Evitarea unei reale crize între SUA, NATO și Rusia

Moscova: A cincea Conferință anuală privind securitatea internațională (MISC)   a avut loc săptămâna trecută la Moscova. Sponsorizată de Ministerul rus al Apărării și prezidată de ministrul adjunct, generalul Anatoli Antonov, conferința a reunit reprezentanți din aproape 90 de țări ; numeroși miniștri și adjuncți ai ministerelor apărării, șefi ai personalului apărării și alți înalți oficiali. O absență notabilă a fost cea a oficialilor NATO și a reprezentanților guvernului SUA. Tema conferinței a fost ,,combaterea terorismului internațional”.

Însă, o altă poveste iese la iveală. Rusia a folosit această reuniune pentru a-și extinde influența globală și pentru a explica lumii de ce intențiile sale au fost pacifiste și lăudabile în contextul invadării Ucrainei și anexării Crimeei cu doi ani în urmă. Rusia consideră că NATO și SUA au încercuit-o. MSIC a fost un mod de a sparge acest cerc prin consolidarea colaborărilor la nivel mondial, cu multe dintre statele participante. Și, desigur, sponsorizată fiind de câteva companii rusești de apărare, MISC a fost un mod subtil de a pune în scenă arme pentru a aproviziona sistemele internaționale de armament.

Din păcate, discuțiile mele cu înalții oficiali din apărare, precum și cele cu civilii ruși au evidențiat gravitatea acestui impas dintre Occident și Orient. Dacă nu va avea loc o reconciliere, percepțiile diametral opuse ar putea genera un incident, care s-ar putea transforma într-una din cele mai serioase crize de la destrămarea Uniunii Sovietice. Faptul ca SUA și Vestul au întrerupt toate relațiile oficiale cu Rusia a dus la limitarea numărului reprezentanților Statelor Unite la doar câțiva participanți non-guvernamentali și unul sau doi „observatori” ai ambasadei Americii din Moscova.

O preocupare imediată o reprezintă posibilitatea ca survolările navelor de război NATO din mările Baltică și Neagră de către ruși și monitorizarea îndeaproape a aeronavelor NATO de deasupra apelor internaționale să ducă la un incident accidental, involuntar. În 2001, un avion de luptă F-8 chinez s-a ciocnit cu o aeronavă de recunoaștere P-3 a armatei Statelor Unite forțând-o pe cea din urmă să se prăbușească pe insula Hainan. Cu treizeci de ani în urmă, un cuirasat al armatei care patrula în Golful Persic a confundat un avion civil iranian cu o aeronavă de atac și l-a doborât, omorându-i pe toți cei aflați la bord.

Odată ce tensiunile cresc, un astfel de incident nu este de neimaginat. Din păcate,mecanismul folosit pentru a preveni aceste incidente – tratatul privind incidentele pe mare, semnat de SUA și Uniunea Sovietică în 1972 – nu a fost întrebuințat cum ar fi trebuit, deoarece fiecare din părți a așteptat-o pe cealaltă să facă primul pas. Acest fapt reprezintă o tragedie potențială. Mai mult, decizia oarbă de a întrerupe toate discuțiile militare, într-un moment când dialogul era crucial, nu a făcut nimic pentru a reduce șansele unui incident nedorit.

Rusia consideră intervenția sa în Ucraina și Crimeea justificată de probabilitatea izbucnirii unui război civil ca urmare a revoltei care l-a înlăturat de la putere pe președintele Viktor Yanukovych. Occidentul a văzut asaltul drept o încălcare a regulilor și a înțelegerii de a respecta suveranitatea internațională, stabilite după Războiul Rece și a răspuns cu sancțiuni pe care Rusia le consideră nejustificate. Totodată și noile acțiuni NATO de detașare a trupelor și pregătire a acestora în Europa au fost văzute de Moscova ca fiind provocatoare. Între timp, țările estice aparținând NATO se temeau de alte intenții agresive ale Rusiei, iar mulți americani au fost iritați de acțiunea unilaterală a acesteia din Ucraina.

Având în vedere această ostilitate reciprocă și diferendele aparent ireconciliabile, întrebarea leninistă ,,ce este de făcut” este redundantă din moment ce nimic nu poate fi făcut în clipa de față. Cu toate acestea, pasivitatea este un gest iresponsabil în cazul în care o criză trebuie evitată și tensiunile actuale trebuie dezamorsate.

Iată câteva sugestii. În primul rând, Rusia trebuie să definească ce așteptări are de la discuțiile militare. Pot fi discuțiile măsuri de consolidare a încrederii și dacă da, se află acest lucru pe ordinea de zi secundară? Ar trebui ca aceste discuții să se concentreze pe o gamă specifică de probleme, cum ar fi folosirea acordului incidentelor de pe mare drept o extindere a ieșirii din starea de conflict în Siria în scopul prevenirii contactului dintre Rusia și aeronavele occidentale implicate în ambele campanii de bombardament? Sau subiectul ar trebui să fie o discuție mai amplă privind diferențele majore de opinii care separ cele două părți?

Poate că o întâlnire privată și nemediatizată între președintele Comitetului Șefilor de Stat Major american și conducătorul apărării ruse ar putea fi un prim pas. Cu toate acestea, eșuarea comunicării reprezintă o gafă colosală din partea ambelor părți. Nici chiar în toiul Războiului Rece, canalele de comunicare nu au fost niciodată întrerupte. Iar cazul în care ar fi fost întrerupte, probabil criza rachetelor din Cuba ar fi avut un sfârșit catastrofal, nicidecum unul pașnic.

Harlan Ullman consilier superior al comandantului suprem  al Forțelor Aliate în Europa, activează în Consiliul Atlantic și la BENS și prezidează două companii private. Ultima sa carte este „Un pumn de gloanțe : În ce fel asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand periclitează pacea?”. Următoarea carte, care va apărea anul viitor, se numește : „Anatomia eșecului: De ce a început America să piardă războaie? ”.