Direcția Națională Anticorupție (DNA) a întocmit o situație estimativă referitoare la impactul aplicării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prescripția răspunderii penale, potrivit unui comunicat de presă.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…
În urma analizei DNA, a rezultat că decizia de interpretare a Înaltei Curți, care nu face decât să întărească ceea ce era evident- pentru cei alfabetizați juridic-încă de la decizia Curții Constituționale din 2018, va avea consecințe asupra unui număr de 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată.
Potrivit sursei citate, în aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene.
„Situația detaliată se prezintă astfel:
Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA):
– 190 dosare;
– prejudiciu estimat 648.207.688 euro;
– valoarea totală a mitei și a traficului de influență 50.997.625 euro;
Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanțelor) de judecată, în diferite stadii:
– 367 dosare;
– prejudiciu estimat 561.230.056 euro;
– valoarea totală a mitei și a traficului de influență 99.471.962 euro.
În legătură cu această situație, DNA face următoarele precizări:
În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare și au întocmit acte de întrerupere a prescripției răspunderii penale, conform Codului penal și Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) și în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective).
Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR și în conformitate cu practica ÎCCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripției numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecților și inculpaților (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mișcare a acțiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată etc).
Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ÎCCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene.”, se arată în comunicatul DNA.














































