Vincent Van Quickenborne a declarat: „Este o vină individuală, monumentală şi inacceptabilă”
Foto: Twitter
Actual

Demisie în guvernul belgian, în urma atacului de la Bruxelles

Ministrul belgian al Justiţiei, Vincent Van Quickenborne, şi-a anunţat demisia din guvern vineri seara, la patru zile după atacul comis la Bruxelles de un tunisian radicalizat, care a ucis doi suedezi, relatează AFP.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul a explicat că a aflat vineri că Tunisia ceruse în august 2022 extrădarea autorului atacului, Abdesalem Lassoued, cerere căreia nu i s-a dat curs.

„Este o vină individuală, monumentală şi inacceptabilă”, a declarat ministrul citat de agenţia de presă Belga.

Tunisianul radicalizat aflat în situaţie ilegală care a omorât doi suedezi luni seara la Bruxelles ceruse azil în patru ţări europene, începând din 2011, a făcut cunoscut joi guvernul belgian.

Bărbatul, cunoscut autorităţilor belgiene ca Abdesalem Lassoued, a cerut azil „în Norvegia pe 23 iunie 2011, în Suedia pe 28 septembrie 2012, în Italia pe 24 aprilie 2014″, iar la sfârşitul lui 2019 în Belgia, explicând atunci serviciilor de imigrare că a venit în ţară de patru ani şi s-a căsătorit cu o belgiancă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top