei Lumini, lumină neaprinsă de mână omenească, ci trimisă oamenilor de Însuşi Dumnezeu, pentru a ne încredinţa că El este cu noi până la sfârşitul veacului.

http://i.huffpost.com/gen/1121009/images/o-HOLY-FIRE-JERUSALEM-facebook.jpg

Lumina vine în acelaşi loc, la aceeaşi dată şi în acelaşi mod: vine la Sfântul Mormânt al Domnului din Biserica Învierii, în ajunul praznicului Învierii Domnului după Pascalia iuliană, alcătuită de Sfinţii Părinţi de la primul Sinod Ecumenic – mai precis la vecernia din Sâmbăta Mare care se săvârşeşte între orele 12.30-13.30 şi în acelaşi fel în fiecare an.

Nu se cunoaște nicio altă minune, în întreaga istorie a omenirii, care să se petreacă cu atâta precizie şi regularitate pe o perioadă atât de îndelungată de timp. Ea poate fi urmărită de-a lungul secolelor în jurnale de călătorie în Ţara Sfântă, în care există relatări amănunţite ale acestui eveniment unic.

Pregătirea 

Sâmbătă dimineaţa, înainte de slujba Învierii, are loc o verificare minuţioasă a Mormântului. La această verificare participă reprezentanţi ai tuturor cultelor creştine prezente la Ierusalim, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor statului Israel. Scopul este acela de a verifica să nu existe nicio sursă de foc Sfântul Mormânt. Mormântul este apoi sigilat cu un sigiliu din ceară.


1

1 din 3 oameni din lume sunt creştini. Catolicii formează cel mai mare grup individual, aproape jumătate din cele 2.2 miliarde de creştini. Peste o treime (37%) reprezintă protestanţii, 12% aparţin diferitelor biserici ortodoxe şi 1% sunt mormoni, scientologii, martorii lui Iehova etc.


Cultele prezente la Ierusalim (copţii, armenii, maroniţii şi alţii) sunt foarte atente la această procedură. Interesul lor are o anumită motivaţie. Dacă într-un an nu ar avea loc minunea Sfintei Lumini atunci când Patriarhul Ortodox oficiază slujba, atunci ei ar putea revendica anumite drepturi cu privire la Sfântul Mormânt.

Slujba Sfintei Lumini
image-0c72d7ae54a20a030650fd773b05b91b75942d271907ab1f513986f72a3d9f9d-V

La amiază, Patriarhul ortodox al Ierusalimului, însoţit de episcopi, preoţi şi diaconi şi de Patriarhul armean, intră în Sfântul Mormânt în bătaia clopotelor. Înaintea Patriarhului, păstrătorul Sacristiei Sfintei Biserici duce candela care e mereu aprinsă şi care este stinsă în acea zi pentru a se reaprinde de la Sfânta Lumină. Din Biserica Sf. Ap. Iacob, Patriarhul intră în altar şi se aşază pe scaunul patriarhal. Apoi reprezentanţii armenilor, arabilor, copţilor şi ai altora trec şi sărută mâna Patriarhului pentru a putea primi Sfânta Lumină. Dacă nu sărută mâna Patriarhului ortodox, ei nu au dreptul să primească Sfânta Lumină din mâinile lui. Imediat după aceea începe Litia, când credincioşii înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt şi se opresc în faţa Mormântului unde stau oficialii.

După Litie, Sfântul Mormânt este desigilat, iar Patriarhul se dezbracă de veşmintele patriarhale. El rămâne în haina albă de preot şi este percheziţionat de guvernatorul Ierusalimului şi de șeful Poliției în faţa tuturor pentru ca toată lumea să vadă că nu are nicio sursă de foc asupra lui.

După aceea, Patriarhul ia făcliile (stinse) şi intră în Sfântul Mormânt. Toate candelele sunt stinse şi nu e nimic aprins în Sfânta Biserică sau în Sfântul Mormânt.

De când datează minunea

Prima mărturie scrisă despre Sfânta Lumină datează din veacul al patrulea, dar sunt şi autori care vorbesc despre evenimente petrecute în primul veac.

