Actual

Dan Dungaciu a donat premiul în valoare de 10.000 euro Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române

Pentru a zecea oară consecutiv, Marea Lojă Națională a României a acordat premiile pentru excelență. Evenimentul a avut loc la Ateneul Român, iar cei 800 de participanți s-u putut bucura de un program muzical predominant românesc.

Pe scena Ateneului, prof.univ.dr. Dan Dungaciu a primit Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomație și Politologie al Marii Loje Naționale Române pentru volumul „Geopolitical Encyclopedia of the Black Sea”, Cambridge Scholars Publishing, 2020. Academicianul Nicolae Panin, Șeful secției de Științe Geonomice a Academiei Române, a susținut un laudatio.

Premiul, în valoare de 10.000 euro, a fost donat Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

Prof.univ.dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relațîi Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” și Președintele Fundației Universitare a Mării Negre Mircea Malița, a susținut cu acest prilej o alocuțiune pe care v-o redăm în continuare.

Cine spune că nu îl înteresează premiile, evident, minte. Pentru că premiul este garanția că ceea ce faci, contează. Că ceea ce faci este urmărit de alțîi, că ceea ce faci merită să fie luat în considerare. Și pentru asta, pentru ceea ce faci, primești, cum am spune astăzi, un mare like, dar într-o formă tradițională – un premiu concret, substanțial din toate punctele de vedere. Și nu pot decât să vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o.

S-a menționat aici, de către domnul academician Panin, în laudati său, că este vorba despre o lucrare colectivă, și cuvântul acesta, colectiv, trebui accentuat. Este o lucrare inedită la nivel mondial, care încearcă să pună Marea Neagră în prim plan, care vine însă într-o serie mai largă  – Enciclopedia de Relațîi Internaționale, Enciclopedia de Diplomație, Enciclopedia Doctrinelor de securitate etc. – care au același autor colectiv: cercetătorii de la Institutul de Științe Politice și Relațîi Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. 

Am fost doar coordonatorul și autorul, printre alțîi, a acestor lucrări. De aceea, cu îngăduința dumneavoastră – și în spiritul instituției care conferă premiul -, voi dona, imediat cum o voi primi, partea lui materială Institutului menționat, ISPRI, pentru a fi folosită în activitățile numeroase ale acestuia.
Următorul proiect al acestui Institut: o nouă enciclopedie, de trei volume, dedicată geopoliticii Chinei – o primă lucrare de acest gen din România, de circa 2000 de pagini, care este atenționarea noastră că lumea se mută spre Pacific, și că, dacă mâine vrei să fii relevant, va trebui să ai o valoare de întrebuințare acolo. Cum România a mai avut. Nu poți juca în afară terenului, nu poți aștepta mingea centrată de marile puteri, în special de America, partenerul nostru major și strategic, în locuri unde ea nu va veni. Trebuie să fii acolo unde va veni, căci acolo este interesul, acolo e pus reflectorul, acolo poți, eventual, să sări la cap. Acolo poți să te faci util. 

Miza întregii noastre activități a fost, de fapt, de a arăta, cu instrumentele cercetării, că, în definitiv, ideea de viziunea strategică a unei țări este cea care contează până la urmă. Acesta nu este un termen academic, ci unul cotidian, care ne marchează viețile, chiar dacă nu o știm. Viziunea este harta mentală a unei comunități la un moment, care îi conferă direcția de mișcare, o angajează în proiect, îi dă reperele, îi descrie ambițiile, îi întărește și mobilizează valorile și aspirațiile – adică identitatea. O populație fără o hartă mentală în uz, e una care merge pe soluțîi individuale, micile prosperități private, micile mize personale, fără să se mai angajeze în nimic cu adevărat, fără să mai lupte pentru ceva, dincolo de interesul propriu imediat.

Atunci când discutăm statistic, vexați, faptul că în România mai votează 30-40 %, nu facem decât să recunoaștem, fără să-l înțelegem, acest adevăr. Pe românii, nu îi mai atrage nimeni, nu îi mai stârnește nimic, nu îi mai face să se angajeze în proiecte de dincolo de ei. Și nu neapărat din vină lor. Și asta e adevărata dramă a României de azi. Când ne uităm în jur și vedem câtă intensitate este la alegeri din Ungaria sau Turcia, ce va fi în Polonia anul acesta sau în America anul viitor, modul în care acelea popoare se angajeză, luptă pentru valorile lor, pentru modul în care vor să se definească de aici înainte, întrun-un fel sau altul, nu poți să nu îți pui întrebări.

Ce se întâmplă cu noi și cu România? 

Această este miza unei viziuni strategice, a unui proiect – sau, mai degrabă, a lipsei lor. A lipsei unui mize, a lipsei unei viziuni.

Ceea ce facem la ISPRI este să încercăm să punem în spațiul public, venind dispre zona academică, necesitatea acestei dezbateri. Căci niciodată Academia Româna sau Universitățile mari ale României sau alte instituțîi cu relevanță publică, nu au fost doar „foruri de consacrare”. Au fost, și din păcate sunt tot mai puțîn, foruri care să scuture și să trezească conștiința publică. Inclusiv la nivel de politicieni. 
În speranța că și acest spirit al efortului noastru a fost cel care a contribuit la conferirea acestui prestigios premiu umilei mele persoane, dar și al Institutului de Științe Politice și Relațîi Internațioanle „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, vă mulțumesc încă o dată și vă doresc succes în tot ceea ce întreprindeți!”, a rostit Dan Dungaciu de pe scena Ateneului Român.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top