Foto: Eugen Olariu / Q Magazine
Actual

Diana Paul, influencer de partea valorilor conservatoare

Are 19 de ani și opiniile ei, de partea binelui, au devenit virale pe internet. După ani petrecuți în străinătate, s-a reîntors în România din „dragoste de ea”. A absolvit liceul la Grey Court School din Londra și îşi va continua studiile la Facultatea de Istorie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Într-un interviu pentru Q Magazine, Diana Paul explică de ce „singurul pe care Îl iubește mai mult decât patria și poporul este Iisus”.

CE CONȚINE VACCINUL

Când Florin Cîțu a lansat românilor provocarea de a spune fiecare „Ce este vaccinul” probabil că nu și-a dorit răspunsul Dianei Paul, devenit viral pe internet. Publicat pe canalul său de YouTube, „BreakTruth”, Diana nu vrea să împărtășească lumii doar ideile sale, ci și adevărul factual.

„Sunt o adeptă a adevărului și mă simt dezgustată de minciună, mai ales când oamenii o folosesc pentru manipulare sau pentru a-și satisface nevoile egoiste, așa cum s-a întâmplat și în cazul Covid-19. Ajunsesem într-un punct în care nu mai puteam citi ceva fără să mă gândesc că poate este o minciună.

Mi-am dat seama că nu eram singura în acea situație, așa că am decis să mă fac auzită pentru a spune adevărul, atât cât înțelegeam din el.  A fi onestă cu oamenii era ceva atât de prețios pentru mine, încât am dorit să includ cuvântul adevăr în numele canalului meu de YouTube.

După ce i-am cerut înțelepciune lui Dumnezeu cu privire la un nume interesant pentru canalul meu, mi-a venit instant ideea de a combina cuvintele BREAKTHROUGH (unul dintre cuvintele mele preferate) și TRUTH – evadare și adevăr. Așa am creat jocul de cuvinte BREAKTRUTH adică EVADAREA ADEVĂRULUI.

Pentru Diana Paul, vaccinul conține „neîntemeiata, nedovedita și nefondata soluție pentru problema cu care se confruntă acum psihicul și fizicul umanității.”

„Vaccinul conține frica de aproapele nevaccinat, neacceptarea celor care au ales diferit și separarea între unii dintre membrii familiilor care au opinii divergente. Vaccinul, pentru mine, conține o salvare mincinoasă, o vindecare falsă. A devenit un idol al sănătății.

Ce conține vaccinul? Frică, bănuială generalizată și șmecherie atotputernică. Exact cele 3 elemente pe care le enumeră Nicolae Steinhardt ca fiind problemele noastre de căpătâi.

Vaccinul conține miliarde, conține o afacere. Să nu vă gândiți că vaccinul ar fi un bine lipsit de profit. Dacă nu ar fi generat profit, atunci nu l-ar mai fi promovat absolut nimeni.

Nu este vorba despre persoanele care au ales vaccinul cu întreaga lor convingere, ci despre acelea care, în ciuda convingerii lor, au fost nevoite să cedeze în fața vaccinului de gura lumii, de gura presei, de frică.

Așadar, ce conține vaccinul pentru mine, în modul în care ne este prezentat? Nimic special, doar… condiția obligatorie pentru a ne recăpăta viața și normalitatea. Și noi mai spunem că trăim în libertate? Ce jalnică e, atunci, libertatea!”

AUTOBIOGRAFIE

Ucenic al lui Iisus
Make Romania Great Again
Patriot
Naționalist
Luptătoare pentru Adevăr
Creștină
Conservatoare

Ce îi datorează lui DONALD TRUMP

De curând a înțeles cât de mult își iubește neamul și patria. Printre cărți de istorie, politică, filosofie și literatură, majoritatea fiind de „inspirație românească”, a ajuns să citească și „Jurnalul fericirii” a lui Nicolae Steinhardt, o carte lucrătoare în conștiința ei.

„Îmi permit să spun că fericirea mea se află în Iisus Hristos, care este și Cel în care cred și pe care Îl iubesc cel mai mult, acesta fiind urmat în ierarhia propriilor credințe de identitatea națională română. Cred în transformarea României și a întregii lumi, prin alegerea de a îndeplini destinul pe care ni l-a oferit Dumnezeu fiecăruia.”

Dincolo de reperul constant care este Iisus Hristos, cel mai mult au influențat-o câteva personalități ale culturii românești:

Splendidul Mihai Eminescu, al cărui apelativ clasic e cel de poet îndrăgostit, care doar îi subestimează spiritul naționalist și capacitatea lui ca formator de opinie; Nicolae Iorga, de care am fost adânc inspirată după ce am citit Lupta pentru limba română; Regele Mihai, prin care mi-a fost dat să aud pentru prima oară un lider care să spună Vă iubesc! poporului român; Ciprian Porumbescu, un violonist și un lider al tineretului românesc care sufla iubire de patrie prin vioara sa, asemenea lui George Enescu.” cărora li se adaugă și Sfinții închisorilor, „o categorie esențială în contextul țării noastre, dovada supremă a sacrificiului pentru nație și Dumnezeu.”

