GRECO la Caracal

GRECO este un grup de state care, declarându-se cinstite, combat corupția din alte state. Pornind de aici au ajuns să ceară schimbarea regimurilor politice nepotrivite cu interesele lor. În România și-au propus salvarea „justiției paralele”. Tragedia de la Caracal poate strica aceste socoteli.

A MURIT PRINCIPIUL EGALITĂȚII SUVERANE?

Principiul egalității suverane și cel al neamestecului în treburile interne ale altor state, derivat din acesta, își găsesc originea în pacea westfalică, care a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani, și sunt consfințite în Carta ONU, adoptată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Prin urmare, nu avem de a face cu o invenție comunistă sau ceaușistă, așa cum vor unii să ne facă a crede. Dimpotrivă, principiile amintite au fost susținute în timpul Războiului Rece, de democrațiile occidentale, pentru a stăvili expansionismul sovietic așezat sub lozinca „internaționalismului proletar”. Așa s-a ajuns la Actul Final de la Helsinki (1975), încă în vigoare.

Sfârșitul ordinii mondiale bipolare a făcut ca statele fostului bloc comunist și cele ale fostului bloc capitalist să se adune în cadrul unor organizații interguvernamentale bazate pe valori comune, organizații care nu își mai propuneau neutralizarea adversarilor inspirați de alte valori, ci cooperarea în vederea uniformizării regimurilor politice ale membrilor lor în așa fel încât să se ajungă la o pace globală durabilă garantată de respectul drepturilor omului în state guvernate exclusiv prin aplicarea legilor adoptate democratic – securitatea democratică. Una dintre aceste organizații a fost Consiliul Europei.

Devenind membre ale Consiliului Europei, statele europene au acceptat ca regulile de organizare și funcționare ale regimurilor lor politice să fie definite prin negocieri purtate în cadrul său și totodată ca el să supravegheze aplicarea acestora, intervenind cu recomandări de remediere a eventualului deficit de democrație, legalitate sau respect pentru drepturile omului.

Ca uniune de state-națiune și cetățeni așezată pe baze federale, UE a făcut din calitatea de membru al Consiliului Europei o condiție obligatorie pentru toți cei care doreau să adere la ea. 

Aceasta nu a schimbat, însă, caracterul inter-statal al Consiliului Europei și nu a făcut din respectiva organizație interguvernamentală o putere supra-statală abilitată să guverneze direct statele membre.

Desigur, odată intrate în „club” statele trebuie să îi respecte regulile și autoritatea. Numai că pentru a căpăta forță obligatorie, acele reguli (uneori promovate prin recomandările și rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului) trebuie adoptate prin consensul Comitetului format din toți miniștrii lor de externe.

Iată formula adoptată pentru a împăca principiul egalității suverane cu cel al respectului pentru valorile partajate. Consiliul poate sancționa încălcarea valorilor comune numai dacă acele valori au fost definite în comun și abaterea de la ele a fost constatată în comun.

CARE ESTE STATUTUL INTERNAȚIONAL AL GRECO?

Unde se plasează GRECO în acest sistem? Niciunde.

GRECO s-a născut în 1999 ca un grup de presiune format dintr-un număr de state membre ale Consiliului Europei (inițial șaptesprezece) care în mod oficial și-au propus să lupte împotriva corupției, considerată, în principiu corect, a fi o amenințare la adresa valorilor al căror gardian este acesta.

Actualul președinte al GRECO, un „neica nimeni” de origine croată, afirmă pe pagina de internet a ONG-ului internațional (căci asta este) cu pricina că principalele arme de care aceasta uzează sunt „expertiza colectivă” și „presiunea egalilor”.

„Colectivă” poate, dar „expertiză” în nici un caz, dacă prin asta înțelegem altceva decât exaltarea și subiectivismul unor activiști ai societății civile cu un curriculum vitae derizoriu, selectați de manieră total arbitrară, după criterii „confidențiale”.

