”Eu amendez dealerul. Este treaba lui, cum şi într-un supermarket, dacă este vina lui, amendez supermarketul şi supermarketul se îndreaptă către producător. Producătorul este în Germania, nu pot să sancţionez producătorul”, a declarat Marius Dunca, întrebat de jurnalişti cum se implică ANPC în scandalul Volkswagen. El a precizat că amenda maximă este de 100.000 de lei.
Potrivit lui Dunca, până la acest moment la ANPC nu a fost depusă nicio reclamaţie legată de autoturisme Volkswagen. Preşedintele ANPC a mai spus că, din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, singurul prejudiciu adus consumatorului ar exista în situaţia în care acesta ar fi obligat să plătească în pkus pentru taxa de poluare.
Miniştrii Transporturilor şi Mediului, Iulian Matache şi Graţiela Gavrilescu, discută, joi, la Ministerul Transporturilor, pe tema scandalului Volkswagen, la discuţii participând şi conducerea Registrului Auto Român, precum şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Dunca.
Registrul Auto Român nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen care urmau să fie vândute în România, potrivit preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.












