Mai există o personalitate importantă, căreia îi mulțumește pentru că „a fost pionul pus” pentru a aprinde în ea iubirea de țară – Donald Trump.

„În timpul mandatului său l-am sprijinit cu ardoare și încă susțin ceea ce el a reprezentat pentru SUA și pentru lume. Eram uimită de cum omul acela putea să își iubească țara și să lupte pentru ea.

La un moment dat, am avut revelația că și eu am țara mea, România mea, și că aș putea face multe pentru ea.

Oricât de controversat ar rămâne el ca personaj politic, nu mă voi dezice vreodată de faptul că, prin al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, mesajul identității naționale a ajuns la mine.”

Retorica la adresa persoanelor cu valori conservatoare, tradiționale sau naționale a ajuns să fie de o agresivitate neconcepută.

DEGRADAREA LUMII

Pentru a spune complet ce a dus la degradarea lumii în care trăim, ar avea nevoie de sute de pagini, însă două aspecte, pe care le-a observat din ce în ce mai des, sunt esențiale: confortul și abandonarea spiritualității creștine.

„Primul a reușit să ne aducă într-o stare în care reactivitatea față de aproape orice este inexistentă, astfel încât să fim ușor de mulțumit, condus și controlat: confortul de a nu acționa, confortul de a asculta fără a fi nevoie să facem ceva, confortul de a nu gândi critic, confortul de  a purta tot timpul haine cu elastan, confortul de a nu lupta împotriva a ceea ce este rău, fiindcă oricum nu avem șanse de izbândă, așadar efortul nu merită.

Al doilea aspect a reușit să desființeze orice salvare la care mai puteam apela atunci când nu mai avem nicio soluție în mediul material. Firul logic urmează ideea că atunci când fizic nu mai vedem scăpare, ne lăsăm înfrânți și capturați, pentru că spiritual nu cunoaștem un Dumnezeu care să aibă puterea de a ne salva.

Mecanismul este unul bine pus la punct. Confortul vegetativ și absența soluției spirituale pentru a ieși din acesta s-au dovedit a fi compozanți decisivi pentru degradarea lumii.”

Diana Paul este un influencer de partea valorilor conservatoare ale vieții, sau, cum ar spune Dan Barna, liderul USR, „e retrogradă și medievală”.

Nu pare să o sperie eticheta. „Retorica la adresa persoanelor cu valori conservatoare, tradiționale sau naționale a ajuns să fie de o agresivitate neconcepută. De ce sunt retrogradă? Fiindcă, din punctul meu de vedere, progresul înseamnă cu totul și cu totul altceva decât ceea ce promovează ideologia numită progresistă?

Și eu sunt susținătoare a progresului, dar înțeleg prin asta o economie prosperă, instituții juridice stabile, un stat de drept, un sistem de învățământ care nu lasă aproape jumătate dintre absolvenți cu eticheta de analfabet, o țară unde nu ard spitalele, un guvern de încredere. Cred că ar mai fi un număr semnificativ de lucruri care ar constitui material conceptul de progres în societate.”

Respectă opinia lui Dan Barna, dar în același mod impune ca și el să o respecte pe a ei și pe a milioanelor care sunt în același gând cu ea.

Una din campaniile de succes pe care le-a dus pe rețelele ei de socializare a fost împotriva introducerii educației sexuale în rândul copiilor.

„Trebuie să vedem motivația principală din spatele inițiativei educaționale, iar aceasta este numărul ridicat de mame minore. Sunt de acord, situația este cu adevărat nefericită. Problema mamelor minore există, e reală, dar soluția nu va fi niciodată educația sexuală, fiindcă ea nu este creată să elimine cauza problemei, ci doar consecințele ei.

Așadar, e o soluție superficială. În primul rând, majoritatea fetelor minore care devin mame nu frecventează școala, și tot o mare parte au abandonat școala înainte să devină însărcinate. Problema nu este absența educației sexuale, ci mai degrabă abandonul școlar.

În al doilea rând, spuneți-mi ce se întâmplă când cade o picătură de apă în ocean? Își va crea bula proprie și va exista independent de restul oceanului? Nu, bineînțeles. Se va contopi cu întregul. Dacă mergem pe același principiu, ce se va întâmpla cu educația sexuală, ca materie specifică învățământului românesc, odată introdusă în sistemul actual? Eu mizez pe faptul că va ajunge exact ca celelalte materii, cu o ineficiență crescută și un randament scăzut.”

