Exclusiv. Andrei Păunescu: “De nu simți românește, ești zero-președinte”

Numele lui nu mai are nevoie de nici o prezentare… Pur și simplu, Andrei Păunescu. Astăzi împlinește 48 de ani. Q Magazine îi urează La mulți ani!

“Fac bine, în sensul că mulți fac mult mai prost decât mine. Iar, pentru asta, sunt recunoscător instanței nevăzute care împarte binele și răul, norocul și ghinionul. Cu ce îmi umplu timpul? După câțiva ani în care totul a mers din nou din bine în mai bine în ceea ce privește spectacolele și cărțile mele publicate, anul meu 2017 a început prost. Mi-am dublu-fracturat o gleznă, chiar pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, cu 10 minute înainte de-a intra în direct în studioul Realitatea TV, pentru o emisiune de vorbire și cântare, pe care am și făcut-o, strângând din dinți și gândindu-mă că suferință adevărată nu e să-ți rupi maleola, ci să înduri ce a îndurat bunicul meu, în cei 15 ani de condamnare și pușcărie politică pe care i-a suportat în epoca bolșevizată de după Război, în care a luptat ca un erou. Măcar cu atâta ofrandă să mă prezint și eu la ziua (acceptată a) nașterii lui Eminescu, măcar atâta impozit pe noroc să plătesc și eu: două oase rupte, pe altarul culturii naționale. Dar a fost și-un bine în asta: în săptămânile și lunile de refacere, m-am reapucat de caricatură și de scris cântece și poezii noi și mă bucur că unele texte și desene au avut ecou, inclusiv pamfletele ilustrate, începute cu Du-te, neamțule!

Și mă mai preocupă foarte mult un mare spectacol pe care îl pregătim. Vom face, dacă vom fi vii și sănătoși, un eveniment extraordinar la Sala Palatului: Remember Cenaclul Flacăra – Adrian Păunescu, vineri, 3 noiembrie 2017, în luna când se vor împlini 7 ani de la plecarea tatălui meu (și a atâtor altor copii…), povestește cantautorul pentru Q Magazine.

NOROCUL, PERSONAJ PRINCIPAL ÎN VIAȚA LUI?

“Nu pot fi de acord ca, fără noroc, talentul nu face nici măcar două parale, chiar dacă, azi, talentul se cuantifică mult prea mult în bani. Talentul este o șansă care chiar nu depinde deloc de noi, ci de destin. Putem avea noroc să primim un har, dar ghinion să nu îl exploatăm. Fructificarea harului este, deci, cu totul altceva, desigur, și ține și de noroc, și de muncă, și de context, și de ambiție. Dar este un adevăr că, dacă ai noroc, talentul îți este recunoscut și de alții, nu doar de tine, acasă. Practic, norocul este una dintre componentele care face diferența dintre artiștii neînțeleși, de sufragerie, și cei înțeleși, adică recunoscuți. În ce mă privește, da, norocul a fost distribuit cu generozitate, în raport cu ghinionul, cel puțin până acum. Într-un cântec recent, Fii tu însuți, chiar spun: Poate că doare, dar o spun în față: / Cu talentul te naști, geniul nu se-nvață.

Ar fi foarte nedrept, chiar imoral să fim sinceri până la capăt și să recunoaștem care sunt cele mai mari bucurii pe care le-am trăit.

“Intensitatea bucuriei nu ține de ce e corect, moral, legal normal sau acceptabil, ci e o valoare în sine, care joacă după regulile proprii și doar noi, în intimitate, putem accepta de ce vârfurile de bucurie le-am consemnat în momente aparent minore (golul victoriei din nu știu ce meci, o veche dragoste clocotită care între timp a intrat în derizoriu, un cadou de doi bani din copilărie și alte de-astea). De aceea, judecând puțin la rece, aș spune că pe podiumul marilor amintiri frumoase ale vieții mele sunt Scena, Dragostea și Drumurile. Când spun Scenă mă gândesc la fapta publică, la muzică, aplauze, cărți, presă, radio-TV, la tot ce reprezintă faptul că nu am trecut neobservat printre oameni, cel puțin așa sper. Când spun Dragoste, mă gândesc la sentimentele pentru femeie, părinți, copii, prieteni și chiar inamici. Când spun Drumuri, mă gândesc mai ales la miracolul de-a-mi fi cunoscut țara și planeta, la ucenicia mea din mers alături de tata, dar și la drumurile în lume cu femeia dragă… În afară de momentele cu cei duși deja (tata, mama, bunicii, sora mea, Ioana, colegii și prietenii) pe care nu le mai pot repeta, îmi fac curaj crezând că amintirile pot prinde viață în prezent și în viitor, pentru că am șansa să am copii, să iubesc o femeie, să am rude și prieteni dragi lângă mine, să mi se ofere o scenă, să scriu cuvinte și muzică, să pot pleca la drum, din când în când, adică să fiu un om liber, în cea mai mare parte a timpului. Cum să aleg doar câteva amintiri, când viața mea e populată de iubiri, de Cenaclul Flacăra, de Adrian Păunescu, de drumuri pe toate continentele (în afară de Antarctica), de muzică, spectacole, chitară, cărți, familie…?

