Joi, 19 mai 2016, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a avut o întrevedere la Bucureşti cu directorul adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite ale Americii, David S. Cohen, informează un comunicat al SRI.

Uncategorized

Hellvig și directorul adj. al CIA au discutat despre spionajul împotriva României și al SUA

În cadrul întâlnirii, la care a participat şi conducerea Serviciului, au fost abordate aspecte ce ţin de parteneriatul extins dintre cele două servicii de informaţii, cu accent pe dezvoltarea unor domenii de interes reciproc, precum prevenirea şi combaterea terorismului, securitatea cibernetică, contracararea ameninţărilor transfrontaliere şi a acţiunilor de spionaj îndreptate împotriva celor două state.

De asemenea, au fost discutate elemente privind securitatea regională şi modalităţile de extindere a parteneriatului strategic dintre cele două servicii.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top