Puțini ar fi bănuit că Donald Trump – un personaj secular, cosmopolit, crescut în valorile new-yorkeze ale veacului trecut – va vizita, într-o primă deplasare externă, asumată ca președinte al Statelor Unite, trei destinații importante pentru tradițiile abrahamice ale lumii: Israelul, Arabia Saudită și cetatea Vatican.
- Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
- Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
- „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
- Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
- Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale
În pofida smogului apăsător și lipicios al propagandei anti-americane, merită să descifrăm semnificația reală a întâlnirii celui mai important lider al planetei cu geografia sacră a religiilor monoteiste: iudaismul, creștinismul și islamul.
Sabie, supunere sau pace?
În 2009, Barack Obama își anunța la Cairo proiectul de reconciliere a lumii occidentale cu țările arabe. Din păcate, laureatul Premiului Nobel pentru pace a asistat pasiv la genocidul și criza umanitară din Orientul Mijlociu, declanșate prin războiul civil sirian și resurgența terorismului jihadist (ISIS). Îmbrățișând noțiunea oximoronică a unei „conduceri din spate (leading from behind)”, Barack Obama a detronat hegemonia blândă a Americii, lăsând ca alte puteri regionale să se manifeste între vechea Mesopotamie și actualul Levant: Rusia țarului Putin, Turcia neo-otomană a sultanului Erdogan, dar și Republica Islamică Iran.
Barack Obama, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, 9 octombrie 2009
Primit în Arabia Saudită cu onoruri de însuși regele Salman bin Abdulaziz al Saud, Donald Trump a ținut la Riyadh un discurs sobru despre războiul lumii civilizate cu barbaria. Președintele american a denunțat echivalența între cultul morții și calea către izbăvire.
Donald Trump și Melania Trump alături de regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud și de președintele Egiptului, Abdel Fattah Al Sisi, inaugurează în mai 2017, Centrul pentru Combaterea Extremismului Foto White House, Shealah Craighead
Infestarea lumii arabe cu morbul urii și al violenței trebuie să înceteze. Pe o notă realistă și pragmatică, președintele SUA a vorbit liderilor islamici despre dreptul la auto-determinare al creștinilor și al evreilor din Orientul Mijlociu, dar și despre erorile Departamentului de Stat care, decenii la rândul, a exportat proiecte ideologice incongruente cu tradițiile spirituale și culturile locale ale țărilor creștine sau musulmane. În locul susținerii sectare a retoricii transgender, mai importantă pentru popoarele lumii este pacea, securitatea și prosperitatea.
Donald Trump a cerut liderilor religiei mohamedane să izoleze facțiunile extremiste și să învețe din lecția moderației aplicată de țări precum Iordania sau Egiptul.
Turneul lui Donald Trump a fost marcat de șocul atentatului terorist din Manchester, Marea Britanie – un carnagiu soldat cu peste douăzeci de morți (între care și copii de opt sau 12 ani). Atacul sinucigaș îndreptat asupra adolescenților a amintit lumii întregi gravitatea confruntării între lumea liberă și islamo-fasciștii ISIS, care gândesc binar: te supun ori te distrug! Tertium non datur. În fața acestei enorme simplificări operată de teologia politică a jihadiștilor, liderii lumii occidentale trebuie să-și pună întrebarea: noi cine suntem? În ce credem, cu adevărat, și pentru ce ne luptăm? E posibilă, oare, integrarea unei populații care caută țapi ispășitori, nu înmulțirea talanților; superstiția ritualistă, nu știința; asistența socială, nu munca; scurtătura, nu abnegația? Iată dilemele ignorate de avocații multiculturalismului tout court.
Vatican, o fortăreață
Două personalități diametral opuse și-au strâns mâna: vocea abundenței și glasul sărăciei.
