Drepturile omului blochează OSCE de doi ani. Adrian Severin, despre statele acuzate și statele acuzator

Miercuri, 20 octombrie, a avut loc în format online a cincea ședință a Grupului de lucru al Adunării Parlamentare a OSCE, pe tema apărării drepturilor omului prin instrumentele OSCE –„OSCE – Call for Action” (chemarea la acțiune). Inițiativa își propune reformarea OSCE în scopul revitalizării acestei organizații, care de doi ani de zile nu reușește să se reunească întrucât membrii nu cad de acord asupra agendei. Adrian Severin este cosemnatar al apelului la acțiune, semnat în calitate de fost Președinte al AP-OSCE.

Fostul ministru de Externe a explicat într-o postare pe contul său de Facebook că în cadrul OSCE „există state specializate în rolul de acuzator și state specializate în rolul de acuzat”. „Faptul este evident și distribuția rolurilor este mereu aceeași. Aceasta nu poate spori încrederea reciprocă și nu creează un climat favorabil dialogului. Evident, fiecare are dreptul să creadă că are dreptate. Convinși asupra dreptății noastre, fiecare dintre noi, exercitând dreptul de a crede că avem dreptate, va trebui să accepte și dreptul celorlalți de a nu a avea dreptate.”, spune Severin.

Redăm mai jos comentariul integral

„Pe data de 20 octombrie 2021, alături de actuali și foști demnitari ai OSCE, ca semnatar al Apelului la acțiune, am participat la cea de a cincea reuniune a Grupului de lucru împuternicit să caute căi și metode pentru restabilirea eficienței, prestigiului și influenței acestei organizații internaționale, ale cărei origini se găsesc în perioada Războiului Rece.

În Carta de la Paris, adoptată în 1990, șefii de stat și de guvern ai CSCE au declarat: „Eforturile noastre comune privind consolidarea respectului pentru drepturile omului, democrație și statul de drept, apărarea păcii și promovarea unității în Europa necesită o nouă calitate a dialogului politic și a cooperării și, astfel, dezvoltarea structurilor CSCE. Intensificarea consultărilor noastre la toate nivelurile este de primă importanță în conturarea relațiilor noastre viitoare.”

În acest spirit și pe o atare linie, a cincea reuniune a grupului a pus în discuție situația drepturilor omului ca dimensiune a mandatului OSCE (coșul III de la Helsinki), pornindu-se de la constatarea că atât drepturile respective cât și dialogul internațional referitor la ele se găsesc în criză.

Pe de o parte, o seamă de state participante la activitatea OSCE (și când se spune asta toată lumea se gândește la Rusia și participanții euro-asiatici) nu își respectă angajamentele cu privire la apărarea drepturilor omului, iar pe de alta, dialogul instituțional este blocat, de doi ani nemaifiind posibilă realizarea reuniunilor chemate să analizeze evoluțiile în materia drepturilor omului în spațiul OSCE.

În cadrul dezbaterilor prilejuite de această întâlnire am exprimat următoarele puncte de vedere:

1. OSCE are ca obiectiv specific securitatea colectivă a statelor participante realizată prin cooperare în plan economic, politic și militar. În acest sens, domeniile de specialitate ale OSCE sunt prevenirea conflictelor, managementul crizelor și reabilitarea post-criză. Problematica drepturilor omului, a democrației și a guvernării legii (rule of law) intră în domeniul de competență al Consiliului Europei. O mai precisă delimitare a sarcinilor și o cooperare mai pragmatică între OSCE și Consiliul Europei este de aceea salutară, chiar dacă membrii celor două organizații nu sunt cu totul aceiași.

2. Desigur, există securitate democratică și uniformizarea definițiilor și politicilor referitoare la recunoașterea și respectarea drepturilor omului constituie un atu în crearea unui sistem de securitate fezabil și durabil; ceea ce este dezideratul OSCE. O prea mare ideologizare a OSCE prin abordarea dogmatică a dezbaterii asupra drepturilor omului, asociată cu ideea existenței unui singur set de veritabile drepturi ale omului, și anume acela născut în cadrul civilizației occidentale euro-atlantice, a condus la micșorarea capacității OSCE de a-și îndeplini misiunea principală, aceea de a furniza mai multă securitate statelor participante.

3. Există o legătură indestructibilă între regimul politic și politica drepturilor omului. În ultimă instanță drepturile omului sunt drepturi individuale a căror recunoaștere implică partajarea puterii între stat și cetățeni; aceasta fiind rezultatul negocierii (pașnice sau violente) dintre părțile interesate.

4. Anumite drepturi nu pot fi pur și simplu exercitate în cadrul unui anumit regim politic, în felul și cu înțelesul pe care îl au sub umbrela altui regim politic. La rândul lor, regimurile politice sunt produsul unei anumite istorii circumscrise de tradiții culturale avându-și originea în organizarea familială a societăților arhaice, dependentă, la rândul ei, de specificul condițiilor geografice în care familia era obligată să trăiască și să își producă cele necesare traiului.

5. În acest context în spațiul OSCE întâlnim comunități cu mentalități egalitare și altele cu mentalități inegalitare, societăți cu înclinații liberale și societăți cu înclinații autoritare, între amintitele trăsături formându-se diferite combinații. Există democrații liberale, democrații iliberale și democrații suverane, democrații pluraliste și democrații cvasi monopartite, există monarhii constituționale, republicii parlamentare și republici prezidențiale. Ignorarea unor asemenea diferențe conduce către fracturarea dialogului complex într-o sumă de monologuri paralele și către un discurs sau chiar către acțiuni de natură a tinde spre schimbarea de regim pentru a permite manifestarea anumitor drepturi considerate unice și lipsite de alternativă. Or, sentimentul că ținta este schimbarea de regim, respectul pentru drepturile omului transformându-se din scop în mijloc, subminează încrederea participanților la proces și ucid progresul în obținerea securității colective.

