Si marea m-a tintuit aici, captiva, punandu-mi catuse la picioare. Nu ma pot desprinde de Liiceanu. Valurile mi-l aduc pe necunoscutul din el mai aproape. "Cat de neimplinit existential sunt! Am putut aduce fericiri de-o clipa, dar nu am putut participa niciodata la multumirea aceea impacata cu ea si de lunga durata, ceea ce se numeste indeobste sentimentul trainic al unei iubiri asezate. O incapacitate de a ma instala in ceva continuu si egal cu sine m-a facut pentru celalalt insesizabil, iar in ochii mei m-a transformat in handicapat afectiv. Am fost toata viata un nestatornic cu apetitul de absolut. De aici o nefericire continua, senzatia de existenta instalata in provizorat."
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
