“În cursul serii am finalizat dezbaterile Comisiei juridice pe proiectul privind revizuirea Constituţiei. Au rămas câteva chestiuni punctuale care sunt mai mult de nuanţă, nu de fond, urmând ca raportul să meargă la votul final proxim care va fi în Camera Deputaţilor, din câte am înţeles pe data de 24 aprilie”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda.
Buda a subliniat că proiectul de revizuire a Constituţiei a păstrat linia dată de iniţiatori vizavi de ceea ce înseamnă armonizarea funcţionării instituţiilor statului sub aspectul cooperării între acestea şi pe ceea ce înseamnă mecanismul de autocontrol al instituţiilor.
Întrebat dacă are convingerea că raportul comisiei privind revizuirea Constituţiei va trece de votul final al Camerei Deputaţilor, Buda şi-a exprimat speranţa că parlamentarii Opoziţiei “se vor trezi şi nu vor ignora voinţa românilor pe ceea ce înseamnă Parlament unicameral şi ceea ce înseamnă reducerea numărului de parlamentari la 300”.












































