Aceasta se întâmplă pentru a treia oară consecutiv, în ultimele 3 săptămâni.
„Papa este foarte obosit”, a declarat vineri după-amiază agenția națională italiană de știri ANSA, conform unei surse din interiorul Vaticanului. Papa, în vârstă de 77 de ani, trebuia să onoroze vineri la prânz o vizită la Spitalul Gemelli din Roma, unde trebuia să celebreze o mesă. Nu mai puțin de 5000 de persoane îl așteptau la orele 15,30 la spital. După jumătate de oră de întârziere, Vaticanul a făcut public un comunicat în care se spunea că Papa a fost nevoit să renunțe la vizită datorită „unei indispoziții bruște”. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombradi, a precizat: „ Nu vă pot spune dacă este vorba despre o stare de oboseală generală sau despre o problemă digestivă.” Papa și-a confirmat, însă, angajamentele pentru zilele de sâmbătă și duminică, 28 și 29 iunie. „Nu există motive de îngrijorare pentru sănătatea Papei”, a mai precizat Vaticanul, printr-un nou comunicat de presă.
După o gripă care l-a obligat să anuleze o vizită la seminarul din Roma din luna februarie 2014, aceasta este a treia anulare de ultim moment din ultimele 3 săptămâni a programului Papei. Pe 19 iunie, Papa a anulat tradiționala procesiune la care trebuia să participe, între bazilicile Sfântul Ion de Latran și Sfânta Maria Maggiore. Vaticanul a explicat că Papa trebuie să se menajeze în vederea vizitei în Calabria, pe care a efectuat-o pe 20 iunie. Dar pe 9 și 10 iunie programul Papei a fost din nou modificat, datorita „unei indispoziții generale”. Vaticanul a insistat cum că „nu există motive de îngrijorare”.
Ales pe 13 martie ac, Papa se trezește în fiecare dimineață la orele 5, lucrând într-un ritm intens și refuzând să-și ia pauze de lucru. El demonstrează o energie rară în fiecare miercuri, la Vatican, în cadul audienței generale. Miercurea trecută au participat nu mai puțin de 33 000 de oameni. Papa a fost operat în 1957, la vîrsta de 21 de ani, când i s-a exirpat o parte din plămânul drept. De atunci, Papa are o sănătate fragilă, dându-i un suflu specific observant de toată lumea în timpul discursurilor sale. Papa a mai suferit o ablație a vezicii urinare. Să fie Papa mai bolnav decât vrea Vaticanul să declare?















































