Femei care au schimbat lumea. 6 laureate ale Premiului Nobel

La 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, și-a semnat ultimul testament, acordând cea mai mare parte a averii sale unor serii de premii în fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură și pace, cunoscute drept Premiile Nobel. În 1968, Sveriges Riksbank, banca centrală a Suediei, a înființat Premiul Sveriges Riksbank în științe economice în memoria lui Alfred Nobel. Între 1901 și 2020, Premiile Nobel și Premiul în științe economice au fost acordate de 603 de ori. Un număr mic de persoane și organizații au fost onorate de mai multe ori, ceea ce înseamnă că 930 de persoane și 25 de organizații unice au primit Premiul Nobel.

• Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
• Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
• Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
• Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
• Ștefan Avrămescu, AUR: Atâta vreme cât nu suntem parte a unui guvern, nu înţelegem de ce să-l votăm

Luna martie este despre celebrarea femeilor de pretutindeni. Iată șase femei extraordinare care au schimbat și influențat lumea prin descoperirile lor uluitoare din diverse domenii.

MARIA GOEPPERT MAYER, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU FIZICĂ

Maria Goeppert Mayer era hotărâtă să devină al șaptelea profesor din familia ei. Ea și-a început demersul academic la universitate – totuși, la acea vreme nu era deloc ușor pentru o femeie să studieze în cadrul unei universități. A fost atrasă de fizică și, mai târziu, a început să cerceteze modul în care sunt construite nucleele atomice, inclusiv așa-numitele „numere magice” care au pus în dificultate oamenii de știință. După doar un an, în 1949, ea a găsit soluția! Maria Goeppert Mayer este una dintre cele patru femei premiate cu Premiul Nobel pentru fizică.

În primăvara anului 1924 s-a înscris la Universitatea din Göttingen, cu intenția de a deveni matematician. Dar curând a descoperit că este mai atrasă de fizică. Maria Goeppert Mayer și-a luat doctoratul în 1930 în fizică teoretică.

Matematica a început să semene prea mult cu rezolvarea puzzle-urilor. Și fizica este despre rezolvarea puzzle-urilor, dar a celor create de natură, nu de mintea omului. – Maria Goeppert Mayer

Timp de trei decenii, Goeppert Mayer și-a urmat soțul, chimistul Joseph Mayer, la Universitatea Johns Hopkins, apoi la Columbia și la Universitatea din Chicago. La fiecare dintre acestea, Maria a lucrat ca profesor asociat și niciuna dintre aceste universități nu i-a acordat un salariu sau o funcție cu normă întreagă.

Apropierea celui de-Al Doilea Război Mondial a determinat guvernul SUA să trateze expertiza lui Goeppert Mayer cu mai mult respect decât au făcut universitățile sale majore. Ea a fost „voluntară” la Columbia la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, când universitatea făcea cercetări secrete pentru îmbogățirea uraniului pentru o bombă atomică.

În 1946 s-au dus la Chicago, primul loc în care a fost întâmpinată cu brațele deschise. Maria a devenit profesor la Departamentul de Fizică și la Institutul de Studii Nucleare. De asemenea, a fost angajată la Laboratorul Național Argonne, în ciuda faptului că avea foarte puține cunoștințe de Fizică Nucleară. Doi ani mai târziu, Goeppert Mayer a găsit o explicație pentru structura nucleelor atomice. În 1948 a început să lucreze la „numerele magice”, dar i-a trebuit încă un an să găsească explicația lor.

În 1949, Maria Goeppert Mayer a sugerat că în interiorul nucleului, protonii și neutronii sunt dispuși într-o serie de straturi de nucleoni, precum straturile unei cepe, cu neutronii și protonii care se rotesc în jurul axelor lor și centrul nucleului (orbitează) la fiecare nivel. Când mișcările de rotire și orbitale sunt aliniate, energia particulelor se deplasează în jos. Cu toate acestea, atunci când sunt în opoziție, energia particulelor se ridică.

După publicarea teoriei sale, Goeppert Mayer a descoperit că fizicianul Hans Jensen și colegii săi au făcut simultan aceeași descoperire. Ea și Jensen au publicat împreună o carte în 1955 și împreună au primit Premiul Nobel pentru fizică din 1963.

JENNIFER A. DOUDNA, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU CHIMIE

Jennifer Doudna a crescut într-un orășel din Hawaii și a iubit mediul natural de acolo. Doudna a fost fascinată de evoluția plantelor și a animalelor care au supraviețuit în acel mediu insular nativ. Nimeni din familia ei nu se ocupa de științe, dar în curând a decis că vrea să fie chimistă. În 2020, a primit Premiul Nobel pentru chimie.

Descoperirea CRISPR-Cas9, făcută în 2012, a oferit fundamentul pentru editarea genelor, permițând cercetătorilor să facă modificări specifice secvențelor ADN într-un mod mult mai eficient și mai simplu din punct de vedere tehnic decât metodele anterioare. Folosind sistemul CRISPR-Cas9, oamenii de știință au reușit să modifice ADN-ul pentru a corecta defectele genetice la animale și pentru a modifica secvențele de ADN din celulele stem embrionare, un avans care a deschis calea către modificarea genomului liniei germinative la om. Doudna și Charpentier au împărtășit Premiul Nobel pentru chimie în 2020 pentru descoperirea și dezvoltarea tehnologiilor de editare a genelor.

CAROL W. GREIDER, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU FIZIOLOGIE SAU MEDICINĂ

La vârsta de 23 de ani, înainte de a-și obține chiar doctoratul, Carol Greider a făcut descoperirea care i-a adus Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2009. Împreună cu supraveghetorul și colaureatul ei, Elizabeth Blackburn, Greider a descoperit enzima telomerază.