Vizita la Ierusalim n-a avut doar o componentă geopolitică, ci și o dimensiune spirituală. Președintele Trump a vizitat Mormântul Sfânt, venerat de milioane de creștini, dar și Zidul Plângerii, cinstit de evrei. Surpriza cea mare s-a produs la întâlnirea cu Suveranul Pontif, cel care afirmase în 2016 că susținătorul unui zid între SUA și Mexic nu poate fi… creștin. Două personalități diametral opuse și-au strâns mâna: vocea abundenței și glasul sărăciei.
Iată o țară care apreciază oamenii practici, ambițioși, creativi; personalități care nu se împiedică de frici, neîncredere sau alte limitări psihologice! SUA apreciază inteligența și atrage cei mai mulți inventatori din lume. Îi garantez încă un secol de supremație!
Donald Trump este, desigur, miliardarul excentric, dornic să reprezinte și să apere măreția Americii capitaliste; Papa Francisc a rămas preotul misionar din Argentina, care păstrează vie amintirea oamenilor sărmani și obidiți dintr-o țară socialistă. Puțină lume a observat că Papa Francisc și Donald Trump au, totuși, ceva în comun: școala iezuită. Într-o notă autobiografică din „Art of the Deal”, constructorul din Manhattan spune că i-a plăcut experiența de la Fordham University.
Disputa privind zidul la granița dintre Mexic și Statele Unite a fost ocolită diplomatic.
Cu toate acestea, istoria ne spune că Papa Leo al IV-lea (847-55) a ridicat primele fortificații ale cetății Vatican. Lui Papa Pius al IV-lea (1559-65) îi datorăm o secțiune importantă din actualul zid care împrejmuiește palatul episcopului Romei. De altfel, Vaticanul seamănă cu orașele din Mesopotamia, cetățile grecești sau marile centre urbane ale Imperiului Roman, recunoscute prin fortificațiile din piatră. Știm că poarta zeiței Iștar a străjuit, vreme de secole, intrarea în Babilon. Zidul lui Hadrian a fost ridicat în anul 122 după nașterea lui Hristos. Zidul Plângerii din Ierusalim rămâne simbolul continuității poporului evreu. Împăratul Teodosie al II-lea a construit o structură defensivă la Constantinopol, finalizată în 413 A.D. Faimosul inginer Urban a produs tunul care la 1453 a distrus cetatea bizantinilor. Chiar și casele vedetelor de la Hollywood sunt împrejmuite de ziduri făcute din cărămidă, mortar și ipocrizie.
Donald Trump la Zidul Plângerii, Ierusalim, mai 2027 Foto White House, Dan Hansen
CINE I-A PREZENTAT-O PE MELANIA LUI DONALD TRUMP? DEZVĂLUIRI DIN INTERIOR, ÎN EXCLUSIVITATE.
Suveranitate versus globalism
În pofida unor dezacorduri punctuale – cele care privesc Zidul sau încălzirea globală – relația dintre Donald Trump și Papa Francisc s-a ameliorat prin prezența discretă, dar pioasă, a Melaniei. Îmbrăcată sobru, soția președintelui american s-a rugat în fața statuii Fecioarei, s-a recules în Capela Sixtină și a primit binecuvântarea Suveranului Pontif deasupra rozariului. Stilul pugilistic al lui Donald Trump a lăsat loc unor priviri tandre și atingeri gingașe la spitalul pediatric Bambino Gesù. Întâlnirea dintre liderul lumii libere și Papa Francisc a scos la iveală tensiunea dintre naționalismul profesat de președintele Trump sau de Steve Bannon (strateg al Casei Albe) și viziunea globalizantă a episcopului Romei, pentru care frontierele geografice și politice trebuie să lase loc solidarității universale. Pentru numeroși episcopi din Vatican, conceptele de bază ale modernității politice – stat, teritoriu, popor, conștiință națională, lege fundamentală – și-au pierdut relevanța. Pentru ideologii mișcării conservatoare din Statele Unite, creștinii trebuie să reprezinte sarea pământului și factorul coagulant în formarea, dezvoltarea și conducerea unei comunități politice numită națiune.
