Ministerul Finanțelor Publice a aprobat vineri alocarea suplimentară a unei sume de 135,5 milioane lei către băncile comerciale incluse în Programul Prima Casă, în vederea creșterii plafonului general de garantare, se arată într-un comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Darius-Bogdan Vâlcov.

Actual

Fonduri suplimentare pentru Programul Prima Casă


Până la sfârșitul lunii octombrie 2014, Ministerul Finanțelor Publice va iniția o Hotărâre de Guvern în care va fi prevăzută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul Programului Prima Casă.
Guvernul a aprobat, în ședința din 7 octombrie, un proiect de hotărâre potrivit căruia de programul Prima Casă pot beneficia și românii din diaspora. Până la 31 decembrie 2014, plafonul garanțiilor acordate exclusiv pentru achiziționarea sau construirea de locuințe pentru românii care locuiesc în străinătate este de 25 de milioane de lei, alocat din plafonul rămas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul Programului Prima Casă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top