După două decenii de la invadarea Irakului, istoricul american Juan Cole se întreabă: „Cine își mai amintește că, acum douăzeci de ani, noi eram Vladimir Putin?”

Se împlinesc 20 de ani de la invazia Statelor Unite în Irak. Unii experţi văd în comportamentul Administraţiei de atunci, a preşedintelui George W. Bush, folosirea în premieră a „post-adevărului”, precum şi o subminare a credibilităţii ONU, instituţie care acum trebuie să se confrunte cu faptul că Rusia a invadat Ucraina.

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

Nu contează adevărul

Desconsiderarea adevărului şi a faptelor face parte din „moştenirea” lui Bush, amplificată mai târziu de fostul preşedinte Donald Trump, afirmă Carme Colomina, cercetător senior la Centrul pentru Afaceri Internaţionale de la Barcelona (CIDOB).

Ziarul american Washington Post remarcă derapajele freudiene, amintind episodul de anul trecut, când fostul președinte George W. Bush, în timpul unui discurs, l-a condamnat pe Vladimir Putin evocând „decizia unui om de a lansa o invazie total nejustificată și brutală a Irakului”.(!) S-a corectat rapid, spunând „a Ucrainei”, cu o clătinare din cap, și făcând apel la statutul său de septuagenar.

Invazia americană a Irakului, care a avut loc în urmă cu 20 de ani, a fost văzută la acea vreme de critici ca fiind atât „complet nejustificată”, cât și potențial „brutală”, opinii care au devenit mai răspândite în anii care au urmat.

Americani din cadrul Batalionului 2, Regimentul 1 de Marină au capturat prizonieri de război inamici într-o zonă de acțiune din deșertul Irakului, la 21 martie 2003, în timpul operațiunii Iraqi Freedom. Operațiunea Iraqi Freedom a fost “efortul coaliției multinaționale de a elibera poporul irakian, de a elimina armele de distrugere în masă ale Irakului și de a pune capăt regimului lui Saddam Hussein.” Foto Department of Defense

Administrația Bush a vândut opiniei publice un fals pentru a-și justifica intervenția „preventivă” împotriva regimului dictatorului irakian Saddam Hussein. Vânarea sa pentru presupusele arme de distrugere în masă ale Irakului s-a dovedit inutilă și s-a bazat pe informații proaste. Insistența că schimbarea de regim ar aduce o mai mare stabilitate în Orientul Mijlociu a dovedit exact contrariul, semănând o moștenire de instabilitate care a dus la ascensiunea organizațiilor extremiste precum Statul Islamic și la creșterea influenței regionale a Iranui, arată sursa citată.

Viziunea SUA de a imprima democrația liberală în Irak s-a dovedit iluzorie, țara fiind consumată de atunci de tulburări politice, paralizie parlamentară și corupție.

Irakienii au propriile lor opinii, diverse, cu privire la moștenirea SUA, dar unele realități sunt incontesabile: sute de mii de civili irakieni au fost uciși în urma înlăturării lui Saddam Hussein, morțile lor fiind cel puțin indirect legate de haosul declanșat de Statele Unite, arată analiza Washington Post.

Pentru irakieni, trauma volențelor care au urmat este indebiabilă, la fel ca numărul victimelor estimate de Institutul Watson din cadrul Brown University la 300.000 în rândul populației locale și la 8.000 în rândul militarilor americani sau al personalului civil asociat acestora.

Jurnaliștii amintesc de alte numeroase capitole sumbre, de la camerele de tortură din închisoarea Abu Ghraib, până la distrugerea aproape totală a orașului Fallujah.

Autorul irakian Sinan Antoon declara în 2021: „Oricum – și spun asta ca cineva care s-a opus regimului lui Saddam încă din copilărie și a scris primul său roman despre viața sub dictatură – dacă regimul ar fi rămas la putere, zeci de mii de oameni, irakieni, ar mai fi în viață și astăzi, iar copiii din Fallujah nu s-ar fi născut cu defecte congenitale.”

Imagine din timpul războiului din Irak Foto Facebook

20 de ani mai târziu

Ce legătură are asta cu Ucraina? întreabă jurnaliștii americani. Și tot ei răspund.

În noiembrie anul trecut, secretarul american al apărării Lloyd Austin a descris eforturile colective ale aliaților occidentali ai Ucrainei ca o reflectare a „cât de mult prețuiesc și respectă țările din întreaga lume ordinea internațională bazată pe reguli”.

