Huff.ro
Actual

Denunț penal împotriva Casei Regale

Casa regală din România se găsește în poziția de a fi subiectul unei plângeri penale, alături de doi politicieni importanți, plângerea fiind formulată de un om cu vechime în politica autohtonă. 

Este vorba despre fostul președinte al PRM, Gheorghe Funar, care a trimis sâmbătă (n.r. 25 noiembrie), Direcției Naționale Anticorupție, o plângere penală împotriva Casei Regale din România, arată EVZ. De asemenea, în textul de 14 pagini al denunțului, grație unor declarații pentru Antena 3, aflăm că Funar a inclus oameni importanți din țară, precum Principesa Margareta, Principele Radu Duda, președintele PSD – Liviu Dragnea și președintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu.

Grupul infracțional organizat

Fostul lider PRM vorbește despre existența unui grup infracțional organizat, care intenționează să treacă un proiect de lege prin Parlament, proiect care ar asigura Casei Regale statutul de persoană juridică de drept privat. Propunerea legislativă este înaintată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

„Eu știu cine sunt membrii grupului, dar deocamdată nu vreau să mănânc pâinea procurorilor de la DNA”, a spus Funar la Antena 3.

Scandalul dintre Funar și politicienii români a început după ce Dragnea și Tăriceanu au depus o inițiativă legislativă în Senat, în urma căreia ar urma să fie reglementat statutul juridic al Casei Regale a României.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top