„Presiune”, cu certitudine, dar nu din partea „egalilor”, ci a unor agenți – conștienți de ceea ce fac sau exploatați în orb – ai hegemonilor corupți care, atunci când nu-și pot satisface veleitățile corupând elitele statelor pe care vor să le domine, le acuză de corupție pentru a le înlătura din cale.

Chiar dacă la naștere fondatorii GRECO vor fi fost sinceri, cu timpul ei au descoperit că eradicarea corupției se poate transforma din scop în instrument pentru promovarea agendelor lor geopolitice. Și au procedat în consecință. 

Când primele șaptesprezece state s-au asociat pentru a combate corupția nimeni nu a îndrăznit să li se opună. Cine să îndrăznească a zice că este împotriva eradicării corupției?!

Imediat după aceea a apărut lobby-ul „societății (așa zis) civile”, care a cerut facilitați materiale, recunoaștere oficială și susținere politică pentru respectivul proiect, folosind demagogia ca să transforme o intenție aparent pioasă într-o dogmă subversivă.

Cei care fie nu au avut forța necesară fie că și-au dat seama că este prea târziu pentru a se mai opune, au ales, în defensivă, să se asocieze inițiatorilor.

Așa s-a ajuns, pe de o parte, ca numărul membrilor GRECO să depășească numărul membrilor Consiliului Europei (înseși SUA intrând în rândul acestora), iar pe de altă parte, ca GRECO să i se încredințeze, printr-o Rezoluție a Comitetului de miniștri, rolul de a superviza, în numele Consiliului Europei, conformitatea politicilor naționale cu standardele acestuia referitoare la combaterea corupției. Asta fără a se modifica procedura privind adoptarea deciziilor în Consiliul Europei.

Din fericire, nefiind înzestrat cu vreo autoritate în raporturile cu statele pe care le critică, recomandările GRECO nu au nici un efect asupra acestora. Cel puțin până când nu sunt adoptate de forurile competente ale Consiliului Europei.

Din nefericire, puțini știu asta și pe o atare ignoranță se bazează atât obrăznicia arogantă a celor care, de la personificarea GRECO, au ajuns să îl reprezinte, cât și demersurile pescuitorilor în ape tulburi care încearcă să profite de ea.

• Raed Arafat, pus sub acuzare pentru contrabandă
• Cristian Pîrvulescu propune un prim-ministru cu profil neutru / independent sau „un guvern cu un grad ridicat de independență politică”
• Bolojan: Vom iniția discuții cu USR, UDMR și grupul minorităților, pentru a clarifica prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar
• Era Tim Cook se încheie. Apple va avea un nou CEO din toamnă
• Raed Arafat chemat la Parchetul Militar

ROMÂNIA ȘI PROCEDURILE GRECO

În ceea ce o privește, din dorința de a fi corectă politicește și cu speranța că va scăpa de eticheta corupției dacă se va alătura adversarilor corupției, România a dat bună ziua unui nevolnic și s-a trezit obligată să intre în conversație cu un escroc.

Pentru a înțelege cum s-a parcurs acest drum este necesar să prezentăm rapid modul de operare oficial al GRECO, în considerarea căruia Guvernul român, cu acordul Parlamentului, a acceptat să îi fie membru încă de la înființare.

Rapoartele prin care GRECO evaluează lupta împotriva corupției în diverse state (în principiu acestea ar trebui să fie exclusiv cele membre) și care formulează anumite recomandări, după caz, nu au caracter obligatoriu.

Singura obligație a celor care le fac obiectul este să informeze cu privire la acceptarea sau respingerea recomandărilor. Nerespectarea acestora nu duce la vreo sancțiune și, după mai multe schimburi de opinii cu statul vizat, procedura se închide pur și simplu cu fotografierea situației existente în momentul respectiv. În asta constă mecanismul „presiunii egalilor”.

