Factoringul de export fără regres Q Magazine
Actual

EximBank urcă pe poziția a doua în topul factorilor de export din România

EximBank a continuat să-și consolideze poziția pe piața factoringului și a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri din operațiuni de factoring de aproape 110 milioane de euro, în creștere cu 76% față de nivelul raportat în anul precedent.

În urma aceastor rezultate, EximBank a reușit performanța de a ocupa poziția a doua în clasamentul factorilor de export din România, conform datelor furnizate de Factors Chain International (cea mai importantă organizație internațională de profil), în urcare cu două poziții față de 2015.

„Competitivitatea ofertei și flexibilitatea în structurarea de facilități adaptate fiecărui business ne-au permis să menținem această dinamică de creștere accelerată pe segmentul serviciilor de factoring și ne așteptăm ca soluțiile pe care le propunem să fie accesate de tot mai multe companii. Și spun acest lucru pentru că, după ce anul trecut am introdus în portofoliul nostru și factoringul intern fără recurs – pentru care banca a încheiat o poliță de asigurare cu o companie specializată, avem acum o ofertă completă, societățile comerciale având acces la un pachet avantajos de servicii de factoring ce include finanțarea, administrarea și colectarea creanțelor”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Clienții EximBank s-au orientat anul trecut în special către factoringul de export fără regres – care presupune asumarea riscului față de debitorul extern (importatorul), riscul fiind acoperit complet de factorul de import sau de o societate de asigurare/bancă – ce a avut o pondere de 90% în cifra de afaceri totală.

Factoring Exim Bank Q Magazine

Cele mai multe dintre companiile care au ales EximBank ca partener au provenit din domenii economice precum metale/chimicale, auto, utilaje, echipamente și energie. În ceea ce privește profilul clienților, flexibilitatea ofertei și avantajele acesteia – faptul că finanțarea poate fi de până la 100% din valoarea nominală a facturii, precum și rapiditatea în procesarea solicitărilor – au atras companii care se încadrează atât în categoria entităților de tip corporate, cât și întreprinderi mici și mijlocii (cu o pondere de 20%).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top