Peste 70% dintre cei care au răspuns întrebărilor Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în cadrul proiectului național „Fii informat, NU abuzat!”, consideră că, la un moment dat, au fost victime ale unui abuz comis de instituțiile statului, se arată într-un comunicat de presă.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

Potrivit statisticilor FACIAS din cadrul proiectului, cei mai mulți dintre cei care au considerat că au fost victime ale unui abuz au luat măsuri și doar 24,28% dintre victime nu au acționat în niciun fel. 24,92% au depus petiții și sesizări; 21,39% au atras atenția instituției, prin alte mijloace (verbal); 9,52% au apelat la justiție. 5,88% din cei care au considerat că au de-a face cu un abuz al statului, au bifat opțiunea „I-am arătat funcționarului că procedează greșit și situația s-a rezolvat”.

În perioada derulării proiectului, aprilie 2021 – ianuarie 2022, la întrebarea „Ați fost victimele abuzurilor comise de instituțiile statului?”, 10,80% dintre respondenți au afirmat că nu au fost victime ale abuzului unei instituții a statului; 46,84% au întâmpinat maxim șase situații de abuz în viața lor; 26,63% susțin că au fost victima unui astfel de abuz de peste șapte ori. În total, 73,84% din respondenți susțin că au fost cel puțin o dată victima unui abuz comis de instituțiile statului sau reprezentanți ai acestora.

În ce privește sursa de informare privind drepturile pe care le au în raport cu instituțiile statului, 24,49% apelează la legislație; 1,28% la instituțiile statului; 22,46% se informează de pe internet; 2,35% de la apropiați și doar 7,17% apelează la avocați. 32,41% apelează la diverse combinații de surse de informare din cele anterior menționate.

Dintre cei care susțin că au fost victimele unui abuz comis de instituțiile statului, 24,92% au depus petiții și sesizări; 21,39% au atras atenția instituției, prin alte mijloace (verbal); 9,52% au apelat la justiție, iar 24,28% din victime nu au acționat în vreun fel. Este de remarcat că 5,88% din cei care au considerat că au de-a face cu un abuz al statului, au bifat opțiunea „I-am arătat funcționarului că procedează greșit și situația s-a rezolvat”.

Domeniile în care s-au întâlnit cel mai frecvent abuzuri au fost Justiția, probleme care țin de competențele Unităților Administrativ-Teritoriale și sistemul de sănătate.














































