Actual

Dosar penal în cazul accidentului de pe autostradă

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul accidentului în lanț produs sâmbătă dimineață pe autostrada A2, iar potrivit datelor actuale încadrarea este de ucidere din culpă și vătămare corporală însă nu au fost identificați deocamdată cei vinovați, a declarat Liliana Bănescu, prim procuror al instituției.

“A fost înregistrat dosarul, iar din primele date rezultă că încadrarea probabilă este de ucidere din culpă și vătămare corporală, având în vedere victimele. Nu e ușor cu încadrarea pentru că sunt foarte multe persoane vătămate, în diferite situații medicale, care pot evolua pe parcurs. Poate că va fi cu încadrare pe formă agravată, având în vedere numărul victimelor”, a afirmat reprezentatul Parchetului din Lehliu Gară.

Liliana Bănescu a precizat că, deocamdată, datele din dosar sunt într-o fază preliminară, având în vedere că investigația în teren nu a fost finalizată, polițiștii făcând în continuare măsurători, determinarea alcoolemiei persoanelor implicate și culegere de alte probe, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă au fost identificate până în acest moment persoana sau persoanele cu responsabilități în producerea accidentului în lanț, aceasta a precizat că în prezent nu apar în dosar nume de persoane care ar putea fi considerate vinovate. “În momentul de față nu avem față de nimeni îndreptată acțiunea penală. Aceste lucruri vor fi stabilite în zilele următoare, după ce ne vom lămuri cu toate datele culese privind cauzele producerii accidentului”, a subliniat Liliana Bănescu.

***

Trei persoane au murit și peste 50 au fost rănite sâmbătă în accidentul în lanț produs pe Autostrada Soarelui.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top