E vremea rozelor ce mor

Gestul disperat al fostului căpitan al „Craiovei Maxima” a lăsat în stare de şoc o întreagă ţară.

Într-o lume ultra-tehnologizată şi tot mai grăbită spre nicăieri, adevăratele valori abia dacă mai sunt evocate după moarte. Iar atunci, cu un exces de patos şi doar pentru cel mult 48 de ore, cum observa şi personajul lui Woody Harrelson în „Game Change”: „No news story lasts more than 48 hours anymore”. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Costică Ştefănescu.

Supranumit „Ministrul Apărării” pentru promptitudinea şi exigenţa de care dădea dovadă în teren, căpitanul Craiovei Maxima a fost exact şi la întâlnirea cu moartea. Cu un ultim gest de sacrificiu, legendarul fotbalist a decis să pună capăt propriei poveşti, în după-amiaza zilei de 20 august, când s-a aruncat în gol de la etajul al cincilea al Spitalului Militar din Bucureşti. Gentleman desăvârşit, fostul căpitan al „naţionalei” şi al Universităţii Craiova va avea întotdeauna un loc printre simbolurile  fotbalului românesc.

Un fotbalist de legendă

Ştefănescu a fost lansat în fotbalul de performanţă de Steaua, pentru care a evoluat între 1969 şi 1973. S-a transferat apoi la Universitatea Craiova, club unde a cunoscut consacrarea şi pentru care a jucat 378 de meciuri, marcând 10 goluri. A fost căpitanul Craiovei Maxima, alături de care a cucerit primele trei titluri din palmaresul oltenilor şi primele patru Cupe ale României. În 1983, Universitatea Craiova devenea prima echipă românească ajunsă în semifinalele unei cupe europene. Ştefănescu se află pe locul al doilea în topul jucătorilor cu cele mai multe prezenţe în Liga I, cu 490 de partide, după Ionel Dănciulescu, 511 meciuri. La echipa naţională, legendarul fundaş a debutat pe 14 august 1977, cu ocazia întâlnirii Cehoslovacia – România, 1-3. În total, a acumulat 64 de meciuri sub tricolor, în 43 dintre ele purtând banderola de căpitan, inclusiv la turneul final al Campionatului European din 1984. Ca tehnician, a antrenat atât în ţară, cât şi în străinătate, in special in zona Golfului. A fost, de asemenea, secundul lui Anghel Iordănescu la echipa naţională în perioada 1994-1998.

Mircea Lucescu: Nu merita un sfârşit atât de trist

„Costică Ştefănescu a fost un fotbalist perfect, un superprofesionist, ar fi putut juca la orice echipă din Europa, însă acesta a fost ghinionul generaţiei lui, că nu au putut să evolueze în străinătate. L-am pus căpitanul echipei, tocmai pentru seriozitatea şi profesionalismul de care dădea dovadă. Lângă el i-am crescut pe Belodedici, Andone, Hagi, Balint şi pe mulţi alţii. În cei patru ani pe care i-am petrecut la echipa naţională, nu i-am făcut niciodată vreo observaţie. Doamne, ce fotbalist a fost! A fost un om foarte inteligent, altruist, extrem de corect faţă de colegi, arbitri şi adversari. A fost un fotbalist enorm şi o personalitate uriaşă care nu merita un sfârşit atât de trist”, a declarat Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru Q Magazine.

Înmormântat cu onoruri militare

Aproape 1.000 de persoane, apropiaţi, foşti componenţi ai Craiovei Maxima şi iubitori ai fotbalului care l-au urmărit din tribunele stadioanelor au ţinut să-i aducă un ultim omagiu „Căpitanului” lor la despărţire. Printre cei care au venit să îi aducă ultimul omagiu lui Costică Ştefănescu s-au aflat Helmuth Duckadam, Gheorghe Popescu, Gheorghe Craioveanu, Pavel Badea şi componenţi ai echipei Craiova Maxima – Gabi Boldici, Nicolae Negrilă, Sorin Cârţu, Rodion Cămătaru, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice sau parlamentari.

A lăsat o moștenire de 4.500.000 de euro

Fostul căpitan al Craiovei şi al naţionalei a fost nu doar un fotbalist de excepție, ci şi un om de afaceri de succes. Împreună cu soţia sa, Mary, Costică Ştefănescu a investit aproximativ 1.800.000  de euro în două hoteluri din staţiunea Eforie Nord. Cea mai mare parte din câştigurile sale a venit din contractele de antrenor din fotbalul arab. Familia Ştefănescu mai deținea un apartament în Germania, lângă Köln, şi o casă în România, la Bucureşti. Per total, averea fostului internaţional se ridică la circa 4.500.000 de euro.

„Îmi cer scuze că v-am părăsit. Am purtat cu mândrie banderola Universităţii şi a echipei naţionale. Am suferit, dar sper că nu am deranjat pe nimeni. Am fost mereu omul potrivit la locul potrivit. Vă las banderola mea ca pe un semn al onoarei şi al înţelegerii. Dacă voi avea voie, voi juca în echipa îngerilor, alături de Oblemenco, Crişan şi atâţia duşi. Nu vă spun adio, ci bun rămas…”

Căpitanul vostru
„Singurul libero autentic din fotbalul nostru”

„Căpitanul echipei naţionale şi al Craiovei are, cum spun francezii, une belle allure. Ai mereu impresia că şi-a uitat valiza-diplomat pe o masă de conferinţă, la Geneva sau la Stockholm. Vorbeşte puţin, mai ales de când e căpitan. Îşi cântăreşte cuvintele. În faţa lui, glumele devin întotdeauna mai pudice. Până şi Cîrţu se supune acestei reguli. Povestea cu Ştefănescu e plină de tâlc. A fost cândva o mare speranţă în rândul atacanţilor. Marele moment al carierei lui Ştefănescu s-a produs când a apărut ideea de a fi retras pe linia libero-ului. Ideea a fost, se pare, a lui Adrian Păunescu. Din acest moment a început ascensiunea formidabilă a înaintaşului căruia nu i-a plăcut truda monotonă a mijlocaşului. Costică Ştefănescu lasă impresia că este şeful unei brigăzi de şoc care se bate pentru a asigura rezistenţa digului în timpul unor inundaţii. La Stockholm, el a adăugat fervoarei luptei pe baricade un calm ieşit din comun, mai ales la începutul meciului, când i-a dereglat pe foarte echilibraţii jucători suedezi. Şi dacă mai adăugăm pasa lungă, nesfârşită, spre Cămătaru, din care s-a născut golul de pe Rasunda, completăm portretul acestui libero, singurul libero autentic din fotbalul nostru…”

Ioan Chirilă, după Campionatul European din Franţa 1984
[/hidetext]