Generalul Alexandru Grumaz: Războiul din Ucraina merge rău pentru ruşi şi mai bine pentru ucraineni

Generalul Alexandru Grumaz este de părere că experiențele din Irak și din Afganistan le pot arăta rușilor că a lupta este una, dar a menține controlul este cu totul altceva.

• Apa Nova investește 49 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare
• Grindeanu: Cer secretarilor de stat și prefecților PSD să își prezinte demisiile
• Proiectul de lege privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice a intrat în procedură de urgență
• Gruia Stoica, GFR: Autoritățile invocă raționalizarea consumului de energie și, în același timp, favorizează transportul cu cel mai mare consum de motorină
• AUR și PSD, front comun împotriva Guvernului Bolojan. 5 mai, data votării moțiunii de cenzură

Într-un Jurnal de război, publicat pe cristoiublog, generalul Grumaz arată că armată rusă nu are strategie și că o înfrangere a acesteia nu este imposibilă.

„Războiul din Ucraina nu merge așa cum a fost planificat de Kremlin. Asta nu înseamnă că ucrainenii câștigă, nici nu înseamnă că înfrângerea Rusiei este inevitabilă.

Este însă clar că războiul din Ucraina merge mai rău pentru ruși și mai bine pentru ucraineni. Conform planurilor, presupuse a fi capturate de la ruși, ceea ce se dorea a fi un blitz de 15 zile pentru a prelua controlul Ucrainei s-a transformat într-o serie necoordonată și blocată de pierderi nesustenabile, atât în echipamente, cât și în personal, și într-o strategie fără direcție, fără un final realizabil.

Rusia este supărată pe faptul că partenerii și aliații NATO precum SUA, Regatul Unit și alți membrii ai UE trimit sisteme care asigură apărarea antiaeriană (sistem portabil Stinger) ceea ce împiedică cucerirea spațiului aerian al Ucrainei. Drept urmare, Ministerul de Externe al Moscovei pare să fi emis o amenințare cinică la adresa aviației europene joi dimineața, 10 martie: „Facem apel la țările UE și NATO să oprească trimiterea celor mai recente sisteme de arme regimului neviabil de la Kiev pentru a evita orice risc pentru aviația civilă și pentru alte mijloace de transport în Europa și nu numai.”.

Războiul lui Putin în Ucraina deja escaladează mai repede decât și-ar fi imaginat majoritatea experților în urmă cu doar două săptămâni. El a încercuit acum marile orașe ucrainene cu armata sa și amenință că le va face „praf și pulbere” cu arme termobarice (TOS-1A), muniții cu fragmentație și rachete ghidate (PGM) așa cum a făcut în Grozni/Cecenia sau în Alep/Siria. Acest lucru terorizează populația civilă și ar putea demoraliza rezistența ucraineană în devenire.

El ar putea escalada conflictul într-o altă regiune, cum ar fi în Balcani, unde conflictele de lungă durată înfloresc permanent și unde Rusia are o rețea extinsă de servicii de informații (spioni).

El ar putea stinge luminile într-un oraș important din SUA sau din Europa cu un atac cibernetic. Cel mai înfricoșător este că el a ridicat nivelul de alertă al forțelor nucleare rusești și ar putea lua în considerare introducerea legii marțiale.

Există multe scenarii pentru finalizarea acestei crize. Din punctul meu de vedere două sunt semnificative:

(1) escaladarea continuă a operațiunilor militare, potențial până la pragul nuclear (lovituri de nivel tactic);

(2) o pace amară impusă unei Ucrainei înfrânte, care va fi extrem de greu de înghițit pentru Statele Unite și pentru mulți aliați europeni.

Opțiunea nucleară, de care se vorbește insistent, în ultimele zile, în cancelariile occidentale, implică utilizarea de către Rusia a unei arme nucleare tactice (o „armă nucleară nestrategică”) împotriva unei ținte militare specifice din Ucraina. O astfel de lovitură ar putea avea un scop militar, cum ar fi distrugerea unui aerodrom sau a unei alte ținte militare, dar ar avea ca scop în principal demonstrarea voinței de a folosi arme nucleare sau „escaladarea pentru de-escaladare” și înfricoșarea Occidentului pentru a se retrage.

Vladimir Putin împreună cu ministerul Apărării, Sergei Shoigu Foto kremlin.ru

Situația actuală o imagine în oglindă a Războiului Rece

Mersul evenimentelor indică șapte factori care vor determina rezultatul și consecințele războiului din Ucraina. Aceștia sunt:

(1) dacă Rusia reușește să preia controlul Kievului și, dacă da, cât timp durează acest control;

(2) care va fi impactul sancțiunilor asupra Rusiei;

(3) probabilitatea (sau improbabilitatea) unei „lovituri de stat împotriva” președintelui rus Vladimir Putin;

(4) posibilitatea ca, în fața unui astfel de risc, Putin să ia „măsuri disperate” precum ordonarea unei lovituri nucleare;

(5) rolul diplomatic și economic al Chinei;

(6) durata și atenția pe care Occidentul o acordă acestei crize;

(7) „daunele colaterale” ale războiului în termeni economici, militari și diplomatici dar mai ales în termenii migrației.