Moștenirea Irakului subminează însă această retorică. Pentru mulți oameni din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii, invazia SUA este cel mai flagrant episod recent dintr-o lungă istorie a amestecului occidental și a ipocriziei SUA pe scena mondială, scriu jurnaliștii ziarului.

Pentru oficialii din China și Rusia, adversari de facto ai Statelor Unite, Războiul din Irak este un precedent simplu de invocat pentru a distruge retorica Washingtonului, oricât de egoist și de cinic ar putea părea.

„Oficialii invocă frecvent [ordinea bazată pe reguli] atunci când critică sau îi cer ceva Chinei”, a remarcat Paul Pillar, veteran și fost ofițer de informații din SUA. „În niciun fel războiul ofensiv împotriva Irakului nu poate fi văzut ca fiind în concordanță cu respectarea unei ordini internaționale bazate pe reguli, altfel regulile implicate sunt reguli ciudate.”

Joe Biden, președintele Statelor Unite, crede că războiul din Ucraina este modul prin care Statele Unite ale Americii pot depăși moștenirea Irakului

„Nimănui din administrația Biden de astăzi nu îi pasă că Războiul din Irak a distrus credibilitatea pe care o aveau Statele Unite ca pilon al ordinii internaționale în sudul global și i-a dat lui Putin acoperire pentru propria sa atrocitate”, arată profesorul Juan Cole, istoric al Orientului Mijlociu la Universitatea din Michigan. „Cine își mai amintește că, acum 20 de ani, noi eram Vladimir Putin?”, întreabă acesta.

„Cine își mai amintește că, în 2003, eram Vladimir Putin? Astăzi, fluxurile noastre de știri prin cablu și rețelele sociale sunt acoperite cu denunțuri ale președintelui Federației Ruse pentru invazia sa fără lege și brutală a Ucrainei. Când secretarul de stat Antony Blinken a avut o scurtă întâlnire cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la New Delhi, la 2 martie, acesta i-a spus fără îndoială: Încetează acest război de agresiune!

Putin are însă o memorie mai lungă. În discursul care a lansat operațiunea sa specială, el a denunțat în mod clar Statele Unite pentru invazia Irakului fără niciun temei legal. Apoi a adăugat: Am asistat la minciuni făcute la cel mai înalt nivel de stat și exprimate de la înalta tribună a ONU. În consecință, vedem o pierdere imensă în vieți umane, pagube, distrugeri și o ascensiune colosală a terorismului.

Da, este adevărat, la 20 de ani de la invazia Irakului, războiul este uitat de mult aici. Nimănui din administrația Biden de astăzi nu-i pasă că a distrus credibilitatea pe care o avea America ca pilon al ordinii internaționale în sudul global și i-a dat lui Putin acoperire pentru propria sa atrocitate.”, a scris Cole.

Realitatea incomodă, potrivit Washington Post, este că războiul din Irak a apărut în mare parte din fervoarea naționalistă și din dorința de răzbunare care a cuprins Statele Unite în urma șocului epocal al atacurilor teroriste din 11 septembrie. Chiar dacă regimul irakian a avut puține legături cu comploturile Al-Qaida, o parte semnificativă a publicului american a crezut altceva. În timp ce invazia a avut un grad de susținere internațională din partea țărilor mai mici, în mare parte aliniate de Washington, ea a fost un act unilateral, realizat de un guvern care nu a putut fi oprit de sistemul internațional și nici de un control intern. Administrația Bush s-a confruntat cu o opoziție minimă în Congres și a primit puține respingeri semnificative din partea mass-media.

Juan Cole îl admonestează foarte dur pe fostul președinte Bush jr care declara cu 20 de ani în urmă că Statele Unite au puterea de a elibera o națiune prin „ruperea unui regim periculos și agresiv”.

R„estul discursului lui Bush merită mai mult dispreț decât a obținut. Președintele a declarat: Astăzi, avem puterea mai mare de a elibera o națiune prin ruperea unui regim periculos și agresiv. Cu noi tactici și arme de precizie, putem atinge obiective militare fără a dirija violența împotriva civililor. Visa, dar, desigur, Bush a ținut acel discurs intitulat Misiunea îndeplinită pentru a vărui un război de agresiune ca instrument de rutină al politicii prezidențiale. A descrie atunci țara slăbită, din lumea a patra, Irak, ca fiind periculoasă și agresivă a fost la fel de hiperbolic ca și clasificarea de către Putin a Ucrainei lui Volodomir Zelenksi drept stat nazist.

