Hollande şi relansarea relaţiilor cu România

Schimbarea de la Palatul Elysée va produce însă mutaţii profunde în întreaga structură europeană: Hollande a atras votul majoritar al tinerilor, iar aceştia au spus un ”NU” hotărât politicilor de austeritate, care păreau a fi soluţia găsită de zona euro pentru a ieşi din criză.

Rezultatul de duminică a survenit în urma unei campanii electorale tensionate, în care subiectele principale au variat de la cele economice, precum şomajul şi scăderea puterii de cumpărare, la subiecte sociale – imigraţia şi educaţia ocupând prim-planul – sau subiecte de politică externă. Din punctul de vedere al României, discuţiile cele mai semnificative s-au centrat pe proiectele pe care cei doi candidaţi le aveau pentru Europa: renegocierea Tratatului pentru Stabilitate Financiară, în cazul câştigătorului Hollande şi retragerea Franţei din zona Schengen, în cazul în care acest acord nu ar fi fost fundamental revizuit.

Pentru ţara noastră, ar fi fost mai dificil de gestionat un nou acord Schengen, având în vedere că accederea la acest spaţiu de liberă circulaţie a persoanelor este un obiectiv strategic pentru diplomaţia românească, fiind în acelaşi timp şi unul dintre cele mai vizibile semne ale aprofundării integrării europene. Ori modificarea condiţiilor de accedere într-un asemenea moment ar fi pus în pericol toate rezultatele obţinute până acum. Astfel încât va fi mai uşor pentru ţara noastră să găsească puncte comune cu platforma europeană a noului preşedinte ales de francezi.

De aici pornesc însă şi premisele viitoarelor discuţii între liderii europeni, în încercarea de a salva cel mai ambiţios proiect politic realizat vreodată pe bătrânul continent. Uniunea Europeană este o construcţie unică, dar şi fragilă: o arată rezultatul alegerilor din Grecia, unde formaţiunile extremiste au reuşit accederea în Parlament, poziţie de pe care ameninţă cu ieşirea Atenei din zona euro. Acest scenariu, deloc neglijabil, va duce la relansarea crizei datoriilor suverane, iar ţări deja slăbite, precum Spania, Portugalia sau Irlanda, vor avea nevoie de ajutorul partenerilor mai puternici.
Acestea sunt dimensiunile urgente de care noul preşedinte francez trebuie să ţină cont. A fost dificilă negocierea termenilor Tratatului pentru Stabilitate Financiară, ţinându-se în acelaşi timp cont de particularităţile şi sensibilităţile fiecărui stat în parte, iar o poziţie radicală din partea Franţei ar putea înrăutăţi lucrurile. Este de notat că România a avut un rol important în semnarea Tratatului de către 25 de state membre UE, evitând astfel o ”Europă cu două viteze”. În noul context, ajungerea la un numitor comun ar putea fi o provocare, dar şi o oportunitate pentru ca România să-şi arate importanţa şi adevărata pondere la nivel european.

Iniţiatoarea Tratatului şi cea mai aprigă susţinătoare a măsurilor de austeritate la nivel european, Germania, şi-a nuanţat poziţia, anunţând că, deşi nu acceptă renegocierea Tratatului, îl va primi ”cu braţele deschise” pe noul preşedinte al Franţei şi că este gata să discute un plan de creştere economică pentru zona euro, care ar putea avea un drum paralel cu cel de disciplină financiară: rigurozitatea şi creşterea economică sunt faţete ale aceleiaşi monede. Purtătorul de cuvânt al cancelarului german a clarificat că ţara sa este adepta unei creşteri economice prin reforme structurale, nu prin creşterea deficitului, deci printr-un exces de îndatorare.

Însă, în fond, interesul preşedintelui francez rămâne acelaşi cu al celorlalţi lideri europeni: o construcţie solidă, care să ducă la creşterea economică şi la bunăstarea cetăţenilor. Iar această premisă de lucru este ceea ce îi uneşte şi pe preşedinţii României şi Franţei. Traian Băsescu, de dreapta, poate nu este sensibil la valorile de stânga promovate de proaspătul ales al francezilor, însă interesul tuturor este depăşirea crizei zonei euro, care acum ameninţă mai mult decât oricând, prin rezultatul alegerilor din Grecia.

Pe de altă parte, premierul român Victor Ponta ar putea constitui o punte de legătură cu probabilul executiv socialist francez, facând parte din aceeaşi familie politică. Apropierea ideologică ar putea duce la o mai bună colaborare pe teme sensibile, precum imigrarea sau spaţiul Schengen.

