Decăderea unei Opere pe care am iubit-o

UPDATE. Precizările lui Andrei Șerban

Pe 9 august, Royal Opera House scria pe Facebook: „Azi e ziua națională a iubitorilor de carte (deși, dacă avem gusturi comune, sărbătorim ziua asta 365 de zile pe an) – așa că vă întrebăm: care este cartea pe care ați dori să o vedeți transpusă într-un spectacol de operă sau de balet? Spuneți-ne în comentarii”.

Pe  15 august, Opera Națională București posta pe Facebook un anunț de un prost gust și de un provincialism nemaivăzute până acum în această instituție de cultură, care s-a străduit să păstreze decența, măsura și bunul gust, indiferent de cine s-a aflat în fotoliul managerial. Și pe care eu am iubit-o atât de mult în ultimii 20 de ani!

Toți managerii de până acum ai ONB au angajat specialiști în comunicare și le-au precizat tonul pe care doresc să comunice această instituție – prima scenă lirică a țării, totuși.

Odată cu instalarea – interimară – a directorului Beatrice Rancea, instalare decalată cu o lună de zile, pentru a-și putea securiza postul de manager al Operei din Iași pentru încă trei ani, mulți s-au bucurat, pentru că doamna Rancea a fost prezentată drept „un excelent manager” de însuși vicepremierul României, Vasile Dâncu.

Deși a fost extrem de reținută în relația cu presa, până acum neacordând niciun interviu și nerăspunzând vreunei întrebări adresate direct sau pe rețelele de socializare, Beatrice Rancea și-a adus în echipă un „excelent director de marketing”, care a preluat inclusiv responsabilitățile de comunicare ale instituției.

Deci ce citim în anunțul ONB, din start nepotrivit pentru mediul de comunicare online, unde textele trebuie să fie scurte și explicite:

„ANDREI ȘERBAN vă invită la un spectacol cum n-a văzut Parisul”!

În premieră absolută, o coproducție Opera Națională Română Iași – Opera Națională București:

Cea mai faimoasă și mai populară dintre toate operetele, Die Lustige Witwe de Franz Lehár – Văduva veselă, La veuve joyeuse, The Merry Widow în noua montare a lui Andrei Șerban…”

Majuscule, semne de exclamare din belșug, „premieră absolută – coproducție Iași – București”, plus plasarea Operei din Iași înaintea Operei din București. Înțeleg slăbiciunile noului director, însă ele nu ar trebuie să fie atât de vizibile…

Apoi, necunoașterea regulilor de ortografie – în limba engleză ghilimelele se pun în partea de sus, atât la începutul, cât și la finalul citatului.

Mai aflăm un fapt important și, mai ales, relevant: „Viziunea este radical diferită de cea din spectacolele sale anterioare cu același titlu, realizate la Operele din Viena și Cardiff!”. Doar că nu se spune care este acea viziune radical diferită și în ce constă ea. Mie, care am văzut câteva montări prin lume by Andrei Șerban, mi-ar fi plăcut să revăd la București un spectacol la fel de impresionant precum cele din străinătate!

Aflăm, de asemenea, că „soliștii vin din diverse teatre din țară, iar Vlad Conta și Ciprian Teodorașcu, dirijori ai Operei Naționale București, dirijează corul și orchestra Operei ieșene.”

Că „soliștii vin”, mai pot să înțeleg, că vin cu trenul, cu mașina, fiecare cum poate. Dar că Vlad Conta și Ciprian Teodorașcu „dirijează corul și orchestra Operei ieșene”, asta e mai greu de înțeles.

Adică la București se vor deplasa corul și orchestra Operei ieșene pentru a fi dirijați de cei doi dirijori ai ONB? Sau că ei se vor deplasa la Iași pentru a dirija acolo corul și orchestra Casei? N-am înțeles…

Însă următorul paragraf îmi amintește de celebrele avertismente din trenuri – E pericoloso sporgersi – pentru că este formulat astfel: „E urgent să vă cumpărați din vreme biletele, pentru a nu rata această formidabilă întâlnire între teatru și operă.”

Câtă stângăcie în exprimare, câtă sărăcie a vocabularului, câtă grabă în a bifa și acest anunț, pentru a o putea anunța pe „doamna manager” că s-a îndeplinit și această sarcină și că „se muncește”!

