Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că liderul PSD Victor Ponta l-a propus pe deputatul Viorel Hrebenciuc pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, numire care se impunea după ce Valeriu Zgonea a fost ales liderul grupului PSD.

Intern

Hrebenciuc, propus de Ponta pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei

“Având în vedere că vineri mi-am dat demisia din funcţia de lider de grup, la propunerea BPN şi a preşedintelui Victor Ponta azi a fost ales lider de grup Valeriu Zgonea”, a spus Duşa, după şedinţa grupului parlamentar al PSD, la care a luat parte şi Victor Ponta.

Zgonea a fost ales lider de grup cu unanimtatea voturilor colegilor săi.

Ca urmare a alegerii sale în funcţia de lider de grup, Zgonea nu va mai fi şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Victor Ponta propunându-l pentru această funcţie pe Viorel Hrebenciuc.

“E una dintre cele mai grele funcţii pe care le am de când sunt parlamentar. Să gestionezi un grup parlamentar de asemenea importanţă şi putere chiar e o obligaţie în această perioadă”, a spus Valeriu Zgonea.

El a precizat că se va baza mult în noua sa activitate pe Viorel Hrebenciuc.

“Mă bazez foarte mult şi pe vicepreşedintele nou al Camerei, pe Viorel Hrebenciuc, care are experienţă. Am o relaţie foarte bună cu toate grupurile parlamentare şi sper ca proiectele de legi importante să treacă fără probleme”, a spus Zgonea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top