Copilul este în risc de separare dacă familia se confruntă cu sărăcia monetară
Foto: Mihai Oprescu
Actual

Gabriela Firea: NU înființăm instituții care să ia copiii cu forța din familiile lor, așa cum se întâmplă în alte state!

Proiectul de lege privind organizarea activității de prevenire a separarii copilului de familie intră miercuri, 19 aprilie, la vot în Camera Deputaților. Este o lege-jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ce prevede actul normativ

Principalele dispoziții ale proiectului de lege privind prevenirea separării copilului de familie sunt:

(1) În funcție de situația economică și condițiile de locuit ale familiei, copilul este în situație de risc de separare dacă familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui se află în una dintre următoarele situații de vulnerabilitate:

a) se confruntă cu sărăcia monetară;
b) trăiește în sărăcie extremă;
c) are venituri reduse și nu primește beneficii de asistență socială;
d) are părintele unic susținător sau ambii părinți fără ocupație sau în șomaj;
e) ocupă fără drept de ședere anumite spații de locuit, inclusiv spații construite ilegal sau locuințe improvizate ori spații care nu sunt destinate locuirii;
f) nu dispune de spațiu locuibil suficient raportat la numărul de persoane, respectiv locuința este supraaglomerată;
g) locuiește în spații improprii sau întâmpină probleme privind siguranța și igiena locuinței.

(2) În funcție de situația socială a familiei, copilul este în situație de risc de separare dacă familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui se află în una dintre următoarele situații de vulnerabilitate:

a) are în îngrijire o mamă minoră sau o minoră gravidă;
b) părintele unic susținător sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate;
c) are unul sau mai mulți copii care au revenit în țara de origine după o experiență de peste un an de migrație;
d) are membri cu dizabilități care le afectează semnificativ calitatea vieții și participarea lor la viața socială;
e) are cel puțin un membru al familiei care nu are acte de stare civilă;
f) a avut sau are unul sau mai mulți copii pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială, în condițiile legii;
g) a avut sau are unul sau mai mulți copii părăsiți în unitățile sanitare;
h) a avut sau are unul sau mai mulți membri condamnați la o pedeapsă privativă de libertate.

(3) În funcție de starea de sănătate a familiei, copilul este în situație de risc de separare dacă familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui se află în una dintre următoarele situații de vulnerabilitate:
a) are unul sau mai mulți membri neînscriși pe lista unui medic de familie;
b) are unul sau mai mulți copii nevaccinați cu schema obligatorie;
c) are unul sau mai mulți copii polispitalizați;
d) are unul sau mai mulți membri cu boli cronice și/sau transmisibile.

(4) În funcție de nivelul de educație al familiei, copilul este în situație de risc de separare dacă familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui se află în una dintre următoarele situații de vulnerabilitate:

a) are unul sau ambii părinți analfabeți;
b) are unul sau mai mulți copii de vârstă școlară care nu au fost înscriși într-o formă de învățământ sau care nu frecventează cursurile unei forme de învățământ obligatoriu;
c) are unul sau mai mulți copii cu performanțe școlare slabe sau cu frecvență școlară redusă;
d) are unul sau mai mulți copii cu cerințe educaționale speciale.

Dacă în urma evaluării unui copil și a familiei acestuia, serviciul public de asistență socială constată că acesta se află în cel puțin o situație de vulnerabilitate prezentată la art. 5 se întocmește planul de servicii.

Planul de servicii cuprinde serviciile care trebuie oferite pentru a răspunde nevoilor identificate ale copilului și ale familiei acestuia, beneficiile de asistență socială oferite acestora și intervențiile necesare pentru punerea în practică a planului, finalitatea urmărită prin implementarea planului, cine oferă serviciile și pentru ce perioadă de timp. Planul de servicii se aprobă prin dispoziție a primarului.

Planul de servicii cuprinde în mod obligatoriu cel puțin următoarele servicii pentru copil: sociale, de sănătate, educaționale.

Planul de servicii cuprinde în mod obligatoriu și servicii pentru părinți, care pot consta în unul sau mai multe din următoarele servicii:

a) servicii de bază de informare, consiliere și acompaniere în domeniul sănătății, educației, ocupării, locuirii și protecției sociale;
b) dezvoltarea abilităților parentale;
c) facilitarea accesului acestora la beneficiile de asistență socială și serviciile existente;
d) referirea către servicii sociale, de educație, sănătate și de ocupare

La întocmirea planului de servicii, în funcție de factorii de vulnerabilitate identificați, care expun copilul situației de risc de separare trebuie avute în vedere și măsuri pentru familie care să vizeze următoarele:

a) îmbunătățirea situației financiare a familiei;
b) îmbunătățirea condițiilor de locuit ale familiei;
c) îmbunătățirea abilităților parentale;
d) îmbunătățirea aptitudinilor casnice;
e) asigurarea accesului și participarea la diverse forme de educație;
f) asigurarea accesului la tratament sau reabilitare pentru comportamentele la risc, consumul de droguri și alcool;
g) îngrijirea adecvată și protecția copiilor împotriva oricăror forma de violență;
h) sprijinirea părinților ai căror copii au beneficiat sau ar avea nevoie de servicii de protecție.

