Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat vineri că ministrul Educaţiei, Ioan Mang, trebuie să explice acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse, precizând că “toată lumea aşteaptă acest lucru”.

Intern

Ecaterina Andronescu: Cred că domnul Mang trebuie să explice

“Cred că domnul Mang trebuie să explice. În primul rând în faţa opiniei publice, pentru că toată lumea aşteaptă acest lucru”, a spus fostul ministru al Educaţiei.

Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a afirmat, însă, că nu se pronunţă în cazul Mang, deoarece este o “chestiune” care ţine de Guvern şi este “treaba premierului”.

Liderul PNL, Crin Antonescu, şi senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu participă vineri la lansarea candidaturii liberalului Rareş Mănescu la funcţia de primar al sectorului 6.

Cătălin Baba, fost ministru al Educaţiei, a declarat vineri că PDL îi cere premierului Victor Ponta ca până luni să ia o decizie în sensul înlocuirii din funcţie a actualului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, având în vedere acuzaţiile de plagiat care i se aduc acestuia.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top