PROGRESISMUL, UN VĂDIT REGRES

Născută în generația care a crescut cu laptop, IPhone și tabletă spune că între ea și generația părinților ei există diferențe și în sus și în jos.

„Ar fi eronat să neg existența unei evoluții facilitate de tehnologie, suntem mai informați datorită accesului ușor și rapid la materiale din toate domeniile. Suntem, de asemenea, mult mai interconectați.

Totuși, evoluția tehnologică nu suplinește restul atributelor generaționale care au avut de suferit. Spiritual, moral, educațional și relațional am regresat. A fi interconectat nu înseamnă a forma relații interumane, iar informația nu asigură progresul intelectual. Una dintre înșelătoriile secolului vitezei a fost să ne facă să credem că rapiditatea și lipsa efortului pot îmbunătăți empatia socială. Evident, s-a dovedit a fi fals.”

„Tu ai IPhone?” rostesc inevitabil. „Este o întrebare atipică. Folosesc Samsung. Sunt obișnuită cu Android-ul, dar de asemenea, mi se pare că IPhone-ul a devenit mult prea comun, și mie îmi place să mă diferențiez prin cât mai multe lucruri, chiar dacă acestea sunt detalii. Mai mult, consider că raportul preț-calitate în cazul IPhone-ului este nepotrivit.”

Într-un exercițiu de imaginație despre lumea de peste 10, 20, 30 de ani, Diana Paul spune că „viitorul este cel pe care ni-l dorim.”

„Dacă noi alegem să avem o atitudine de înfrânți, atunci fără îndoială că așa va fi și viitorul – unul în care au biruit ideile distrugătoare ale neomarxismului, sexo-marxismului, ideile anti-creștine, anti-familie, anti-viață, cumulate toate sub umbrela denumită progresism, care, din punctul meu de vedere, este un vădit regres, în niciun caz progres.

Cred însă cu toată ființa mea că există o generație, una tânără, nouă, care vede importanța noțiunilor esențiale așa cum au fost ele create de Dumnezeu, care este dispusă să intre și să reintre în joc până la final pentru a proteja valorile morale și naționale. De aceea, dacă nu în zece și nici în douăzeci de ani, atunci în treizeci de ani cel târziu va avea loc o transformare majoră spre bine, dacă nu la nivel global, atunci măcar la nivel național.”

Încurajează Biserica să fie implicată mai activ și constant, cu o perseverență fermă, „așa cum o manifestau apostolii, în păstrarea identității creștine.”

Apreciază preoții și bisericile din România care contribuie major la susținerea identității creștine a românilor, dar cheamă cultele creștine să devină mai vizibile și să dezvolte proiecte privind rădăcinile noastre spirituale.

„Dacă Biserica ar fi adoptat o atitudine direct proporțională cu potențialul maxim pe care îl are, astăzi, legea educației sexuale nici nu s-ar mai fi aflat pe masă în Parlament, oricât de multe presiuni politice s-ar fi exercitat. Într-adevăr, cred că ar putea face mai mult. Infinit mai mult.”

Educația prost orientată poate face mai mult rău decât bine. Întrebarea nu este dacă învățăm prea mult sau prea puțin, ci dacă o facem util sau inutil.

PROCESUL „COPY-PASTE-DELETE”

Unii tineri spun că programa este prea încărcată, că trebuie fluidizată pentru a diminua efortul lor intelectual. Diana Paul, care din toamna acestui an va fi studentă și ea, în anul I, spune că modul de învățare este nepotrivit.

„Există o rigiditate a felului în care este predată informația. Dacă te încadrezi în șablonul creat, iei note bune și promovezi. Dacă nu, sunt șanse mari să ai dificultăți. Problema nu este numărul de materii, ci cantitatea de informație și modul de predare care, ca regulă generală, este inflexibil.”

După experiența personală într-un sistem de învățământ internațional, spune că școala românească pune prea puțin accentul pe gândire și prea mult pe memorare.

„În locul unui proces de cunoaștere, există un proces de copy-paste-delete: învățăm lecția cuvânt cu cuvânt, o scriem pe foaia de examen, ca ulterior să eliminăm acea informație care nu era necesară decât pentru a absolvi, care, din nefericire, constituie mare parte din ceea ce este predat. Gustave Le Bon, în Psihologia mulţimilor, spune că acumularea unor cunoștințe inutilizabile este un mijloc sigur de transformare a omului în revoltat.

Educația prost orientată poate face mai mult rău decât bine. Întrebarea nu este dacă învățăm prea mult sau prea puțin, ci dacă învățăm util sau inutil. Până la urmă, procesul de învățare nu se încheie decât la finalul vieții. Este de datoria noastră dacă îl facem o plăcere sau o frustrare.”

În societatea actuală, rolul profesorului s-a diminuat foarte mult, iar despre adevărații mentori vorbim ca despre niște cazuri excepționale.