Din păcate, delirul nu se oprește aici:

„Pentru melomani – muzica e senzațională, pentru doritorii de spectacol – decorurile multiple și sutele de costume promit o punere în scenă…

cum n-a văzut Parisul.

Dansurile sunt pline de senzualitate și erotism, toți artiștii cântă și dansează… până și orchestra!”

Dacă fac analiza temeinică a textului de mai sus, descopăr că „pentru melomani – muzica e senzațională”, deși nu înțelegem dacă partitura e senzațională sau interpretarea (de care mă cam îndoiesc, având în minte ultimele falsete de la uvertura din Fidelio de astă-vară).

Însă aprecierea „pentru doritorii de spectacol – decorurile multiple și sutele de costume promit o punere în scenă… cum n-a văzut Parisul” nu justifică „întâlnirea între teatru și operă”. Sau pentru persoana care a scris textul, „teatru” înseamnă doar „decoruri și costume”.

Expresia din titlu simbolizează ceva total ieșit din comun sau, mai degrabă, ceva care nu există. Pentru că parizienii au văzut cam de toate în cel mai vizitat oraș al planetei.

Spre final, eroarea logică „Veniți la Văduva Veselă, ca să vă convingeți că, dacă opera și opereta nu ar mai exista, lumea ar fi și mai tristă!” pune o „senzațională” bomboană pe coliva ONB.

Și după panseul „din puțul gândirii” despre lumea „și mai tristă”, vine un ”call to action” demn de frumoasele și distractivele spectacole estivale cu Stela și Arșinel de la Mamaia, să zicem 1985:

„ Nu pierdeți ocazia! Un spectacol… spec-ta-cu-los! Veniți la Operă! Sunt doar patru reprezentații la București, în 1, 2, 3, 4 septembrie, la ONB – Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72 (www.operanb.ro) și la ONRI – Str. Agatha Bârsescu Nr. 18 (operaiasi.ro), în 9, 10, 11 septembrie.”

Probabil, văzând PR-ista de serviciu de la ONB ce frumos arată cuvintele despărțite în silabe, a prins drag de „arta storytelling-ului” și continuă în spiritul reclamelor la tigăi și bormașini:

„CUMPĂRAȚI-VĂ- BI-LE-TE-LE A-CUM ! BUY- YOUR- TICKETS -NOW ! Acheter- les -billets -AU PLUS VITE!, Kaufen- SIE -jetzt -Karten !”

Am lăsat neschimbată ortografia acestei mostre de marketing cultural pe care sper că cineva o va folosi vreodată drept studiu de caz la categoria „așa nu!”

ANDREI ȘERBAN pentru Q MAGAZINE: Nivelul de cultură în România este aproape inexistent!

Alungată din țara ei

Dacă ne uităm pe site-ul ONB, vedem un banner mare cu mesajul „Brâncuși e al meu. Eu donez”. Este mesajul asumat de conducerea interimară, care a primit un mandat clar de la vicepremier și de la ministrul Culturii de a-i păstra în instituție pe Alina Cojocaru și pe Johan Kobborg. Conducere care nu a ieșit vreodată până acum în public pentru a explica ce demersuri a făcut pentru acest obiectiv, dacă a discutat cu cei doi și care au fost concluziile discuțiilor. A lăsat-o pe Corina Șuteu să vorbească în numele ei și să spună că Beatrice Rancea i-a făcut o propunere lui Johan Kobborg, fără să detalieze această propunere, declarație la care replica lui Kobborg a venit prompt și fără echivoc: „Nu mi s-a făcut nicio propunere pentru a rămâne la Opera Națională București”.

Duplicitatea Corinei Șuteu, tăcerea complice și vinovată a „intelectualilor de dreapta”  care au făcut o adevărată revoluție pro penisuri  și zvastici expuse într-un demers cultural care ar fi trebuit să reprezinte arta contemporană română în lume, dar care sunt muți când este vorba de un simbol național omagiat și medaliat de lumea întreagă, eschivele și camuflarea lui Beatrice Rancea în spatele lui Andrei Șerban, pe care l-a invitat să deschidă stagiunea 2016-2017 în speranța că astfel va închide gura târgului, ne demonstrează că statul a eșuat definitiv în asigurarea unui mediu competitiv și profesionist în instituțiile de cultură pe care le gestionează. De altfel, de la ce tehnocrați să avem așteptări pentru cultura română, când singurul intelectual al acestui Guvern este el însuși preocupat mai mult de canalizări regionale? (Sigur, necesare și ele!).

