Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis printr-o sentință pronunțată în aprilie, dar prezentată d epresă recent, că titlurile științifice sunt irevocabile, indiferent de forma în care au intrat în circuitul civil. Potrivit surselor Q Magazine este vorba de cazul fostului consilier prezidențial Daniel Moldoveanu.
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
- De la americani vine lumina…verde! Bogdan Ivan anunță redeschiderea Rafinăriei Petrotel deținută de ruși
- Peter Magyar: Vom suspenda serviciul de știri al presei publice
- Ce ar vota românii: AUR a ajuns să cumuleze cât PNL și USR la un loc, dar a scăzut față de ianuarie
- România a avut cândva 13 mari combinate de producție a îngrășămintelor chimice…

În 2018, Academia Serviciului Român de Informații „Mihai Viteazu” reclama la CNATDCU pentru plagiat mai multe persoane care au obținut titlul de doctor aici, între care se număra și Daniel Andrei Moldoveanu. Numărul sesizărilor de plagiat făcute de ANIMV împotriva unor persoane cărora le-a acordat titlul științific de doctor în domeniile Științe militare și Informații sau Informații și Securitate națională ajunsese în acela an la 26.
La data susținerii tezei, în 2013, Daniel Moldoveanu era consilier pe probleme de securitate al președintelui Traian Băsescu și directorul Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații, coordonând cele mai mari structuri de intelligence din România, amintea Emilia Șercan pentru PressOne, fiind jurnalistul care a studiat și monitorizat atent mai multe teze de doctorat ale unor persoane publice, în care s-a constatat că se plagiase.
Președintele comisiei de susținere a tezei lui Moldoveanu a fost Constantin Onișor, iar referenții care au decis să-i acorde titlul de doctor au fost Teodor Frunzeti − fost rector al Universității Naționale de Apărare și actual consilier în Departamentul Securității Naționale de la Administrația Prezidențială, Mihail Vasile-Ozunu − președinte de onoare al Colegiului Național de Apărare și fost secretar de stat în MApN în mandatul lui Gabriel Oprea, și Gheorghe Toma − care este secretar general al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN).
Daniel Andrei Moldoveanu făcuse cerere de renunțare la titlul de doctor în 2016, după acuzațiile de plagiat.
Într-o situație similară se află și fostul premier Victor Ponta, căruia același ministru al Educației, Mircea Dumitru i-a retras titlul de doctor. Ponta a atacat atunci decizia însă a pierdut chiar la Înalta Curte, în 2020, dar după decizia Curții Constituționale nr. 364, publicate în august 2022, prin care se stipula că pot fi retrase doar titlurile științifice care nu au produs efecte juridice, a cerut Revizuirea sentinței fiind așteptată în curând o decizie, previzibil favorabilă.
În octombrie 2023, judecătorii Adrian Remus Ghiculescu, Mihnea Adrian Tanase și Ramona Maria Gliga de la Înalta Curte de Casație și Justitie au mai anulat un ordin, din 2016, prin care același ministru, Mircea Dumitru (din guvernul Dacian Ciolos), i-a retras lui Gabriel Oprea titlul de doctor în drept obținut în anul 2000 din partea Facultății de Drept a Universității din București cu teza intitulată „Plângerea prealabilă – perspectivă istorică”.
Decizia în cazul de acum nu este decât aplicarea aceleiași practici judiciare a instanței supreme.
„Litigiul a fost inițiat de societatea de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) în numele unui client persoană fizică împotriva Ministerului Educației și Cercetării și Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare („CNATDCU”).
• Echipa de avocați ai ZRVP, formată din Alexandru Iorgulescu, partener, și Alina Munteanu, avocat colaborator senior, a obținut anularea unui Ordin al Ministerului Educației și Cercetării emis în 2020, prin care clientului i-a fost retras titlul de doctor obținut în 2013.
• Soluția definitivă obținută de ZRVP este una de referință în materia interpretării principiului irevocabilității actelor juridice unilaterale și a efectelor juridice produse de acestea.
• Prin decizia sa, ICCJ recunoaște și protejează efectele juridice nepatrimoniale produse de obținerea titlului de doctor și consolidează dreptul la reputație și onoare profesională, drept consacrat în jurisprudența CEDO. Chiar dacă nu are ca rezultat obținerea unei funcții ori demnității noi, atribuirea titlurilor științifice are un impact imediat asupra reputației și anvergurii profesionale a deținătorilor acestor titluri.”, arată siteul Juridice.ro.

Avocatul Călin Zamfirescu
În reprezentarea clientului său persoană fizică, echipa de avocați ZRVP a invocat mai multe motive de nulitate a actului de retragere a titlului de doctor, valorificând jurisprudența Curții Constituționale și a Curții de la Strasbourg. Unul dintre argumentele principale a fost încălcarea principiului irevocabilității actelor administrative, având în vedere că Ordinul de acordare a titlului de doctor deja produsese efecte juridice.
Curtea de Apel București a respins inițial acțiunea ca neîntemeiată, considerând că titlul de doctor produce efecte juridice, doar dacă titularul intră în raporturi juridice distincte față de cele în care se afla în perioada de doctorat ori înaintea acesteia.
În sesizarea formulată către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), echipa ZRVP a criticat această abordare și a argumentat că dobândirea titlului de doctor produce consecințe asupra reputației/onoarei profesionale independent de probarea unui raport juridic distinct.
Instanța supremă a îmbrățișat argumentația avocaților ZRVP, a admis recursul, a casat decizia atacată și a anulat Ordinul Ministerului Educației de retragere a titlului de doctor.
În motivare, instanța supremă a subliniat că titlul științific de doctor, odată intrat în circuitul civil, produce efecte în materia drepturilor personale, patrimoniale și nepatrimoniale. Chiar dacă nu are ca rezultat obținerea unei funcții ori demnității noi, are un impact imediat asupra reputației și anvergurii profesionale a deținătorului acestui titlu.
Soluția obținută de ZRVP este una de referință în materia interpretării principiului irevocabilității actelor juridice unilaterale și a efectelor juridice produse de acestea. Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște și protejează efectele juridice nepatrimoniale produse de titlul de doctor și consolidează dreptul la reputație și onoare profesională, drept consacrat în jurisprudența CEDO. Soluția este cu atât mai importantă cu cât dovedirea efectelor nepatrimoniale este adeseori dificilă, fapt care poate bloca demersurile juridice ale deținătorilor titlurilor de doctor împotriva măsurilor abuzive de revocare din partea autorităților emitente.
Despre Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners
Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.
ZRVP are o echipă de 65 de avocați, dintre care 17 asociaţi: Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu, Mihai Băjenaru, Cosmin Cojocaru, Marina Crenguța Florea, Ovidiu Șerban, Violeta Saranciuc și Alexandru Iorgulescu (asociați), și Robert Oancea (of counsel).















