Fiind egali, nici unul dintre cei care propun măsuri pentru presupusa îmbunătățire a situației nu poate impune nimic celor cărora propunerile le sunt adresate.

Judecătoarea Dana Gârbovan a întreprins o cercetare care a permis constatarea că în majoritatea lor, recomandările GRECO emise de-a lungul timpului nu au fost transpuse în viață. Ceea ce spune totul atât despre forța juridică a acestora, cât și despre calitatea lor pe fond, sub aspectul justeții, adecvării și fezabilității deopotrivă.

În atari circumstanțe s-a admis ca – spre deosebire de riguroasele proceduri ale ONU privind desemnarea raportorilor speciali, formularea mandatului lor și însușirea rapoartelor întocmite de ei, chiar și în cadrul așa ziselor mecanisme „name and shame” („numește-l și fă-l de râs”) – în cazul GRECO atât statul-țintă, cât și desemnarea experților și validarea produsului muncii lor să rămână la latitudinea conducerii executive a organizației.

O astfel de procedură neconsensuală are avantajul operativității, dar și dezavantajul lipsei controlului de calitate. Prețul este lipsirea de forță juridică a unor documente nenegociate și neasumate cu observarea principiului egalității suverane.

În contrapartida caracterului expeditiv al procedurii, rapoartele GRECO sunt de principiu confidențiale, publicarea lor fiind la discreția statelor vizate. Tot judecătoarea Gârbovan a constat că cele mai multe din aceste documente nu au fost date publicității. GRECO este liber să spună ce vrea, dar spusele sale ajung doar la urechea autorității competente, ajutându-o să ia deciziile considerate de ea ca fiind cele mai bune, cu evitarea oricărei agitații publice. „Presiunea egalilor” nu se transformă în „presiunea opiniei publice”.

Acest ansamblu de reguli, asiguratorii pentru atingerea unui rezultat rezonabil, a fost deturnat prin abuz în așa fel încât combaterea corupției să devină instrumentul presiunii celor puternici pentru ajustarea, conformă intereselor lor, politicilor celor mai slabi. Cazul României este ilustrativ.

Avocata Ingrid Mocanu le-a identificat pe cele două raportoare pentru România, una din Grecia (Giota Vatikalou) și alta din Slovenia (Vita Habjan Barborič), făcând două observații majore. Mai întâi lipsa lor de expertiză și de experiență. Un CV foarte modest și un trecut derizoriu.

Ambele, numite nu se știe cum, sunt total necalificate pentru a evalua o situație atât de complexă precum este cea a justiției române de azi. Apoi, relațiile lor de prietenie activă pe rețelele sociale cu fosta șefă a DNA, Anca Jurma, colaboratoare apropiată și succesoare imediată a Codruței Kovesi, al cărui interimat, terminat printr-un scandal public, a fost bricolat de tandemul de tristă amintire Augustin Lazăr – Tudorel Toader, și a debutat printr-o întâlnire de „gradul zero” cu fostul ambasador SUA, clintonisto-soroșistul Hans Klemm, dar mai ales cu șeful de antenă al FBI la București.

Prin urmare cele două, dincolo de precaritatea calificării profesionale, erau niște activiste ale societății în uniformă civilă (sic!) evident gata să fie la Strasbourg cutie de rezonanță a magistraților #rezist din România.

În mod cu totul suspect, produsul inept al acestor doamne a făcut din GRECO, până atunci complet ignorat la Bruxelles, pentru Comisia Europeană, un fel de alfa și omega al anticorupției obligatoriu de urmat pentru Guvernul de la București.

Și pentru că bățul trebuia băgat adânc prin gard, s-a recurs la cea pe care celebra judecătoare mazilită Camelia Bogdan o numea cu afecțiune „ministrul nostru” (adică al magistraților #rezist), Ana Birchall. Luând în deșert numele transparenței și așezându-o deasupra regulii de drept internațional, Birchall a desecretizat raportul GRECO. Controversele astfel amorsate ar fi durat mult și bine, dacă nu ar fi apărut tragedia de la Caracal.   