Rețineți, totuși, că lipsea o sintagmă din discursul Napoleonicului Bush despre răspândirea forțată a democrației și libertății cu acel nou instrument, războiul de precizie, și acesta era, desigur, dreptul internațional”.

Să-i umilim!

Henry Kissinger, firgură emblematică a comunității americane de politică externă, ar fi justificat războiul din Irak unui oficial al administrației Bush cu argumentul că „Afganistanul nu a fost suficient”.

Henry Kissinger argumenta invazia din Irak prin faptul că Afganistanul nu a fost suficient Foto captură video

Potrivit unei relatări a jurnalistului Mark Danner, Kissinger a spus că extremiștii islamiști au vrut să umilească Statele Unite și, ca atare, în schimb, „trebuie să-i umilim”. Poate că în 2003, acest raționament părea valabil, însă acum e limpede că instituția de la Washington a greșit. Întrebarea dificilă este însă ce lecții pot fi învățate?

„Invazia Ucrainei de către Rusia a fost un act criminal de mare nesăbuire. La fel a fost și invazia de către SUA a Irakului în 2003”, a scris Andrew Bacevich, președintele Institutului Quincy pentru Stăpânire Responsabilă, săptămâna aceasta. „Biden pare să creadă că războiul din Ucraina oferă un spațiu prin care Statele Unite ale Americii pot depăși moștenirea Irakului, permițându-i să valideze afirmația repetată că America s-a întors”.

Bacevich, totuși, este sceptic cu privire la puterea răscumpărătoare a războiului, credința implicită la Washington că apărarea americană a Ucrainei poate, într-un anumit sens, să vindece „rănile care ne afectează națiunea”. Douăzeci de ani mai târziu, încă nu sunt vindecate.

Istoria unei invazii

Fostul secretar de stat american Colin Powell lansa, la 5 februarie 2003, în Consiliul de Securitate al ONU, alerta că Irakul deţinea arme de distrugere în masă, pentru a justifica astfel lansarea războiului SUA. Timpul avea să demonstreze că argumentul a fost fals, iar Powell s-a scuzat mai târziu.

Colin Powell a fost cel care a lansat informația că Irakul deține arme de distrugere în masă. Ulterior, și-a cerut scuze Foto Facebook

Intervenţia lui Powell, care a avut loc cu o lună şi jumătate înaintea lansării invaziei americane în Irak, a fost punctul culminant al unui narativ susţinut încă de la finele anului 2001 de guvernul președintelui Bush şi de puternicul său vicepreşedinte Dick Cheney pentru a justifica războiul.

Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, a susținut invazia SUA în Irak Foto Facebook

Deşi investigaţiile bipartizane ale Congresului SUA nu au găsit dovezi ale vreunor presiuni politice făcute de analiştii serviciilor de informaţii, de-a lungul anilor au apărut probe ale exagerărilor din rapoarte şi folosirii unor ipoteze neplauzibile de către Administraţia Bush şi de principalul său aliat, guvernul britanic condus de Tony Blair.

De asemenea, un studiu al prestigiosului Centru american pentru Integritate Publică a identificat 935 de declaraţii false făcute de Bush şi de membrii cei mai notabili ai executivului său în cei doi ani care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Conform respectivului studiu, aceste afirmaţii „făceau parte dintr-o campanie orchestrată care a galvanizat eficient opinia publică” şi „a condus naţiunea la război sub pretexte evident false”.

În cazul fostului premier britanic, după ani de scandaluri şi acuzaţii că a exagerat ameninţarea irakiană, Raportul Chilcot a semnalat în anul 2016 că Blair a autorizat invazia pe baza unor probe „nejustificate” sau „eronate”, furnizate de serviciile de informaţii.

Într-un interviu acordat postului CNN în anul 2015, Blair însuşi s-a scuzat pentru că şi-a fundamentat deciziile pe informaţii “greşite” primite din partea serviciilor secrete.

