Inspectorii Curţii vor să verifice dacă există nereguli și în alte contracte încheiate între CJ Brasov și cele două societăţi amintite.
Numele deputatului Ion Diniţă şi Gabriel Bagiu apar într-un dosar DNA în care este vizat Aristotel Căncescu, președinte suspendat al CJ Brasov, aflat sub control judiciar în prezent.
Potrivit DNA, societătile celor doi ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către Consiliul Judeţean Brasov. Firma Gotic SA Brașov, unde Ion Diniţa era director general, a primit de la CJ Braşov contracte din bani publici cu încălcarea normelor legale, prejudiciul fiind de peste 7 milioane euro, spune DNA.
Un raport al Curții de Conturi din 2012 releva că, în Brașov, au fost cheltuiți ilegal 8.387.000 de lei şi asta după ce Cancescu ar fi încheiat contracte cu cele doua firme “de casă”.
Judecătorii ICCJ dezbat joi cererea DNA privind arestarea preventivă a deputului Diniţă.
Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în dosarul de corupţie al fostului preşedint CJ Braşov, Aristotel Căncescu.
















