CE NE CERE GRECO?

În raportul dat publicității se spune: „În lumina celor de mai sus, rezultă că această recomandare (desființarea SIIJ – n.n.) a fost vădit ignorată. GRECO este în mod serios îngrijorat de consecințele pe care aceste evoluții le au asupra independenței sistemului judiciar, precum și asupra luptei împotriva corupției în România, și insistă ca Secția de urmărire penală pentru investigarea infracțiunilor din justiție să fie desființată.”

Pe ce se bazează aceste afirmații? Nu știm. De unde până unde magistrații trebuie să fie deasupra legii și în afara oricărei răspunderi legale? De ce răspunderea magistraților pentru încălcarea legii – socotită până acum de DNA, atunci când era vorba despre ilegalități săvârșite în exercitarea magistraturii, ca fiind în sine un act de corupție – subminează lupta împotriva corupției? De când încălcarea legii face parte din garanțiile independeței justiției? A fi magistrat independent înseamnă a fi liber să încalci legea fără să răspunzi pentru asta?

În orice caz, dacă GRECO cere desființarea SIIJ pe motiv că o secție specială pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați i-ar intimida pe aceștia și le-ar restrânge independența, atunci cu atât mai mult o asemenea secție care să funcționeze la DNA (așa cum a fost până nu demult) îi intimida și ar trebui interzisă. Asta întrucât procurorii DNA care investighează infracțiunile comise de magistrați în desfășurarea activității lor se află într-un cert conflict de interese, fiind și cei ale căror rechizitorii sunt judecate de către chiar cei cercetați. Prin urmare, desființarea SIIJ ar trebui legată de excluderea competențelor DNA referitoare la magistrați. Cum faptele penale ale acestora nu pot rămâne necercetate, urmează ca o asemenea cercetare să cadă în sarcina parchetelor obișnuite/de drept comun.

Și dacă SIIJ și DNA, potrivit opiniei GRECO, îi intimidează pe cei de care se ocupă și astfel le inhibă activitatea, nu ar fi cazul oare să desființăm DNA cu totul, căci și administrarea țării, blocată prin intimidarea demnitarilor și a funcționarilor publici, este cel puțin la fel de importantă ca și eradicarea corupției?!

Să revenim, așadar, la parchetele cu competență generală, pare a ne îndemna GRECO, ca să decomplexăm națiunea și să deblocăm actul de guvernare. Abia asta este o idee la care merită reflectat!

„HIC CARACAL, HIC SALTA!”

(„AICI E CARACALUL, AICI SĂ SARI!”)

Cheful de glumă ne dispare însă de îndată ce ne amintim de cele întâmplate cu tânara Alexandra dispărută (cu siguranță răpită și foarte probabil ucisă) la Caracal, căreia un procuror #rezist, ignorând legea, i-a răpit șansa la salvare. Colegii procurorului incompetent (președintele Iohannis a fost obligat, în fine, să admită că nu numai corupția, ci și incompetența, inclusiv a celor care pretind că eradichează corupția, ucide) s-au grăbit să folosească momentul pentru a explica inacțiunea criminală a acestuia prin teama de SIIJ. Prin urmare, siguranța cetățenilor ar crește dacă dispare SIIJ (sic!).

Numai că magistratul în cauză, altminteri neînfricat când a fost vorba de participarea la demonstrații antiguvernamentale incompatibile cu statutul său, din frica de SIIJ a încălcat legea. Să deducem de aici că alături de GRECO, magistrații #rezist cred că SIIJ îi urmărește și îi pedepsește pe cei care respectă legea, iar aceștia, speriați, ajung să o încalce spre a nu cădea sub ghilotina secției cu pricina?!

„Cică niște palicari duceau lipsă de șalvari.

Și-au chemat pe Rapaport să le dea un pașaport.”