Aşa cum au demonstrat investigaţiile ulterioare invaziei şi rapoartele oficiale de informaţii ale SUA, redactate începând din 2006, Irakul îşi distrusese principalul arsenal de arme de distrugere în masă şi încetase producerea acestora în anul 1991, odată cu impunerea sancţiunilor împotriva sa, după ce ocupase Kuweitul.

Realitatea se cunoștea înainte de invazie

Deja în 2005 Powell recunoştea, într-un interviu acordat postului american ABC, că intervenţia sa în faţa Consiliului de Securitate al ONU a fost un moment “dureros” care va rămâne mereu o “pată” în biografia sa.

Dar, deşi certitudinea că nu existau arme de distrugere în masă a venit după invazie, suspiciuni asupra credibilităţii tezelor susţinute de guvernul SUA existau încă de dinainte să înceapă războiul.

Concret, afirmaţiile unor oficiali ai Statelor Unite şi ai Regatului Unit, sprijinite de Spania, nu au beneficiat şi de sprijinul investigatorilor Comisiei pentru Supraveghere, Verificare şi Inspecţie a ONU (UNMOVIC) şi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care nu au găsit probe ale existenţei acelor arme.

„Minciuni pentru a justifica un război au existat mereu”, dar, prin folosirea discursului despre armele de distrugere în masă pentru a interveni în conflicte, odată cu războiul din Irak a început erodarea rolului ONU, remarcă cercetătorul Carme Colomina.

Una dintre primele justificări invocate de Administraţia Bush pentru a prezenta Irakul drept un inamic periculos a fost presupusa legătură a dictatorului Saddam Hussein cu reţeaua teroristă al-Qaida şi cu atentatele de la 11 septembrie 2001.

Încercând să dovedească o asemenea legătură, Departamentul Apărării a redactat şi difuzat „evaluări de informaţii alternative asupra relaţiei între Irak şi al-Qaida”, analize ce „cuprindeau unele concluzii care contraziceau consensul comunităţii de informaţii”, se arată într-un raport al inspectorului general al Pentagonului din 2007.

Directorul CIA de la acea vreme, George Tenet, a negat că agenţia pe care o conducea ar fi confirmat o asemenea legătură, declaraţie făcută la postul CBS, tot în 2007.

George Bush jr, este acuzat de experți că a vândut opiniei publice un fals pentru a-și justifica intervenția „preventivă” împotriva regimului Saddam Hussein Foto Facebook

Anterior, în 2006, Bush însuşi asigura că Irakul nu a avut nimic de-a face cu 11 septembrie, contrar a ceea ce susţinea executivul său în lunile premergătoare războiului.

O altă acuzaţie lansată de SUA cu sprijinul Regatului Unit a fost o pretinsă achiziţie de uraniu din Niger pentru fabricarea de arme nucleare, deşi CIA avea informaţii care contraziceau această ipoteză după investigaţiile efectuate în ţara africană de diplomatul Joseph Wilson.

Odată lansat războiul, Wilson a publicat un articol în The New York Times în care a explicat acest fapt, situaţie care a forţat Casa Albă să admită că a utilizat informaţii eronate.

Ca represalii, guvernul american a dezvăluit identitatea soţiei lui Wilson, Valerie Plame, care lucra ca agent sub acoperire al CIA, ceea ce în final a dus la condamnarea şefului de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis „Scooter” Libby, pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă.

La 19 august 2010, după circa 7 ani și jumătate de ocupație, ultima unitate combatantă a forțelor militare ale SUA a fost retrasă complet. În Irak au rămas până la 50.000 militari americani pentru misiuni speciale, necombatante, cum ar fi antrenarea forțelor de securitate și antiteroriste irakiene.

Potrivit WikiLeaks, site-ul lui Julian Assange specializat în informații clasificate, cel puțin 109.000 de oameni au murit în războiul din Irak – 63% dintre aceștia fiind civili – de la începutul invaziei americane din martie 2003 și până la sfârșitul anului 2009. Dezvăluirea era făcută în octombrie 2010, când WikiLeaks a postat 400.000 de documente secrete ale armatei americane despre războiul din Irak.

La 20 de ani de invazia americană, Irakul este o țară distrusă, sfâșiată de conflicte interne, de sărăcie și dominată de resemtimente împotriva americanilor care au vrut să le aducă libertatea, democrația și să-i scape de Saddam Hussein. Marea majoritate a irakienilor îl regretă.