inocentii_1_fullsize
Actual

Două Doamne ale Limbii Române

Recunosc că nu doar în ce privește romanul românesc sunt un conservator. Poate că și vocația mea preoțească mă îndeamnă la lecturi odihnite în vremea de pustiire de acum. Nu poate, sigur, nevoia de isihie cheamă cărți de isihie. Cert este că am descoperit două volume pe care nu vi le pot ascunde. Unul al Ioanei Pârvulescu, Inocenții (Humanitas, 2016, 340 pg.). Celălalt, al Danei Grigorcea, Sentimentul primar al nevinovăției (Humanitas, 2016, 205 pg.). Cu sublinierea că, cel de-al doilea volum, apărut inițial în limba germană în 2015 (Dorlemann Verlag AG, Zurich), beneficiază de o punte de aur: traducerea Norei Iuga și a lui Radu-Mihai Alexe. E o carte cu două inimi. Cea dintâi una cu mii de ochi.

dana grigorcea

Două scriitoare povestaș, personaje în miezul unor romane de anamneză culturală a orașului. Prima – Brașovul. Ce-a de-a doua – Bucureștiul. Construite dinspre miezul casnic al memoriei, romanele celor două Doamne sunt, în modul cel mai real cu putință, o infuzie de luminoasă nevinovăție oferită Limbii Române. Dinaintea unor obsesii seminale atinse de patologic – cine a citit Cazemata lui Tudor Ganea (Polirom, 2016, 207 pg.) sau pagini generice din Solenoidul lui Mircea Cărtărescu înțelege ce scriu – puritatea imaginilor din cele două cărți, cărora le dedicăm aceste rânduri, încântă.

O copilărie prelungită în Raiul amintirii, o echipă de copii-detectivi care rodesc inteligența unei atmosfere casnice de poveste, un Brașov parcă niciodată descris atât de frumos, amintind de cronici săsești sobre și liniștita Istorie a Șcheilor lui Stinghe, cartea Ioanei Pârvulescu readuce inocența în intervalul oricărei vârste. Un atac la o bancă, implacabila sobrietate a unei funcții în conducerea unei afaceri, reamintirea amintirilor – cu iz de romanță de mahala selectă, iconologia unui București înviat în mireasma teilor și în lumina mierie a unui anotimp fără sfârșit fac din cartea Danei Grigorcea avatarul febril al unei parusii urbane. O lume care a apus? O lume care stă să vină?

Recomandarea mea de lectură vine cu o sărutare de mână pentru scriitoare. Atinse de verb, nu au uitat de Duh. Două lecții de limbă română curată, limpede și neispitită de metafore care să fractureze liniștea. Asemeni cu două ninsori pe deasupra norilor, asemeni unor înfloriri de tei ce-și așteaptă culegătorii. Discrete ca și cum s-ar teme să nu tulbure viețile ce le țin în căușul literelor, cele două Doamne reașează rostirea în frumusețea ei.


Citind, viața personajelor pleacă dimpreună cu tine, în propria viață.


Gândul de a vi le oferi împreună spre reflecție ține de un joc al titlurilor, interșanjabile oricând. Al personajelor, care pot locui fiecare, oricând, în cartea „cealaltă”.

În amortizarea la urât pe care frumusețea descrierii, scrierii și respirării lor ne-o oferă, necondiționat. Așezarea lor, cumințenia ghidușă și inteligența narativă alătură volumele „Povestirilor fantastice” ale Anei Blandiana (Humanitas, 2016, 374 pg.), lentile de literă prin care cuvintele devin duh. Sentimentul real a fost ca, în dimineața citirii lor, să trec numele personajelor într-un pomelnic de rugăciune. Cuvintele s-au făcut nevinovate miride. Iar amintirile lor s-au făcut amintirile noastre.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top