O masină a explodat, joi, lângă o secție de poliție din apropierea aeroportului Ataturk din Istanbul, cel puțin o persoană fiind grav rănită, anunță agenția de știri Dogan și televiziunea națională din Turcia, citate de Reuters.
În ultimele 6 luni, Turcia a fost lovită de numeroase atacuri teroriste. Ultimul a avut loc pe aeroportul Ataturk. Atacatorii au venit la aeroport cu un taxi și s-au detonat dupa ce s-a deschis focul asupra lor. Primele focuri de armă au instalat panica printre oameni. Potrivit martorilor, cel puțin unul dintre atacatori a început să tragă la întâmplare în călătorii care se aflau într-o zonă cu magazine și cafenele. Apoi, s-au auzit două explozii. A urmat un schimb de focuri și o a treia deflagrație puternică. În acest sângeros atac și-au pierdut viața aproximativ 42 de persoane.














