Obiectivele europene ale României, intrarea în spaţiul Schengen şi integrarea în zona euro, nu sunt posibile fără sprijinul aliatului tradiţional, Franţa. Însă şi reciproca este valabilă: şi Franţa are nevoie de ajutorul României în construirea consensului european, în jurul proiectelor de creştere economică pe care noul preşedinte, François Hollande, vrea să le promoveze pentru a-şi respecta promisiunile electorale. Ca să nu mai vorbim despre negocierile grele ce se anunţă pentru noul buget european.

Extrem de important este şi mesajul pacifist şi unificator adresat de către Hollande tuturor francezilor, în noaptea anunţării rezultatelor. Acesta a declarat că vrea ca mandatul său să fie unul al reconcilierii, în care să se şteargă rupturile şi fracturile trecutului. Desigur, Hollande se referea la contextul intern, în care comunităţi întregi de francezi de origine străină (în principal arabi) au fost ţinta atacurilor electorale extremiste de-a lungul campaniei. Dar dacă mesajul său de toleranţă şi fraternitate se va extinde şi la nivelul Europei, atunci avem premisele unei reconstrucţii europene, pe bazele solidarităţii. Nu trebuie uitat nici faptul că Mitterand a fost preşedintele francez de stânga care a susţinut introducerea monedei unice, una dintre cele mai revoluţionare măsuri pentru o organizaţie internaţională, fie ea şi unică, aşa cum este Uniunea Europeană.

Dacă Tratatul fiscal şi viitorul Europei Unite se discută în prima vizită oficială la Berlin, acolo unde cancelarul Angela Merkel, care l-a susţinut pe rivalul său, îl aşteaptă pe noul Preşedinte francez, în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale româno-franceze, şi aici subiectul va depinde de noile poziţionări franceze şi în domeniul securităţii. Hollande a anunţat retragerea trupelor franceze până la sfârşitul anului în curs, iar relaţionarea cu NATO urmează a fi probată cât de curând, summitul de la Chicago fiind la 2 săptămâni distanţă. Dealtfel calendarul încărcat urmează să decanteze poziţiile reale apărate de noul preşedinte socialist al Franţei, prezent şi la summitul G8 de la Camp David în prima săptămână după preluarea oficială a puterii, la 15 mai.

Cît despre Parteneriatul Strategic România-Franţa, intrat într-un con de umbră după atacurile dure ale administraţiei Sarkozy, cu precădere a Ministerului de Interne francez, la adresa imigranţilor români, indiferent de contextul politic, relaţiile se anunţă favorabile. Cele două popoare sunt legate natural de secole de cooperare, schimburi culturale şi fraternitate reală care nu pot fi rupte de o guvernare mai puţin deschisă şi de gesturi reprobabile. Aceasta e o bază suficient de solidă pentru ca relaţiile bilaterale să fie foarte bune.

E adevărat că dimensiunea strategică urmează încă a se valida: Franţa încă menţine valid contractul de vânzare a port-elicopterelor Mistral către Federaţia Rusă, transferul de tehnologie care ar fi scurtat războiul din Georgia la 6 ore, iar amplasarea unei asemenea capabilităţi în Marea Neagră este în măsură să fie perceput la Bucureşti ca un gest neprietenesc şi o ameninţare la adresa securităţii României. Mai mult, conceptul de smart defense al NATO însuşi ar fi torpilat de o asemenea eventualitate, în condiţiile în care planul de contingenţă al Alianţei pe regiune ar trebui schimbat iar noi investiţii în capabilităţi care să balanseze schimbarea de echilibru militar în regiune ar determina nu o reducere şi folosire mai eficientă a resurselor ci, din contra, folosirea unor resurse noi pentru luxul Franţei de a-şi îmbunătăţi, pe cont propriu, unilateral, situaţia economică în criză. O altă dovadă de individualism economic şi politic, nu de spirit comunitar şi de solidaritate aliată.

Dar pe fondul noului val al schimbărilor politice la Bucureşti şi Paris, relaţia bilaterală primeşte un nou impuls, al cărui rezultat ar putea fi o apropiere mai substanţială dintre cele două state. Iar sprijinul Franţei pentru încheierea epopeii Schengen şi deschiderea pieţei muncii pentru români în toate celelalte state rămase încă reticente la nivel european pot fi o bază solidă pentru relansarea relaţiilor bilaterale.