Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a acuzat politica anti-democratică a PDL, afirmând că acest partid jefuieşte statul, în timp ce DNA mai acuză câte “un Moţoc de mâna a treia”, pe post de “calmant social”, care apoi este avansat ca răsplată în rândurile democrat-liberalilor.

Politică

Iliescu: DNA ne mai serveşte câte un Moţoc de mâna a treia pe post de calmant social

“PDL a capturat statul şi instituţiile sale, l-a dat pe mâna clientelei sale politice şi economice, care jefuieşte în totală imunitate. Din când în când ni se mai serveşte de către DNA capul câte unui Moţoc de mâna a treia, care funcţionează pe post de calmant social. După ce se uită povestea, Moţoc-ul de serviciu este avansat în PDL”, a spus Iliescu.

Acesta a acuzat şi politicile economice ale Guvernului, care nu stimulează clasa de mijloc şi, mai mult, guvernează împotriva agendei publice. “Nu mai putem continua aşa ca acum pentru că asta ar însemna să ratăm viitorul”, a spus Iliescu, afirmând că, în urma acordului cu FMI şi CE, România se confruntă în acest moment cu o criză a datoriei publice mai gravă decât în perioada comunistă.

“Proiectul de viitor al României a ajuns să se confunde cu ţinta de deficit bugetar. (…) Este ridicol să afirmi, ca premierul Emil Boc, că ai întocmit bugetul de stat, dar aştepţi să-ţi spună FMI şi CE care sunt ţintele de creştere economică şi de deficit”, a mai spus fostul preşedinte, punctând că “austeritatea nu este o măsuri anticriză, ci pro-criză”.

Nu în ultimul rând, fostul şef de stat a spus că “adevăratele partide de stânga și dreapta” au făcut o alianță pentru a oferi României o șansă de a ieși din criză, criticând “eticheta” de partid de dreapta asumată de PDL. “E un partid populist, oportunist care vrea doar acces nelimitat la banul public pentru un grup de interese economice. Și mai abuzivă e eticheta de partid de stânga – o construcție oportunistă și imorală din toate punctele de vedere, care s-a înhămat la căruța unei guvernări de toată jena”, a conchis Iliescu.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top