6. Născută în timpul Războiului rece cu scopul de a se ajunge la securitatea globală prin coexistența pașnică a statelor cu ideologii și regimuri politice diferite, CSCE, antecesorul OSCE, punea problema drepturilor omului (coșul III de la Helsinki) în termenii armonizării, ai compatibilizării și ai convergenței, iar nu ai uniformizării și unificării, admițând în mod expres diversitatea regimurilor politice. Așa se explică de ce dialogul (adesea contondent) având ca obiect drepturile omului nu a blocat dialogul având ca obiect cooperarea pentru realizarea securității colective, între oponenții politico-ideologici de atunci existând mai multă încredere (și chiar respect reciproc) decât între aliații politico-ideologici de azi.

7. Dacă în cadrul OSCE dezbaterea referitoare la drepturile omului este, în prezent, practic blocată, și dacă acest blocaj se poate explica prin lipsa încrederii între statele participante, trebuie căutate cauzele neîncrederii. După descoperirea lor vor putea fi concepute și măsurile necesare pentru refacerea încrederii. În lipsa acesteia vor fi sacrificate și drepturile omului și securitatea. În context, se va putea, eventual, observa că smerenia adversarilor loiali este preferabilă mesianismului aliaților neloiali.

8. În cadrul OSCE există state specializate în rolul de acuzator și state specializate în rolul de acuzat. Faptul este evident și distribuția rolurilor este mereu aceeași. Aceasta nu poate spori încrederea reciprocă și nu creează un climat favorabil dialogului. Evident, fiecare are dreptul să creadă că are dreptate. Convinși asupra dreptății noastre, fiecare dintre noi, exercitând dreptul de a crede că avem dreptate, va trebui să accepte și dreptul celorlalți de a nu a avea dreptate.

9. De asemenea, va trebui redefinit obiectul și natura angajamentelor asumate de statele participante în legătură cu drepturile omului. Astfel, s-ar impune să considerăm că angajamentele privesc nu recunoașterea efectivă și imediată a acelorași drepturi în toate statele participante, independent de tradițiile lor și de modul specific de a trăi și a gândi al popoarelor acestora, ci cooperarea cu bună credință în asigurarea evoluției regimului drepturilor omului în fiecare stat participant pe linia convergenței, armoniei și compatibilității.

10. Consecința logică a unei asemenea abordări ar fi aceea că OSCE ar trebui să înregistreze și inventarieze bunele practici existente în statele participante, pe care apoi AP-OSCE să le dezbată în vederea găsirii căilor pentru generalizarea lor; relele practici ar urma să fie lăsate în grija unor abordări pe caz, nu la nivelul instituțiilor centrale, prin procedura oprobiului public („name and shame” / „numește-l și fă-l de râs”), ci al misiunilor de teren care să caute soluții practice prin negocieri diplomatice.

11. OSCE și în special AP-OSCE ar trebui să își pună urgent pe agendă problema limitării drepturilor omului în condițiile crizei create de pandemia Covid 19. De aproape un an de zile, în aproape toate marile orașe ale Europei occidentale, precum și în SUA, milioane de oameni protestează împotriva încălcării drepturilor și libertăților civile sub pretextul luptei cu pandemia amintită. Este de mirare că nici unul din parlamentele statelor respective nu a adoptat o poziție în susținerea protestatarilor sau, cel puțin, nu a încercat să explice de ce ignoră acele proteste.

12. Există o teză, exprimată mai mult sau mai puțin formal, cu precădere în mediul extraparlamentar, potrivit căreia protestatarii sunt preocupați de păstrarea drepturilor lor individuale care, însă, nu pot fi recunoscute dincolo de linia pe care exercitarea lor neîngrădită aduce atingere drepturilor de interes colectiv (eronat numite drepturi colective), având ca titular comunitățile umane cu interesele lor specifice; în speță, ar fi vorba despre interesul vaccinaților de a nu fi infectați prin contactul cu persoanele care au decis să nu se vaccineze în exercițiul dreptului lor la libertatea de opțiune.

13. Simplul fapt că asemenea controverse referitoare la echilibrul dintre drepturile de interes individual / privat și drepturile de interes colectiv / public sunt puse în circulație tulburând stabilitatea și securitatea socială mai ceva decât circulația virusului SARS-Cov2, dovedește că problema trebuie adusă în forurile parlamentare oficiale ale OSCE, pentru o dezbatere onestă și lipsită de prejudecăți; cu atât mai mult cu cât, pornind de la aceste teze, vom deschide porți și către statele euro-asiatice, pe care de obicei le criticăm pentru nerespectarea drepturilor omului și care ne răspund mereu tocmai prin invocarea respectivului echilibru. Astfel, analiza drepturilor omului în condiții de pandemie ne-ar putea ajuta să restabilim armonia în cadrul OSCE.

14. Totodată este posibil ca dezbaterea să conducă la observația că lipsa de progres cu privire la extinderea sferei și respectului drepturilor omului în spațiul euro-asiatic al marii Europe de la Vancouver la Vladivostok, este, în prezent, mai puțin periculoasă decât regresul constând în limitarea acestora în spațiul ei euro-atlantic.”