Actual

Decizie neașteptată în dosarul Cosma! Cine este magistratul care s-a opus majorităţii?

Magistraţii Instanţei supreme au decis că Mircea și Vlad Cosma vor fi rejudecați. Mircea Cosma fusese condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, primise cinci ani închisoare.

Citeşte şi: Legătura dintre SRI şi DNA prezentată în documente

Azi, 26 martie, urma să se dea sentința defintivă, însă completul de 5 magistraţi a hotărât că procesul trebuie reluat de la zero. Singurul magistrat care a votat pentru condamnarea lor este Ioana Bogdan.

Judecătorul Ioana Bogdan de la ÎCCJ a făcut parte din completul  care l-au condamnat pe Adrian Năstase  la doi ani de închisoare în Dosarul Calității. De la judecător de tribunal, la șefia Inspecției Judiciare din CSM și consilier al lui Daniel Morar, judecătorul Ioana Bogdan a reușit să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție, scrie dcnews.ro.

Curtea Supremă a decis rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma și fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, sunt acuzați de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.

Pronunţarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost amânată până acum de trei ori.

La ultimul termen al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a avut loc în 19 februarie, Mircea Cosma a negat toate acuzaţiile şi le-a prezentat magistraţilor planşe cu banii pe care i-ar fi economisit la derularea contractelor de la Consiliul Judeţean Prahova.

„Resping toate acuzaţiile. Judeţului Prahova i se spune în glumă al 53-lea stat al SUA. Volumul de investiţii a dus la crearea a 11 parcuri industriale cu un total de 46.000 de angajaţi. Ar fi trebuit să primesc o decoraţie pentru asta”, a declarat Mircea Cosma în instanţă.

La ultimul termen al procesului de la ICCJ a mers şi Andreea Cosma, care a spus că a venit pentru a-şi susţine familia, dar şi pe alţi cetăţeni care au reclamat abuzuri ale procurorilor, precum Sebastian Ghiţă, care aşteaptă de la ea, în calitate de deputat, să le apere drepturile.

Citeşte şi: Ce au avut de împărțit Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu?

Ea a susţinut că are încredere în înţelepciunea magistraţilor instanţei supreme, afirmând că la prima instanţă, care a dispus condamnarea lui Vlad şi Mircea Cosma, era altă situaţie – procurorul Mircea Negulescu era în funcţie, iar multor martori le era teamă să vorbească.

De altfel, Inspecţia Judiciară (IJ) a anunţat că a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea şi procurorul Alfred Savu, precum şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, pe rolul Inspecţiei existând zece lucrări care au ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la DNA Ploieşti.

Vlad Cosma a depus şi o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, între care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.

În 1 noiembrie 2016, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat  la opt ani de închisoare, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare.

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top