Actual

Depunem eforturi pentru ca pacienții să beneficieze de cea mai bună îngrijire

Q Magazine i-a întrebat pe unii dintre cei mai buni medici şi asistente medicale de ce au ales Spitalul Clinic SANADOR? Răspunsurile încep de la prețuirea pentru acționari, până la dorința de a lucra într-un spital în care există aparatură unicat în România. 

CITEŞTE AICI POVESTEA INTEGRALĂ SALVATORI LA SANADOR

Giorgiana Niculae, Asistent Șef al Secției de Cardiologie: Aventura a început în anul 2013

Auzisem de acest spital din mass-media și știam deja că erau câțiva medici, alături de care lucrasem ani de zile, care își desfășurau activitatea aici.

Am luat decizia de a mă angaja după ce am venit în vizită în spital și am discutat cu câteva persoane de excepție care lucrează aici. Deși lucram tot în sistem privat, am fost plăcut impresionată de căldura oamenilor și de logistica spitalului.

Primele luni de activitate au însemnat pentru mine multe provocări, situații inedite cărora a trebuit să le fac față, o aventură frumoasă care continuă și în prezent!

Comparativ cu alte spitale, Spitalul Clinic SANADOR este format dintr-o echipă mare și unită, în care suntem în primul rând cu toții buni colegi, în care se depun eforturi pentru ca pacienții să beneficieze de cea mai bună îngrijire, de cele mai noi tratamente aplicate, cu cea mai modernă și mai performantă aparatură, în care pacienții nu aparțin doar unei specialități, ci aparțin „Spitalului”.

Din păcate, de-a lungul anilor petrecuți aici, am avut parte și de momente grele în care unii dintre pacienții noștri au pierdut lupta cu boala în ciuda tuturor eforturilor depuse de noi.

Deși fiecare pierdere ne marchează, indiferent de vârsta sau patologia pacientului, în același timp ne motivează să devenim tot mai buni pentru ca aceste momente să fie cât mai rare în spitalul nostru.

Asistent Șef Giorgiana Niculae – Coverstory QMagazine – SALVATORI LA SANADOR (3)

Giorgiana Niculae, Asistent Șef al Secției de Cardiologie. Face parte din echipa de profesioniști din
cadrul SANADOR ce și-a asumat responsabilitatea de a instrui tinerii asistenți medicali, proaspăt ieșiti de pe băncile școlii, contribuind la formarea lor profesională, astfel încât să facă față oricăror provocări

Orice zi petrecută în SANADOR poate fi interesantă, frumoasă și poate deveni memorabilă!

Îmi revin în amintire mai mulți pacienți, care deși au avut de înfruntat probleme grave de sănătate, cu ajutorul echipei medicale au reușit să treacă peste ele și care, în ciuda anilor care au trecut, ne transmit cu diferite ocazii, gândurile lor frumoase și recunoștința.

Diferențele dintre sistemul de stat și sistemul privat sunt foarte mari.

În primul rând sunt oamenii, care au înțeles că în această meserie pacientul este prioritar și acționează în consecință. Foarte importante sunt și dotările existente în sistemul privat, începând cu cel mai mic și aparent neînsemnat material sanitar, continuând cu medicamentele necesare efectuării tratamentelor și terminând cu aparatura de ultimă generație care să permită diagnosticarea și tratarea unor patologii variate.

Mi-aș dori să găsesc și în sistemul de stat oameni dispuși să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a ajuta alți oameni, fără să condiționeze aceste eforturi.

Mi-aș dori ca pacienții să beneficieze de condiții decente de cazare și să aibă acces la medicamente și tehnici de diagnostic și tratament fără a fi nevoiți să plătească toate acestea.

Sistemului sanitar de stat ar trebui să i se aloce mult mai mulți bani pentru că acolo este nevoie de investiții foarte mari, atât în resursa umană, cât și în dotări.

Asistent Șef Giorgiana Niculae – Coverstory QMagazine – SALVATORI LA SANADOR (1)

Foto:  BOGDAN DINCĂ

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top