Astfel, Sfinţii Ioan Damaschinul şi Grigore de Nisa povestesc cum Apostolul Pavel a văzut Sfânta Lumină în Sfântul Mormânt după învierea Mântuitorului. Monahul rus Daniel povesteşte, la anul 1106, despre minunea Sfintei Lumini şi despre ceremoniile legate de aceasta, într-o manieră foarte detaliată. El arată că Patriarhul merge în Biserica Învierii cu două lumânări. Acolo îngenunchează în faţa lespezii pe care a fost aşezat Mântuitorul după coborârea după Cruce. Rosteşte rugăciuni şi în acel moment se petrece minunea. Lumina apare chiar din lespede – o lumină albăstruie, greu de descris, care în cele din urmă aprinde candelele cu untdelemn şi lumânările Patriarhului. Aceasta este Sfânta Lumină, care iese din Mormânt şi aprinde şi lumânările credincioşilor din biserică. Începând din veacul al patrulea şi până în ziua de azi, diferite surse relatează acest eveniment impresionant. Din aceste surse se trage concluzia că minunea are loc în acelaşi loc, în aceeaşi zi şi în acelaşi cadru liturgic ortodox de-a lungul vremii.

Numai Patriarhul ortodox are puterea să slujească la această slujbă. Au fost încercări din partea altor religii să realizeze această minune, însă nu au reuşit. De exemplu, în anul 1579, conform mărturiilor istorice, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Învierii şi să ţină ei slujba de Înviere. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică şi au încuiat uşile, lăsându-i pe ortodocşi afară. Cuprins de disperare la vederea celor întâmplate, Patriarhul Ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii şi s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să vină afară prin fisură şi să aprindă făcliile Patriarhului. Coloana există şi astăzi.

Sfântul Mucenic Tunom şi coloana care arde, icoană de la Mănăstirea Megali Panaghia, Ierusalim.

Un muezin musulman pe nume Tunom, care a văzut minunea din minaretul moscheii de peste drum, s-a decis pe loc să abandoneze mahomedanismul şi să se convertească. Văzând minunea, el a strigat: „Mare este credinţa creştinilor! Unu este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor! Cred în Hristos cel înviat din morţi. Mă închin lui ca Dumnezeu al meu„. Ceilalţi musulmani, văzând convertirea lui la credinţa creştină, au pus mâna pe el şi l-au decapitat. Moaştele lui sunt păstrate până astăzi în Mănăstirea Fecioarei Maria din Ierusalim.


560

Circa 560 de milioane de creștini trăiesc în Europa, însemnând 75% din totalul populaţiei continentului. Ea este urmată de Caraibe şi de America Latină cu 90% de creştini, din populaţia estimată de 590 de milioane.


Musulmanii care nu cred în jertfa şi învierea lui Hristos au încercat în mai multe rânduri să pună piedici în calea minunii. Istoricul musulman Al Biruni scrie: Un guvernator musulman a înlocuit fitilul lumânărilor cu sârmă din aramă ca lumânările să nu se poată aprinde. Când a venit însă focul, arama s-a aprins.

Aceasta nu a fost singura încercare. Cronicarul englez Gautier Vinisauf descrie ce s-a petrecut la anul 1192. În 1187, sarazinii sub conducerea sultanului Salah ad-Din au cucerit Ierusalimul. În acel an, sultanul a vrut să fie şi el prezent la slujbă, deşi nu era creştin. La sosirea sa, focul a venit în mod minunat şi toţi cei de faţă au rămas miraţi. Sarazinii au spus că focul a venit printr-o înşelătorie pusă la cale de creştini. Salah ad-Din, dorind să arate vicleşugul, a stins candela pe care o aprinsese Lumina, dar candela s-a reaprins imediat. A stins-o şi a doua oară şi a treia oară, dar de fiecare dată candela s-a aprins la loc. Văzând aceasta, sultanul a strigat cu glas profetic: „Da, curând voi muri sau voi pierde Ierusalimul”.

Sfânta Lumină simbolizează şi ne aminteşte într-un mod miraculos de învierea lui Hristos. Este o minune trimisă de Dumnezeu de-a lungul veacurilor din însăşi Lumina Lumii care este Hristos.

Învierea lui Hristos cuprinde starea desăvârşită a vieţii depline, a bucuriei autentice, a luminii neapuse şi a nădejdii nezdruncinate. De ce aceasta? Pentru că prin Învierea lui Hristos omul este eliberat din cea mai aprigă robie: cea a păcatului şi a morţii. Prin Învierea lui Hristos, lanţurile sclaviei, în care era omul încătuşat, sunt zdrobite. Omul redevine liber şi nimic nu este mai de preţ decât libertatea.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Cum îl văd evreii pe Iisus la 2000 de ani de la răstignire
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top