Ciclista franceză Marion Sicot (28 de ani) a fost suspendată 2 ani pentru dopaj de către Agenția Franceză de Luptă Împotriva Dopajului.
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
- Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
- În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
- Sindicaliștii din Sănătate protestează în fața Guvernului
- Nivelul de sărăcie din Germania a ajuns la un nivel record. „Guvernul trebuie să adopte politici care combat sărăcia, nu doar o administrează”
Deși sancțiunea a fost dată în 16 decembrie 2020, presa abia acum a aflat, ceea ce-i anormal în ciclism, sancțiunile aflându-se, de regulă, dacă nu în ziua în care au fost dictate, în maxim 3 zile.
Sportiva fusese prinsă dopată cu EPO în 27 iunie 2019, la proba de contratimp din cadrul Campionatelor Naționale ale Franței pe Șosea, iar în 18 iulie 2019 a fost suspendată provizoriu.

Sicot a negat inițial că s-ar fi dopat, dar a recunoscut ulterior într-un interviu, însă a invocat că era stresată fiindcă managerul echipei Doltcini-Van Eyck, Marc Bracke, o hărțuia sexual, cerându-i poze în sutien sau în bikini și că a vrut să-și îmbunătățească performanțele ca să poată pleca la altă echipă, acuzații pe care le-a făcut abia în martie 2020.
Echipa Doltcini-Van Eyck a recunoscut într-un comunicat că Bracke i-a cerut astfel de poze, motivând că: „Aceasta practică era ceva normal înainte – mulți oameni din ciclism știu asta” și a acuzat-o pe sportivă că pretinde că e deprimată și speculează mișcarea #MeToo ca să obțină reducerea pedepsei pentru dopaj.
Managerul susținuse că pozele erau ca să se convingă că nu pusese „șunci” pe ea.
În octombrie 2020, Comisia de etică a Uniunii Cicliste Internaționale a conchis că Bracke a încălcat normele etice, de aceleași practici acuzându-l colegele lui Sicot, americana Sara Youmans (25 de ani) și canadiana Maggie Coles-Lyster (21 de ani).
Cele două au plecat la alte echipe între timp. Despre niciuna dintre cele două nu sunt indicii sau speculații că s-ar fi dopat…
Într-un mesaj Twitter din 6 ianuarie a.c., Sicot și-a exprimat mulțumirea că a luat numai 2 ani de suspendare: „Nu cred asta! Ce ușurare să văd că povestea mea a fost înțeleasă de instanțe. Văd capătul tunelului.”
Totodată ea a informat că poate reveni în curse începând cu 19 iulie 2021. După cum se știe, pedeapsa stas pentru dopaj este de 4 ani, mai ales dacă este vorba despre ciclism. În alte sporturi se mai închide câte-un ochi și se găsesc tot felul de subterfugii pentru a se da pedepse mai reduse.
De-a lungul timpului mai mulți cicliști au fost prinși dopați și sancționați „conform stas”, chiar dacă s-au dopat pentru a-și păstra locul în echipă, nu ca să se bată cu cei din frunte.














