Când o țară acceptă milioane de imigranți care nu respectă valorile fondatoare ale poporului american – libertatea religioasă, proprietatea privată, separația puterilor, egalitatea între sexe sau negoțul neîngrădit -, riscul unui război civil (așa cum spunea Pierre Manent) devine iminent.
Merry Christmas
După ce s-a întors acasă, Donald Trump s-a reconectat prin mesaje directe și simple la o bază electorală care îi poate aduce și al doilea mandat: creștinii bisericilor evanghelice. În timpul campaniei din 2015-2016, candidatul republican a criticat decizia Stângii radicale de a boicota o formulă de salut intimă, caldă, tradițională: „Crăciun fericit” („Merry Christmas”). În limba engleză, Christmas alătură două substantive: Christos (traducerea grecească a termenului ebraic Messiah, care înseamnă „Cel Uns”) și mass (liturghia, adică slujba festivă dedicată sărbătorii Nașterii Domnului). Donald Trump a promis că va restaura semnificația pozitivă și generoasă a acestui praznic: Crăciunul – moment privilegiat al calendarului occidental, trăit ca sărbătoare a generozității, a filantropiei și a veseliei copilărești.
Pentru Donald Trump, corectitudinea politică a eliminat din peisajul urban salutul natural între vecini. Secularismul a înlocuit expresia „Crăciun fericit” cu „Sărbători fericite” sau chiar „Urări de sezon” („Season’s Greetings”). Elevii și studenții nu mai iau „vacanța de Crăciun,” ci „vacanța de iarnă.” Cei care apelează la formularea tradițională resimt, uneori, o jenă. De ce? Pentru că se tem să nu ofenseze niște conaționali programați neuro- lingvistic să fie, mereu, victime.
Atât creștinismul universal, cât și patriotismul american afirmă că omul poate depăși barierele de limbă, cultură sau context social. În spiritul Crăciunului se pot regăsi arabii libanezi, rușii din Alaska, germanii luterani, catolicii irlandezi sau metodiștii penticostali; oamenii bogați și oamenii săraci; cei tineri și cei vârstnici. Să ataci Crăciunul înseamnă să urăști bucuria oamenilor simpli de-a sta laolaltă într-o seară sfântă, plină de înțeles. De ce-a pierdut Hillary Clinton alegerile prezidențiale? Pentru că a alimentat disprețul Stângii la adresa patriotismului și a etosului religios, descris cu talent de Tocqueville, chiar în prima jumătatea a veacului XIX. De ce-a câștigat Donald Trump? Pentru că s-a poziționat de partea firescului, a libertății de conștiință, a părinților responsabili, a inițiativei private, a bisericilor și a familiei. Donald Trump a vizitat geografia sacră a credințelor monoteiste și pentru că a înțeles, din timpul campaniei, forța convingerilor religioase în șlefuirea unor comportamente politice ori sociale.
O viață neexaminată nu merită trăită, spunea Socrate. Enunțul se aplică nu doar oamenilor, ci și popoarelor. Este ceea ce trebuie să facem și noi, studiind America profundă, analizând fenomenul Trump, dar și temeliile civilizației occidentale.
Donald Trump rămâne un om plin de contradicții: îndărătnic și receptiv; opulent și popular; sigur pe sine, totodată creștin. Iată un lider prins între pasiunea libertății și tentația acomodării. Tocmai de aceea, declarațiile și acțiunile celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite merită să fie citite atent la București, Berlin sau Bruxelles.
Sunt gesturi și decizii care sugerează că actuala Administrație ar putea schimba cursul istoriei pentru multe decenii. Filozofia susținătorilor președintelui Trump e simplă: viața mea e viața mea și a nimănui altcuiva. Mintea, duhul și trupul omului nu aparțin guvernului, băncilor, corporațiilor sau organismelor internaționale. Statuia libertății ține aprinsă flacăra visului îndrăzneț și creativ. Atleții de performanță știu, ca și președintele Trump, că la încheierea turneului va exista un singur campion. Medalia de aur se acordă numai celui care a obținut succesul. Cum? Prin sacrificiu și spirit competitiv.