Proiectul de lege, aprobat în Guvern, în ianuarie 2023, și votat în Senat, stabilește, printre altele, înființarea Observatorului Copilului, un modul informatic, în cadrul Sistemului Național Informatic, pus la dispoziția autorităților locale, prin care vor fi identificați și înregistrați toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie.

Tot prin proiectul de lege este creat cadrul legal pentru implementarea programelor de prevenire a separării copilului de familie, care să vizeze acordarea de ajutoare de urgență familiilor care au în îngrijire copii expuși riscului de separare, abilitarea/reabilitarea copilului cu dizabilități expus riscului de separare de familie, servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii, organizarea de cursuri de dezvoltare a abilităților parentale pentru familiile care au în îngrijire copii expuși riscului de separare de familie.

Pro și contra

În jurul acestui proiect de lege există o controversă puternică, mulți fiind de părere că se deschide larg poarta pentru separarea copiilor de familiile lor. De asemenea, mulți se tem de teroarea care s-ar putea institui prin acest act normativ, la fel ca în țările nordice. Exemplele date sunt cele ale familiei Bodnariu și Smicală.

Viitoarea lege este considerată periculoasă și prin înființarea Observatorului Național al Copilului, un sistem informatic dezvoltat și administrat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a cărui operativitate este stabilită prin Ordin al Ministrului. Astfel, se creează baza de date din care toți cei vulnerabili vor face parte pentru o ipotetică „protectie socială”.

Un alt motiv de revoltă este acela că acest proiect de lege instituie sărăcia ca motiv pentru incapacitate de a crește copii.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a reacționat la criticile aduse legii, critici pe care le consideră „manipulare îngrozitoare”.

Într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului pe care îl conduce, Firea punctează elementele forte ale proiectului de lege și afirmă răspicat nu se înființează instituții care „să ia copiii cu forța din familiile lor, așa cum se întâmplă în alte state”, respingând astfel minciunile din spațiul public.

„ATENȚIE!!! Prin Legea Prevenirii Separării copilului de familie statul român NU IA COPIII din familii, ci le ajută pe acestea să-i crească!!!

O manipulare îngrozitoare se distribuie în spațiul public!!!

NU înființăm instituții care să ia copiii cu forța din familiile lor, așa cum se întâmplă în alte state!

Legea care intră la vot mâine în Camera Deputaților, PLx 145/2023, VINE ÎN AJUTORUL COPIILOR ÎN RISC DE SEPARARE DE FAMILIE! Spun asta cât se poate de clar și oricine citește cu atenție proiectul va înțelege.

Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familie dacă părinții sunt la muncă în străinătate!!!

Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familiei dacă părinții nu îi vaccinează!!!

Copiii NU VOR FI SEPARAȚI de familie dacă părinții nu au școală sau trăiesc în sărăcie!!!

Toate aceste lucruri invocate pentru a manipula opinia publică sunt, de fapt, motive pentru care au ajuns în grija statului unii copii. Tocmai asta vrem să prevenim, COPIII SĂ NU MAI AJUNGĂ ÎN GRIJA STATULUI ȘI SĂ RĂMÂNĂ ÎN FAMILIILE LOR!!!

Peste 30% dintre copiii care au intrat în sistemul de protecție specială anul trecut au ajuns în grija statului din cauza situației economice precare a familiei, nu pentru că ar fi fost abandonați sau nedoriți!!!

Prin această lege au fost create mecanismele pentru a preveni separarea copiilor de familie, acolo unde există acest risc.

SCHIMBĂM modalitatea de finanțare a serviciilor sociale dedicate prevenirii separării. În plus, ÎNFIINȚĂM OBSERVATORUL NAȚIONAL AL COPILULUI tocmai pentru a avea o evidență clară a tuturor copiilor din familii vulnerabile, pentru a-i putea sprijini în mod direct.

Resping vehement minciuna grosolană răsucită în presă sau pe Internet chiar de un parlamentar! ÎMI VINE GREU SĂ ÎNȚELEG SCOPUL ACESTEI MANIPULĂRI, dar minciuna nu ajută copiii din România!!!!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top