„Pentru a ilustra cât de mult a scăzut rolul profesorului, putem invoca existența dezbaterilor pe tema înlocuirii profesorilor cu roboții. Cât de inexpresiv, detașat, obiectiv și insipid trebuie să fi devenit profilul profesorului ca să provoace o astfel de reacție?

Modul de predare a devenit impersonal și rece, nu este nicio relație între profesor și elev așa cum era între ucenic și maestru, iar aceasta este o pierdere enormă. Lipsa de conexiune umană îndepărtează elevul, mai ales la vârste fragede, de entuziasmul cunoașterii.”

Diana Paul și-ar dori dascăli „ca niște părinți suplinitori”, astfel încât studiul să fie întărit de un suport relațional.

„Profesorii formează viitoarea societate, orice schimbare în detrimentul rolului și valorii lor, ca entități educaționale, a fost, este și va fi o pierdere. Părintele Visarion Alexa spunea la un moment dat că el nu este îngrijorat de schimbările de pe locurile politice, ci de schimbările de la catedrele universităților, pentru că de acolo este modelat viitorul societății.”

Într-o radiografie a copiilor care s-au născut în familii bogate și a viitorului pe care aceștia îl pot avea, Diana Paul spune că nu putem generaliza.

„Există copii de bani gata care nu își găsesc valoarea și identitatea în bani, la fel cum există și acea parte dintre ei care o fac. Nu banii sunt problema, ci modul în care sunt folosiți și cum este înțeles rolul acestora. În plus, responsabilitatea cade, cel puțin în prima parte a vieții copilului, exclusiv pe părinte, datorită faptului că el ar trebui să manifeste discernământ și echilibru în administrarea banilor.

Chiar și așa, cred că în ciuda mediului în care au crescut unii copii, ei pot face alegerea (mai greu, ce e drept) de a schimba stilul de viață confortabil vegetativ și materialist cu care au fost obișnuiți. Așadar, le prevăd un viitor strălucit dacă vor alege să se înconjoare cu persoane inteligente emoțional, conștiente de valoarea muncii și a efortului, și echilibrate din punct de vedere financiar.”

„Români sunt toți cei care mă influențează, fiindcă am reușit să recunosc valoarea și diversitatea inimaginabil de mari pe care o au figurile excepționale ale poporului nostru.”

DUMNEZEU VA RIDICA DINTRE NOI PE CINEVA DUPĂ INIMA LUI

În vara anului 2020, s-a repatriat împreună cu familia, după ce a locuit trei ani în străinătate. Nu mai vrea să plece.

„Am ajuns la înțelegerea că nimic nu poate înlocui ce înseamnă România pentru mine și că dorința de a locui în afara țării se disipă odată cu plecarea entuziasmului pentru mediul nou de peste hotare.”

Ceea ce a determinat întoarcerea  în România a fost „iubirea de țară.”

„Aceasta a fost factorul decisiv. Există ceva ce îmi place să repet: una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viață a fost să plec din țară, dar cea mai bună hotărâre pe care am luat-o până acum a fost să mă reîntorc în România.”

Este sigură că această țara va mai avea un lider politic naționalist, un adevărat patriot creștin.

„Dacă nu aș fi crezut că acest fapt este posibil, atunci mi-aș fi concentrat efortul și energia în a face altceva, ceva ce va da roade. Tot ceea ce fac, fac din motivația unei credințe autentice, luptând din datorie morală și națională pentru poporul nostru. Și va veni un moment în care Dumnezeu va ridica dintre noi pe cineva după inima Lui, pe cineva care să iubească românii și România. Repet, nu doar cred, ci sunt sigură că ceea ce cred se va întâmpla!”

„Visez la o Românie reînviată, reconstruită, fericită, care și-a regăsit identitatea națională și creștină.”

Diana Paul are un optimism de nezdruncinat în „reînvierea națională, în regăsirea identitară” și ne îndeamnă să sperăm „la tot ce și-a dorit până acum poporul român și nu a obținut, la recuperarea a tot ceea ce a pierdut acesta cel puțin de-a lungul ultimului secol.”

„Mândria noastră trebuie să se afle în aceste idealuri, dar de asemenea și în cei care luptă pentru a le aduce din ce în ce mai aproape de momentul înfăptuirii lor. Oricât de mici și neînsemnate ar putea părea acțiunile, și chiar dacă senzația generală percepe că procesul este prea încet, în timp, determinarea, disciplina și credința lor vor muta munții.

Biblia spune foarte clar că Dumnezeu nu disprețuiește începuturile slabe, ci pe acelea le ridică. Și atunci, putem spera, căci nu vom fi dați de rușine. Se mai spune că speranța moare ultima. Eu spun că speranța nu moare niciodată.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top