ETICHETÂND ROMÂNIA ZILELOR NOASTRE…

Am mai multe propuneri de etichete, extrase de prin textele mele, din care vă rog să alegeți: Apatia România, Popor de somnoroase păsărele, Geografie mare – istorie mică, folclor uriaş – economie pitică, Aici facem rahat din bici, Natură moartă-n ţară muribundă, Popor de vorbă lungă şi memorie scurtă / Providenţa îi trece-ntâi prin burtă, / Suflet mare, ambiţie mică, / Ce plănuieşte noaptea, dimineaţa strică sau o întreagă poezie, intitulată România, maşina perfectă, scrisă parcă pentru întrebarea asta:

România – maşina noastră care

Face accident şi când e singură-n parcare,

Dă rateuri şi-n cartea tehnică, luată gaj,

Ia amendă pentru viteză în propriul garaj,

Cade-n prăpastie în plin câmp,

Rămâne-n pana prostului ieşind de la pompă tâmp,

E furată de propriul ei popor blestemat,

E trădată, bârfită, urâtă de propriii ei şefi de stat,

Are volane butaforice pentru toţi ai ei,

Plăteşte asigurări la paznici-fantomă şi lachei farisei,

Intră-n NATO doar să dea tribut greu, de sânge,

Intră-n UE să-şi salveze vecinii de falimentul ce-i strânge,

Iese pe ultimul loc şi când adversarii îi mor,

Are toate opţiunile de lux, dar n-are motor.

Crede în el, în foarte puțini oameni și în câteva mari idei sub care a fost crescut: “valoare, dragoste, atitudine, țară, dialog, concordie, identitate, naționalism luminat, cultură, civilizație, dreptate. Și mai cred că proiectul de țară ar trebui să ne fie, permanent, 1 Decembrie 1918 – Pentru vechile hotare, / Pentru România Mare, / Doamne, ocrotește-i pe români!

MESAJUL LUI PENTRU CEI CARE ÎL IUBESC, DAR ȘI PENTRU CEI MAI PUȚINI, CARE NU O FAC…

“De unde știi câți sunt unii care și câți sunt ceilalți? Important e că sunt și de-un fel, și de celălalt fel. Mesajul meu pentru prieteni și dușmani este textul celui mai recent cântec important pe care l-am scris, Fii tu însuți (aveți răbdare, citiți și ziceți dacă nu am dreptate):

Hei, hei, fii tu însuți,

Chiar dacă te îneacă plânsu-ți,

Chiar dacă îți e bine, chiar dacă pătimești,

Să crezi în tine și să fii exact cum ești.

Cu mintea ta gândește că, altfel, e urât,

Capul nu-i pe umeri ca să nu te plouă-n gât.

Tu urcă pe scări, dar coboară din pom,

Dacă ai un buletin, nu ești și om.

Profesor nu te face un catalog,

Când elevul îți rămâne la minte olog.

Tu fii exact cum ești oricând și orice-ai fi,

Nu ești părinte doar pentru că ai copii.

Ascultă acum vorbele mele:

Rocker nu te fac doar hainele din piele.

De propria umbră nu poți să fugi,

Folkist nu ești doar pentru că te-mbraci în blugi.

Poți să stai în gang, să ai glugă sau clop,

Asta nu te face creator de hip-hop.

La nicio școală nu se-nvață dorul,

Muzician nu ești  doar dacă ai conservatorul

Muzica e grea, chiar de-i zice ușoară,

Pe cei fără de har, chiar harul îi omoară.

Poate că doare, dar o spun în față:

Cu talentul te naști, geniul nu se-nvață.

A face rime bune toată lumea poa’ să știe,

Dar nu înseamnă că asta-i poezie.

Credința nu-i o haină, e-n suflet și în os,

Dacă-ți faci o cruce (mare) nu ești și credincios.

Poți să citești zilnic, lunar sau anual,

Nu diploma te face intelectual.

Dacă stai non-stop în birou sau pe tractor,

Asta nu te face un bun muncitor.

Bunul-simț nu stă-n funcții și nu crește cu anii,

Cei mai mari boieri sunt uneori țăranii.

Poți fi un domn o viață trăind între golani,

Dar nu ești om de-afaceri doar dacă faci bani.

Poți să te-mbraci în aur și poți să-ți dai cu chit,

Orice mască îți pui, rămâi un parvenit.

Nu sunt filosof, dar pun degetul pe rană,

Dacă ești adevărat, poți fi și buruiană.

Poți să urli lozinci cu limba de-un cot,

Asta nu te face să fii și patriot.

Poți să scoți din buze cuvinte sfinte,

De nu simți românește, ești zero-președinte.

Diversiunea cruntă se-ntinde și persistă,

Dacă țara ți-o iubești, nu faci faptă extremistă.

Confuzia evit-o, să nu te facă rob,

Când vrei identitate, nu ești un xenofob.

Americanii, nemții nu-s patrioți de paie,

Își pun drapelul mândri oriunde, chiar și-n baie.

Fără de țară, artistul nu-i artist,

Îi respect pe toți și-s naționalist.

Iubește-ți rădăcina că tu din ea exiști

Pe cei diferiți respectați-i și fiți naționaliști!

Cine vrea să îmi spună ceva, inclusiv să mă înjure, mă poate găsi pe Facebook (https://www.facebook.com/AndreiPaunescuOficial) sau pe site: www.andreipaunescu.ro

Cam ăsta sunt eu, Andrei Păunescu, la 48 de ani.”