Actual

Dan Turturică, chemat de Iulian Bulai la Parlament pe tema Eurovision

Uniunea Salvaţi România îl cheamă în Parlament pe preşedintele-director general al TVR, Dan Turturică, pentru o dezbatere pe tema incidentului de la Eurovision, unde rezultatul votului dat de juriul românesc a fost modificat.

Conform unui comunicat USR, invitaţia este adresată de către deputatul Iulian Bulai, iar dezbaterea urmează să aibă loc în cadrul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor.

„Situaţia în care a fost pusă TVR la Eurovision este inadmisibilă şi inexplicabilă. L-am invitat pe Dan Turturică, preşedintele-director general al Televiziunii publice, la o întâlnire cu parlamentarii din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor pentru ca, împreună, să găsim soluţii şi cea mai bună cale de a preveni astfel de abuzuri”, a precizat deputatul USR.

Iulian Bulai a subliniat faptul că explicaţia acordată de organizatorul Eurovision, EBU, privind înlocuirea voturilor româneşti „nu clarifică nimic şi nu aduce nicio justificare, din contră, doar acuze nemotivate”.

“Credibilitatea TVR (şi, în ultimă instanţă, a României) nu poate fi subminată atât de grav cu justificări atât de subţiri. Sper ca, în dialog cu domnul Turturică, să înţelegem mai bine ce se poate face pentru ca astfel de momente să nu se repete”, a precizat Iulian Bulai.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top