Suntem în plin absurd și de aceea mi s-a părut potrivit să inserez aici aceste versuri ale lui Urmuz, care au tot atâta legătură cu subiectul pe cât au pseudoargumentele magistraților #rezist cu logica. Kafka și Eugen Ionescu împreună nu au putut ridica absurdul la nivelul #rezistenților din justiția lui Klaus Iohannis, precum și al membrilor CSM care și-au abandonat îndeplinirea obligațiilor pentru a aștepta raportul GRECO precum personajele lui Samuel Beckett pe Godot.

În acest peisaj suprarealist se încadrează perfect și ministrul justiției, care, întrebat de mine, în exercitarea dreptului la informare, cine este omul de legătură operativă al Guvernului României (agentul guvernamental)  cu GRECO și cum se face că acesta nu îi lămurește pe interlocutorii săi de la Consiliul Europei asupra ridicolului tragic în care a adus lucrurile cererea de desființare a SIIJ, a binevoit, într-un târziu, să dea un răspuns pe o pagină fără antet și fără vreo semnătură, în care precizează că agentul național pe lângă Curtea de Justiție a UE (CJUE) funcționează la MAE (!!) și că trebuie să merg acolo spre a-mi satisface curiozitatea.

Evident Ana Birchall a confundat Consiliul Europei cu Consiliul European și a crezut că am în vedere raporturile cu UE și mă interesez de relația României cu CJUE. În rest este foarte ocupată. Inclusiv cu promovarea unui OUG pentru desființarea SIIJ, așa cum cere GRECO.

O poveste veche vorbește despre un lăudăros care zicea că în insula Rhodos a sărit o sută de metri. Unul dintre aceia căreia îi turna minciuna i-a replicat: „Dacă ai reușit cu adevărat asta, să convenim că aici este Rhodosul și să sari aici ca să ne dovedești ce poți!” Această istorioară a rămas sintetizată în expresia latină „Hic Rhodos, hic salta!”

Să ne transpunem acum împreună cu GRECO, care ne asigură că justiția română va fi mai performantă dacă se desființează SIIJ, la Caracal, considerând că acolo este România.

Acolo unde niște adolescente sunt căutate abulic de reprezentanții forțelor responsabile cu aplicarea legii, care, din neglijență gravă (și culpa gravă este egală cu intenția malignă) sau din rea credință, au facilitat (dacă nu cumva chiar au tăinut) comiterea unor infracțiuni încă de definit în detaliile lor, generând nu numai suferințe familiilor direct implicate, ci și o tulburare socială gravă le nivel național.

Întrebarea este, cine trebuie să cerceteze faptele cu parfum infracțional ale magistraților de la Caracal?

Colegii lor cu care își beau împreună cafelele zi de zi și cu care, adesea, împărtășesc aceeași dulce incompetență, fiind de aceea interesați să și-o ascundă reciproc?

De ce trebuie desființat SIIJ tocmai acum când este mai mare nevoie de ea?

Pentru că magistrații de la Caracal (și nu numai) puși sub urmărire penală nu vor să fie cercetați de un parchet cu totul independent?

Pentru că magistrații – a căror incompetență, indolență sau rea voință au zădărnicit salvarea de chinuri a unor adolescente – nu vor să răspundă?

Haideți să aplicăm recomandările GRECO în cazul de la Caracal și să vedem ce iese! Să vedem cum vor reacționa cetățenii României când, în locul SIIJ, vor veni prietenii #rezist ai procurorului #rezist Popescu, care nu a știut diferența dintre percheziție și intervenție în caz de flagrant, ca să îl spele de vină.

Hic Caracal, hic salta!

Din păcate nu are cine pune GRECO aceste întrebări. Ana Birchall este ocupată să pozeze pe pagina de internet a Ministerului Justiției și, desigur, să apere „independența” magistraților #rezist împotriva cetățenilor de rând, a statului și a legii.