„Ne propunem să oferim o experiență medicală accesibilă și orientată spre rezultate reale.”
Foto
Actual

Giorgiana Lazăr a cumpărat „Smart Nutrition”, rebrenduită în Clinica San Antonio, centru multidiciplinar pentru tratarea obezității și a bolilor metabolice

Clinica Smart Nutrition devine San Antonio în urma schimbării de acționariat și a unei investiții de aproape un milion de euro.

Clinica Smart Nutrition a fost preluată de Giorgiana Lazăr, fost director executiv al Spitalului Sanador, cu 23 de ani de experiență în management medical. San Antonio oferă servicii multidisciplinare în 8 specialități medicale, susținute de o echipă de medici cu certificări internaționale și echipamente de ultimă generație. Strategia de dezvoltare a clinicii vizează investiții de până la două milioane de euro pentru achiziția de echipamente, digitalizare și atragerea de specialiști de top.

Clinica Smart Nutrition, cu peste 10 ani de activitate în domeniul nutriției, intră într-o nouă etapă de dezvoltare strategică, odată cu preluarea de către Giorgiana Lazar, specialist în management medical cu 23 de ani de experiență, fost director executiv al spitalului Sanador. Sub noua conducere, clinica își schimbă identitatea și devine San Antonio – un centru medical multidisciplinar, care îmbină expertiza medicală cu tehnologia de ultimă generație și o abordare personalizată a actului medical.

Rebrandingul vine însoțit de o extindere semnificativă a ariei de servicii, clinica oferind în prezent opt specialități medicale: diabet, nutriție și boli metabolice, obstetrică-ginecologie, endocrinologie, dermatologie, cardiologie, chirurgie vasculară, medicină internă și psihologie. Această diversificare permite o abordare integrată și multidisciplinară a pacientului, prin colaborarea permanentă între specialiști, în vederea stabilirii unui diagnostic corect și a unui plan de tratament personalizat.

Pentru susținerea acestui proces de extindere, a fost realizată o investiție semnificativă, de aproximativ un milion euro, direcționată către infrastructură, tehnologie și dezvoltarea serviciilor. Clinica a fost dotată cu echipamente medicale de ultimă generație furnizate de GE Healthcare, printre care ecografele Voluson pentru evaluări ginecologice și obstetricale, sistemele Vivid pentru investigații cardiologice avansate, precum și electrocardiograful MAC – GE, recunoscut pentru acuratețea sa în diagnosticarea afecțiunilor cardiovasculare.

„După 23 ani petrecuți în managementul spitalelor private din București am decis să iau calea antreprenorială și să dezvolt propriul proiect medical, clinica San Antonio, cu accent pe trei piloni esențiali: tratament multidisciplinar, tehnologie de ultimă generație și o viziune centrată pe pacient. Ne propunem să oferim o experiență medicală accesibilă și orientată spre rezultate reale. Investim în oameni, echipamente și procese, pentru că ne asumăm rolul de partener real în sănătatea pacienților noștri”, afirmă Giorgiana Lazăr, Director General, San Antonio.

Pe lângă investiția inițială, strategia de dezvoltare pentru următorii doi ani prevede alocarea de fonduri suplimentare, ajungând astfel la un total investiții de aprox două milione de euro. Aceste fonduri vor susține consolidarea clinicii prin extinderea echipei medicale cu specialiști de top, dezvoltarea de parteneriate cu asiguratori privați și companii, și optimizarea accesului la servicii prin telemedicină și digitalizarea integrală a proceselor de programare și comunicare.

Diferențierea față de alte clinici de pe piață se realizează printr-un model de îngrijire centrat pe pacient. La San Antonio, fiecare caz este analizat în detaliu, iar tratamentele sunt concepute în funcție de istoricul medical, stilul de viață, obiectivele de sănătate și preferințele individuale ale fiecărui pacient. Interdisciplinaritatea este un pilon al filosofiei clinice – medicii colaborează în timp real pentru a oferi soluții integrate și precise. De asemenea, întreaga experiență a pacientului este gândită cu grijă, cu accent pe confort, intimitate, comunicare empatică și respect autentic pentru nevoile fiecăruia.

Un punct de referință al noii identități San Antonio este obținerea, în 2025, a certificării EASO – European Association for the Study of Obesity. Această certificare validează standardele internaționale ale clinicii în diagnosticarea și tratamentul obezității și bolilor metabolice.

Echipa San Antonio este alcătuită din medici cu formare academică solidă, certificări internaționale și experiență în centre medicale de renume. Împreună, aceștia oferă soluții medicale adaptate, bazate pe excelență clinică, empatie și o comunicare deschisă cu pacientul.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top