Carol Greider a obținut succesul în biologia moleculară în același mod în care și-a depășit dislexia în copilărie: cu persistență și creativitate. Ea a descoperit telomeraza, o enzimă care este cheia procesului de îmbătrânire și de creștere a celulelor canceroase și care are implicații majore pentru cercetarea medicală.

După liceu, Carol a decis să studieze Ecologia Marină la Colegiul de Studii Creative de la UC Santa Barbara, sub privirea atentă a unei foste colege a mamei sale: Beatrice Sweeney. La începutul anilor 1980, biologul Elizabeth Blackburn a descris structura moleculară a telomerului, bucățile de ADN de la capetele cromozomilor care protejează cromozomii de scurtare atunci când se reproduc. Dar Greider a vrut să știe cum telomerii înșiși se împiedică pe sine să se scurteze în timpul diviziunii celulare – sau dacă se scurtează, cum devin din nou lungi.

Folosind Tetrahymena, un organism unicelular de apă dulce, cu un număr mare de telomeri, Greider și-a propus să caute o enzimă ipotetică care să prelungească telomerii scurtați.

Ea a descoperit că telomerii scurtați au fost implicați în multe boli și au jucat un rol în incapacitatea celulelor de a se divide după un anumit număr de diviziuni – și, prin urmare, în îmbătrânirea celulară. Ea a constatat, de asemenea, că activitatea telomerazei a influențat creșterea celulelor canceroase. Cu alte cuvinte, telomerii și telomeraza se află în centrul principalelor subiecte ale cercetării medicale: îmbătrânirea și cancerul.

ELFRIEDE JELINEK, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU LITERATURĂ

Elfriede Jelinek s-a născut în Austria în 1946. În copilărie și adolescență, a luat lecții de pian și orgă la conservatorul din Viena. A studiat artă și teatru la universitate, în timp ce și-a finalizat studiile muzicale. Prin contactul cu mișcarea studențească, scrierea ei a luat o direcție către criticarea societății. Ea s-a făcut cunoscută ca un critic dur al societății moderne de consum, descoperind structuri ascunse de sexism, sadism și supunere. Din cauza fobiei sale sociale, Elfriede nu a putut să vină la Stockholm și să primească Premiul Nobel pentru literatură.

Imaginați-vă o operă a lui Richard Wagner fără muzică – șapte ore de repetare verbală densă, lipsită de o orchestră și de voci. Exact asta a făcut Elfriede Jelinek, câștigătoarea Premiului Nobel în 2004, în așa-numitul „eseu dramatic”. „Rein Gold”, definit de Jelinek ca o „piesă care nu este una”, a fost pus în scenă la Berlin în 2014, cu actori care enunță monologuri despre nelegiuirile capitalismului, în timp ce un sintetizator modular emite intermitent motive wagneriene.

MAIREAD CORRIGAN, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE

În august 1976, sora lui Mairead Corrigan a pierdut trei copii într-un incident cu focuri de armă în Belfast, Irlanda de Nord. Astfel de acte de violență alimentează adesea ura, favorizând la rândul lor tot mai multă violență. Dar acest eveniment a dat naștere la ceva cu totul diferit și tocmai din acest motiv a fost atât de remarcabil. Corrigan a fost imediat contactată de un martor, Betty Williams, și cele două au fost de acord să înființeze o organizație de pace pentru a pune capăt conflictului dintre catolicii și protestanții din Irlanda de Nord. Ulterior, ambele femei au primit Premiul Nobel pentru Pace.

Mairead a fost cofondator al Comitetului pentru Administrația Justiției, o organizație non-sectară din Irlanda de Nord care apără drepturile omului. În îndeplinirea misiunii sale de a promova stabilirea păcii și a justiției prin mijloace nonviolente, Mairead a călătorit în mai mult de 25 de țări din întreaga lume.

În 1993, Mairead Corrigan a călătorit în Thailanda cu alți șase laureați Nobel pentru pace într-un efort zadarnic de a intra în Myanmar (Birmania) pentru a protesta împotriva detenției lui Aung San Suu Kyi. Pe parcursul activității sale, ea s-a întâlnit cu lideri mondiali precum Papa Ioan Paul al II-lea, Regina Elisabeta a II-a și președintele Jimmy Carter.

ELINOR OSTROM, LAUREATĂ A PREMIULUI NOBEL PENTRU ȘTIINȚE ECONOMICE

Elinor Ostrom este prima femeie premiată în științe economice. A crescut în timpul Marii Crize Economice din Statele Unite ale Americii, fiind un copil sărac care învăța într-o școală pentru copii bogați. În ciuda lipsei susținerii de acasă, Elinor a mers la facultate. Deși universitatea a descurajat-o să studieze științe politice, Ostrom a obținut un doctorat în domeniu. A fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Științe Economice în 2009 „pentru analiza guvernanțelor economice, în special a bunurilor comune” (sisteme de resurse naturale sau construite pe care oamenii le au în comun).

Mult timp s-a susținut în rândul economiștilor că resursele naturale care erau folosite în mod colectiv de către utilizatorii lor vor fi distruse pe termen lung.

Elinor Ostrom a respins această idee prin efectuarea de studii de teren despre modul în care oamenii din comunitățile locale mici gestionează resursele naturale comune, cum ar fi pășunile, apele de pescuit și pădurile. Ea a arătat că atunci când resursele naturale sunt utilizate în comun de către utilizatorii lor, în timp, sunt stabilite reguli pentru modul în care acestea trebuie îngrijite și utilizate într-un mod care este atât durabil din punct de vedere economic, cât și ecologic.