Germania face presiuni la Comisia Europeană pentru achiziționarea vaccinului rusesc Sputnik V în numele statelor membre, a anunțat un oficial german citat de Politico.
- Rectorul UNEFS: Eu am cerut suplimentarea locurilor pentru studenți. Nu am vorbit niciodată cu generalul Vlad
- Roman Gofman a devenit noul director al Mossad. Netanyahu: Ridică-te și strălucește!
- Prof. Mariana Badea revine cu „Bumerang de manele… lingvistice”
- Generalul Gheorghiță Vlad: Resping toate acuzațiile! Nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea
- Sindicaliștii din TVR amenință cu greva generală. Adriana Săftoiu, acuzată că dorește eliminarea drepturilor angajaților
„Am cerut Comisiei să lanseze o procedură de achiziție pentru Sputnik și vedem că a început acest proces”, a declarat oficialul german citat de Politico.
El a mai spus că executivul european trebuie să „testeze apele” pentru a vedea ce state membre sunt interesate să cumpere vaccinul rusesc.
Dacă un eventual contract va fi încheiat între Comisia Europeană și Rusia, vaccinul Sputnik va putea fi cumpărat de statele membre prin intermediul Bruxelles-ului.
Vaccinul rusesc este în procedură de avizare la Agenția Europeană a Medicamentului. Aceasta va inspecta, în Rusia, fabricile de vaccin Sputnik V, a anunțat șeful EMA în fața unei comisii din Parlamentul European.
Franța ar putea începe în luna iunie vaccinarea cetățenilor săi cu Sputnik V, conform unei declarații a lui Clement Beaune, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, într-un interviu acordat postului de radio France Info.
Angela Merkel și Mario Draghi au declarat recent, în contextul crizei de vaccinuri din Europa, că ar comanda doze de vaccin Sputnik pentru țările lor chiar dacă EMA nu l-ar autoriza.
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunțat că este pentru semnarea unui contract între țara sa și Rusia, în condițiile în care Uniunea Europeană „nu face nimic” pentru a achiziționa serul rusesc.
„Pot să mă gândesc la situația în care încheiem contracte – și o facem rapid”, a declarat acesta într-o conferință de presă.
Ungaria și Slovacia au cumpărat deja doze din Sputnik V și a început imunizarea populației.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a discutat la sfârşitul lunii februarie cu preşedintele rus, Vladimir Putin, „posibilitatea” unor livrări de Sputnik V, argumentând că vaccinurile nu ar trebui să facă obiectul unor „lupte geopolitice”.
Serbia a devenit una dintre țările cu cel mai rapid ritm de vaccinare din lume, apelând la vaccinurile Sputnik și Sinopharm.
Vaccinul rusesc Sputnik V a prezentat o eficienţă de 91,6% în prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19, conform datelor publicate de revista medicală The Lancet.
Rusia a aprobat acest vaccin în august 2020 şi a anunţat că era prima ţară din lume care a autorizat un vaccin anti-COVID-19.















