Dacă cuplăm acești factori veți vedea cât de importante vor fi următoarele câteva săptămâni. Aceasta este prima mare criză a celui de-al Doilea Război Rece, care este în multe privințe ca o imagine în oglindă a Primului Război Rece, cu China partenerul principal, Rusia partenerul junior și cu un „Război Fierbinte” în Europa de Est și nu în Asia de Est.

Eu sincer nu știu cum va decurge criza și nu întrevăd la ora actuală un succes în negocierile bilaterale ruso-ucrainene, dar știu că aceasta va avea consecințe profunde asupra cursului competiției între superputeri.

Câteva concluzii

Nu există încă indicii că armata rusă se reorganizează, reformează, învață lecții sau ia alte măsuri care ar duce la o schimbare bruscă a ritmului sau a succesului operațiunilor sale, deși disparitățile numerice dintre Rusia și Ucraina lasă deschisă posibilitatea.

În primul rând, pentru rușii par neclare care sunt obiectivele lor de nivel strategic. Este posibil să fi crezut cu adevărat propria lor retorică despre ucrainenii care vor întâmpina armata rusă, sau poate că au presupus că ucrainenii vor accepta pasiv dominația rusă. Dar fără ca niciuna dintre aceste ipoteze să ajungă la bun sfârșit, cursa planificată către Kiev și alte orașe din est nu pare a fi un plan complet. În plus, niciuna dintre aceste presupuneri nu ar fi trebuit să fie considerată validă la acea vreme, iar acum, în retrospectivă, ambele par fanteziste.

Desigur, problemele armatei ruse au o natură complexă. Vehiculele fără combustibil pe drumul spre Kiev devin ținte ușoare. Vehiculele distruse devin obstacole pentru aprovizionarea în continuare cu combustibil și alimente a celorlalte. Soldații flămânzi își părăsesc vehiculele în căutarea hranei.

În schimb, ucrainenii s-au dovedit mult mai eficienți și mai feroce decât estimau majoritatea observatorilor înainte de conflict. Ei au luptat o campanie eficientă de rezistență distribuită în timp ce au acumulat efecte tactice în locații cheie. Au integrat și adaptat noi sisteme de arme pentru a exploata vulnerabilitățile rusești, iar forțele pe care s-au bazat ucrainenii pentru a exploata aceste slăbiciuni rusești au avut, de asemenea, un profit disproporționat de mare.

Forțele Speciale ucrainene (SOF) au efectuat atacuri mobile împotriva mijloacelor blindate și vehiculelor rusești blocate pe șosele. Unitățile de apărare teritorială au fost mobilizate pentru a-și apăra orașele locale și mediul rural. Acestea sunt exemple de forțe care nu sunt nici costisitoare și nici nu necesită o logistică masivă în comparație cu formațiunile mecanizate grele ale grupărilor tactice de batalion rusesc.

Pentru a remedia problemele de organizare a efortului de voluntariat, Ucraina a adoptat o lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022. Legea a instituit o Forță de Apărare Teritorială ca ramură de sine stătătoare în cadrul armatei. Unele dintre posturi sunt pentru soldați profesioniști celelalte pentru rezerviști. Forța va include în final 10.000 de posturi de carieră în timp de pace și va organiza 120.000 de rezerviști în 20 de brigăzi. Din păcate Rusia a inițiat invazia înainte ca această forță să poată fi pe deplin înființată, dar, totuși, oferă o structură de organizare pe măsură ce războiul continuă.

În timp ce logistica rusă nu a reușit să-și dea seama cum să mute combustibil, apă, muniție, alimente și piesele de schimb pentru vehicule lor, liniile de aprovizionare ucrainene par simplificate. Ei utilizează echipe mobile dotate cu rachete anti-tanc Javelins și NLAW și rachete anti-aviație Stingers.

Ucrainenii au exploatat, de asemenea, incapacitatea Rusiei de a atinge superioritatea aeriana. Sistemele portabile de apărare aeriană (MANPAD) continuă să doboare aeronavele rusești cu aripi fixe și rotative la un ritm care va deveni nesustenabil pentru armata rusă într-un viitor apropiat.

Forțele aeriene ucrainene încă zboară, antiaeriana ucraineană dotată cu vechile sisteme S-120, S-200 sau S-300 încă doboară avioanele rusești iar dronele ucrainene/turce Bayraktar susțin lovituri consistente împotriva forțelor ruse de la sol.

În timp ce rușii au fost afectați de dificultăți de logistică și de rachetele trase de partea ucraineană, ei încă nu se confruntă cu o adevărată insurgență populară. Videoclipurile din orașele ocupate rusești arată proteste și confruntări verbale între ucraineni și forțele ruse, dar probabil că nu va dura mult până când aceste insulte se vor schimba în cocktailuri Molotov aruncate spre tehnica militară rusă.

Dacă istoria este un ghid, experiența americană în Irak și experiențele comune americane și rusești din Afganistan sunt instructive. A lupta este una, a menține controlul este, de cele mai multe ori, imposibil, mai ales când vorbim de o țară de mărimea Ucrainei.”, scrie generalul Grumaz.

Analiza integrală poate fi citită aici.

Cine este Generalul Grumaz

General locotenent în rezervă, Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA (cu Masterul în Strategia Resurselor de Apărare Națională) și al programului Senior Executives Programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University.

Fost Consul General al României la Shanghai, a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente.

Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații. Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.