Pentru cine nu a urmărit semifinalele feminine ale US Open, faptul că în finala ultimului turneu de Grand Slam a anului se vor întâlni două italinece, aflate la foina de carieră, ar putea părea aproape ireal. Ţi totţi este adevărat, Pennetta a eliminat-o pe Simona Halep, în penultima fază a competiţiei, iar Vinci a scos-o din cursă pe Serena Williams.
Aşadar, jucătoarele italiene Roberta Vinci, locul 43 WTA, şi Flavia Pennetta, locul 26 WTA, au produs surpriza anului în tenisul feminin, învingându-le pe sportivele clasate cel mai bine în ierarhia WTA, Serena Williams, locul 1, respectiv Simona Halep, locul 2, în semifinalele US Open.
Williams, în vârstă de 33 de ani, era aproape de a reuşi Marele Şlem, câştigarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam într-un an, o performanţă ce ar fi fost o premieră după germana Steffi Graf, în 1988.
Însă americanca a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, de italianca Roberta Vinci, 32 de ani, locul 43 WTA, în semifinalele competiţiei de la New York, după un meci care a durat puţin peste două ore.
Înaintea acestei întâlniri, Flavia Pennetta, 33 de ani, locul 26 WTA, a trecut, tot vineri, în semifinale, cu scorul de 6-1, 6-3, de Simona Halep, 23 de ani, locul 2 WTA, în 59 de minute.
Astfel, ultimul act al US Open, va fi, sâmbătă, o afacere italiană, ambele finaliste fiind la prima prezenţă în această fază a unui Grand Slam.
În cazul unui succes la Flusing Meadows, Serena Williams şi-ar fi trecut în palmares al 22-lea Grand Slam şi ar fi fost un record egalat în Era Open, performanţă ce a mai fost înregistrată tot de Seffi Graf.
Finala Roberta Vinci – Flavia Pennetta se va disputa sâmbătă de la ora 19:00, în direct pe Eurosport.















































