Actual

Eșec pentru Parchetul General: Ilie Dragne, achitat

În august 2017, era anunțat cu surle și trâmbițe că un apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea era reținut de procurorii Parchetului General.

În vizor, în acea perioadă, se afla ferma de porci Salcia, deținută de fiul lui Liviu Dragnea.

Pentru 24 de ore au fost reținute nouă persoane, printre care Ilie Dragne (administratorul fermei). Motivul? Un prejudiciu estimat la 9 milioane de euro.

Doi ani de calvar a îndurat tot lotul din acest dosar, doi ani în care viețile le-au fost distruse procurorii care, învățați să facă dosare în funcție de nu se știe ale cui interese, au uitat să mai facă dosare bazate pe dovezi. Moda în justiție a rămas, de cel puțin un deceniu, ca inculpatul să-și probeze nevinovăția.

Ilie Dragne a fost achitat joi, 25 aprilie, întrucât „fapta nu e prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu încălcarea legii” (art. 16) așa cum se arată în minuta completului de judecată.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Procurorii care au instrumentat acest dosar sunt: Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top