Secole la rândul, America a cultivat îndemnurile Decalogului și virtuțile dialogului. În această țară au înflorit români de geniu, precum Gheorghe Pomuț, Emil Palade, Liviu Librescu, Mircea Eliade sau Ioan Petru Culianu. Oameni străluciți proveniți din România au făcut cinste unei națiuni fără pereche. Dincolo de victoria în conflagrații mondiale sau războaie informaționale hibride, o țară trebuie să câștige și lupta cu sine. Pentru a birui, e nevoie de o mentalitate de învingător. „Noi nu mai câștigăm”, s-a plâns Donald Trump, înainte de a ajunge președintele Statelor Unite. Prin tot ce a făcut, a reușit (deocamdată) să se contrazică.
Quo vadis, America?
Europenii se străduiesc să priceapă misiunea și viziunea unui lider prins între pasiunea libertății și tentația acomodării. Declarațiile și acțiunile celui de-al 45-lea Președinte al Statelor Unite merită să fie citite atent la București, Berlin sau Bruxelles. Sunt gesturi și decizii care sugerează că actuala administrație ar putea schimba cursul istoriei pentru multe decenii.
Va înfrânge America profundă etosul egalitarist al invidiei, asistențialismul social sau dirijismul economic? Va precumpăni corectitudinea politică și asaltul asupra comunităților intermediare precum familia, biserica, partidul sau națiunea? E prematur să dăm aici un răspuns. Știm doar că victoria lui Donald Trump datorează totul revoltei a milioane de creștini „deplorabili” care n-au acceptat să-și vadă visul îngropat de niște birocrați.
În urmă cu 131 de ani, la 28 octombrie 1886, avea loc inaugurarea oficială a Statuii Libertății pe Liberty Island din New York, în prezența președintelui Grover Cleveland (1884-1888; 1893-1897) și a câtorva mii de americani
Ne putem aștepta ca Președintele Donald Trump să provoace mai departe orice status quo. Fie că vorbim despre radicalismul islamic, despre contradicțiile globalizării ori despre valorile iudeo-creștine ale Statelor Unite, pozițiile Președintelui sunt inspirate din idealul grecesc al libertății de expresie (parrhesia).
Fiecare om are propria chemare. Uneori, vocația se exprimă printr-o profesie; alteori, se exprimă ca hobby; întotdeauna, este o iubire. Dragostea de o viață a lui Donald Trump rămâne America, iar vocația istorică a Statelor Unite nu poate fi decât măreția.
Mihai Neamţu a publicat la începutul anului 2017 prima carte a unui autor român despre actualul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, „Fenomenul Trump și America profundă”.
„În răspăr cu intelighenția planetară, Mihai Neamțu a auzit strigătul Americii profunde și a prezis victoria lui Donald Trump. Nimeni nu este deci mai calificat pentru a explica fenomenul Trump publicului românesc.”
Conf. univ. dr. Adrian Papahagi, Universitatea Babeș-Bolyai
„Doriți o analiză lucidă și pertinentă a democrației americane? Căutați să înțelegeți provocările grave ale Occidentului? Vreți să înțelegeți filozofia lui Trump? Citiți cartea lui Mihai Neamțu și veți afla lucruri neștiute despre un personaj atipic. Președintele Trump e un liberal patriot care va marca decisiv viața politică din spațiul euro-atlantic.”
Bogdan Călinescu, Institutul de Cercetări Economice şi Fiscale (IREF)
Mihai Neamțu a pariat pe outsider și a câștigat. Acum, își asumă misiunea dificilă de-a prezent publicului nostru, într-o carte scrisă limpede și cu stil, viziunea noului șerif al planetei. Donald Trump: omul care are tot atâția ani de experiență în afaceri de miliarde cât a avut România sub comunism.”
Gabriel PURCĂRUȘ, eseist și antreprenor
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