Mitul managerului excepțional de la Iași, adus în București, unde nu face față rigorilor unei capitale (mai) europene, cosmopolite, s-a demolat după nici două luni de mandat. Girarea acestui text care anunță deschiderea unei stagiuni de operă națională este o probă de incompetență și provincialism incompatibile cu misiunea de a conduce, fie și interimar, Opera Națională București.

Pe final, un comentariu ușor off-topic, dar necesar: dacă ministrul Corina Șuteu ne-a anunțat că vrea să separe Opera și Opereta bucureștene pentru a reda fiecăreia „identitatea artistică”, după cum au urlat revoluționarii anti-kobborgieni, cum explică ministrul Culturii și managerul ONB deschiderea stagiunii Operei cu un spectacol – celebru și regizat de un regizor emblematic, într-adevăr -, dar un spectacol de Operetă???

Unde sunt sindicatele unite din Operă? Nu se mai înfierbântă patriotismul în ei? Nu mai spun că Bărbierul din Sevilla e cel mai bun spectacol din repertoriu? Nu mai spun că nu vor experimente, ci vor păstrarea tradiției? Nu aud pe nimeni! Ce tăcere asurzitoare…

Păcat! A fost frumos!  Pentru doi ani și jumătate nu a mai fost nevoie să zbor la Londra, sau la Paris, sau la New York pentru a vedea minunea noastră națională numită Alina Cojocaru, pentru că a fost aici, cu noi, cu partenerul ei, cu prietenii ei din lumea mondială a dansului, pe care altfel nu i-am fi putut vedea poate niciodată.

Pentru doi ani și jumătate am fost un oraș unde veneau turiști străini să asiste la spectacolele unde Alina Cojocaru dansa, la Opera Națională București. Dar am alungat-o de la ONB pe motiv că nu vorbește bine limba română.

Pe ea, care a ridicat în picioare întreaga sală de la Metropolitan Opera și în care am aplaudat-o și eu cu câțiva ani în urmă, mută de emoția pe care a putut s-o provoace unui public care nu s-a sfiit vreodată să critice și să fluiere prestațiile proaste!

Pe ea… despre care poate nu știți, însă la un dineu oficial oferit de Regina Elisabeta a II-a  Angliei, în 8 septembrie 2004, pentru președintele Ion Iliescu, aceasta a solicitat protocolului prezidențial român un singur nume în mod expres pentru a fi invitat la dineu: pe cel al Alinei Cojocaru!

Ca și Brâncuși, Alina a fost nevoită să plece din țară pentru a i se recunoaște valoarea.

În timp ce Alina Cojocaru e cumințenie a pământului vie, Corina Șuteu face chetă publică pentru cumințenia de piatră. Sunt la fel de valoroase, însă putem alege să nu repetăm, ca popor, greșeala făcută cu Brâncuși? Să o aducem pe această mare balerină înapoi, acolo unde îi este locul! Putem? Vrem, doamna Șuteu?

RIP ONB… o Operă pe care am iubit-o atât de mult!

P.S.: Este și motivul pentru care am refuzat să mai reînnoiesc parteneriatul media dintre revista Q Magazine și ONB.

„Toți cei implicați azi în conducerea ONB vor să ascundă acest grandios eșec al politicii culturale românești. Nu sunt vorbe mari, pentru că Johan Kobborg și Alina Cojocaru au fost alungați de la compania de balet a ONB nu pentru că n-ar fi avut succes, ci tocmai pentru că au avut succes. Și nu pentru că nu ar fi avut valoare, ci pentru că nu sunt români. Sau, în cazul Alinei Cojocaru, pentru că nu e suficient de româncă, fiind acuzată că, de prea multă carieră internațională, a uitat să mai vorbească limba română după standardele „lingviștilor” de la Operă.”, scrie Alex Pătrașcu pe blodul său, despreopera

Vă recomand să citiți tot comentariul lui aici. 

 Cum pot să mă duc la Opera Națională și să intru în cloaca aceea naționalistă și șovină, în care este imposibil de lucrat?