De mai mult de o săptămână, în aproape indiferenţa presei franceze (dar şi internaţionale), Franţa trăieşte o criză fără precedent: materiile prime sunt vândute cu porţia.
…iar guvernul lui Manuel Valls (de stânga), în prag de colaps, am putea adăuga. Asemeni unui joc de poker în care unul dintre parteneri a blufat, nimic nu mai trece. Cozile la staţiile de benzină au câţiva kilometri, în sud multe benzinării sunt închise sau vând pe raţie, trenurile (care circulă pe bază de energie electrică) sunt rare şi acumulează întârzieri monumentale : câte o oră şi jumătate de exemplu, pe un traiect Paris-Marsilia. Autobuzele îşi opresc motorul la semafor, provocând mari întârzieri faţă de orar, metrourile şi trenurile urbane sunt în proporţie de o treime suprimate.
Bibliotecile publice închid subit, manifestaţiile se ţin lanţ, din partea tuturor sindicatelor, iar faimoasele Nuit debout (nopţi în picioare, în place de la Republique), continuă. O excelentă imagine a Franţei, acum când turiştii străini de abia încep să revină. Culmea este că în acelaşi timp în care primul-ministru Valls afirmă că noua lege a muncii oricum va fi votată (cu ordonanţa de urgenţă, faimosul 49-3 francez) şi că ţara lui nu e condusă de sindicate, primarul Parisului, doamna Anne Hidalgo (tot de stânga), înmulţeşte vizitele în străinătate cu un singur mesaj : « il fait bon de venir à Paris ». Poate, dar nimeni nu se lasă convins, nici măcar chinezii.
Vinovată deci de acest blocaj, o foarte controversată lege a muncii care prevede, printre altele, obligaţia angajatorului de a nu da afară timp de trei ani un proaspăt angajat. Dar şi spinosul articol 2, care, el, stă la baza contestaţiilor, nu doar ale străzii ci şi chiar ale unor deputaţi ai stângii : este vorba de acel paragraf care va stipula că un acord de întreprindere va avea prioritate în faţa unui acord al branşei, al domeniului etc. Altfel spus, cuvântul patronului, de exemplu privind plata sau exersarea orelor suplimentare etc. va prima. Va putea prilejui excese, exploatări etc.
Cacofonia partidului la putere în Franţa, tăcerea preşedintelui François Hollande, ascunderea sub preş a unor fapte care duc drept spre paralizia sistemului economic francez, poate la căderea imediată a guvernului, au la origine măsuri simple de frondă : angajaţii rafinăriilor în grevă, angajaţii centralelor nucleare, în grevă (16 centrale în grevă în 26 mai, 4000 de staţii de benzină din aproape 12 000, în lipsă de carburant). Deocamdată miza este cu efect direct doar asupra consumatorilor, căci guvernul are propriile sale rezerve… de carburant şi de răbdare. Francezul obişnuit însă de abia se dumireşte. Mâncatul cu porţia şi restricţiile à minima nu plac nimănui. Nu pot dura nici la nesfârşit. În 14 iunie, aşa după cum arată site-ul www.cestlagreve.fr, va urma o grevă generală şi naţională. Până atunci, conform aceluiaşi site, grevele din diverse sectoare se ţin lanţ.

















































