Actual

Delegație a Congresului american, primită de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis, a primit astăzi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Devin G. Nunes (Republican – California), Preşedintele Comisiei Permanente pentru servicii de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, se arată intr-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Discuţiile s-au concentrat asupra dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, cu accent asupra cooperării militare şi în domeniul schimbului de informaţii. Au fost discutate, de asemenea, contextul de securitate din regiunea Mării Negre şi evoluţiile privind sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Interlocutorii au evidenţiat nivelul excelent de cooperare politică şi militară dintre România şi SUA şi interesul comun de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic, România fiind unul dintre cei mai de încredere, stabili şi fermi aliaţi ai Statelor Unite, într-o regiune cu un grad ridicat de impredictibilitate. Delegaţia americană a apreciat în mod deosebit, în cadrul discuţiilor, relaţia strategică româno-americană, având la bază o prietenie profundă, puternică şi stabilă. Oficialii SUA au exprimat apreciere pentru comunitatea de intelligence din România şi pentru cooperarea excelentă între serviciile de informaţii ale celor două ţări. Aceştia au mulţumit pentru contribuţia militară a României în diversele teatre de operaţii şi pentru aportul Români ei, prin Baza Deveselu, la dezvoltarea sistemului NATO antirachetă.

Preşedintele României a subliniat semnificaţia deosebită a Parteneriatului Strategic româno-american – cel mai valoros parteneriat strategic al României – în context regional, respectiv în contextul implementării deciziilor Summitului NATO de la Varşovia. În acest cadru, Klaus Iohannis a arătat că regiunea Mării Negre nu este doar o regiune de frontieră, ci are importanţă strategică pentru România, SUA şi pentru Alianţă în ansamblul său. Președintele României a amintit relevanţa exerciţiilor militare comune pentru creşterea prezenţei militare americane în țara noastră şi pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii, cum a fost exerciţiul desfăşurat recent la Cincu, la care a participat personal. Totodată, a fost evocat angajamentul României de creştere a cheltuielilor pentru apărare, necesară pentru consolidarea securităţii naţionale şi a NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat totodată necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, prezentând avantajele economiei româneşti, aflate în creştere, pentru investitorii americani. În acest context, partea americană a exprimat aprecierea față de lupta anti-corupţie din România.

De asemenea,  la solicitarea delegației americane, Iohannis a prezentat evaluările ţării noastre cu privire la o serie de teme de interes de pe agenda internaţională, precum situaţia din Turcia şi cea din Ucraina.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top