Horia Georgescu, condamnat la 4 ani de inchisoare în prima instanță
Actual

După trei ani, în dosarul ANRP s-a dat o decizie în prima instanță

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul ANRP, în care sunt judecaţi fostul şef al ANI Horia Georgescu, foştii deputaţi Cătălin Theodor Nicolescu şi Marko Attila-Gabor, precum şi foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Citește și: CCR face ordine

Horia Georgescu şi Ingrid Mocanu au fost condamnaţi la câte 4 ani de închisoare, Ingrid Zaarour – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Mihnea-Remus Iuoraş – 4 ani închisoare, Theodor-Cătălin Nicolescu – 9 ani şi 4 luni închisoare.

Decizia nu este definitivă.

Horia Georgescu a postat pe pagina sa de Facebook un text în care rememorează tot ceea ce s-a întâmplat din 2015, când a fost arestat, până acum când a fost condamnat în primă instanță.

Află cine a spus că anul 1918 a fost „căderea şi înălţarea românităţii”

„Au trecut aproape trei ani de când am fost arestat, într-o dimineață de martie din 2015, într-un dosar în care azi am fost condamnat în primă instanță.
Ce am aflat în acești aproape trei ani:
– că a fost posibil să stau în arest patru luni deși nu am fost nici o clipă acuzat de corupție, de luare de mită, de fapte de violență;
– că abuzul în serviciu de care am fost acuzat a fost dezincriminat de către Curtea Constituțională, dar procesul a continuat;
– că am fost judecat pentru un eventual abuz prin supraevaluare pe care, oricum, nu aveam cum să-l produc pentru simplul motiv că nu am avut niciodată ca atribuții de serviciu evaluarea prețului unor proprietăți, de acest lucru se ocupându-se experți conform legii;
– că judecătoarea Ana Maria Trancă a judecat părtinitor, cu rea-credință, meschin (au fost cazuri în care a refuzat, pur și simplu, să-mi elibereze până și copii ale minutelor de ședință de judecată!), dar a rămas neclintită în dosar (în ciuda a patru cereri de recuzare – una judecată chiar de magistratul Trancă, în mod aberant și nelegal aspect sancționabil de CEDO în mod constant în jurisprudența sa);
– că judecătoarea Ana Maria Trancă este cercetată în prezent de către Inspecția Judiciară pentru exprimarea de opinii politice și chiar despre spețe similare ( ANRP 4 ) judecate în public, pe Facebook, dar continuă să judece dosare;
-că judecătoarea Ana Maria Trancă a dovedit ca este o unealtă “repartizată aleatoriu” exact cum am știut de la începutul procesului”, scrie fostul șef al ANI.

Au trecut aproape trei ani de când am fost arestat, într-o dimineață de martie din 2015, într-un dosar în care azi am…

Posted by Horia Georgescu on Wednesday, February 14, 2018

Ingrid Mocanu a declarat la Antena 3 că se aștepta la această decizie și că a făcut deja cerere de strămutare a procesului.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top